(…și Federația, și Campionatul, și pe spectatorii care-l huiduiesc)
Supărat că ar fi criticați prea des, atît d-sa cît și fiica d-sale, d-ra Elena Băsescu (în demersurile ei politice), președintele Băsescu n-a avut ceva mai bun de făcut, zilele trecute, decît să arunce un sac de vorbe grele la adresa unor instituții de presă.
COPILUL. Președintele Băsescu: "Un copil încă prea timid și care a fost supus unor analize de tip tonomat". Copilul are 28 de ani (în mîndra noastră țară putea fi bunică la vîrsta asta), este o femeie frumoasă și bine făcută, căreia toate i-au mers din plin: facultate, leafă de mii de euro, mașină de sute de mii, poze în toate tabloidele, podiumuri și aplauze pentru fustițele prezentate, vot aproape în unanimitate pentru funcția politică dorită. Cînd presa i-a criticat prestațiile situate sub limita onorabilă, d-ra Băsescu era în urma unor succese grandioase, totu-i mersese ca pe roate, nu pățise vreo nenorocire care s-o facă vulnerabilă psihic; presa nu s-a "repezit" pe o biată victimă năucită de tristețe, ci pe o glamoroasă învingătoare. D-ra Băsescu își dorise acea funcție politică, n-o trimisese țara cu sila acolo, obligînd-o să țină discursuri învățate pe de rost și să dea declarații cam peltice. De fapt, pentru d-ra Băsescu asta e doar o treaptă, a spus limpede că năzuiește mai sus, vrea să candideze pentru Camera Deputaților. De acolo, e o nimica toată să ajungi ministru al Transporturilor sau al Integrării Europene, ca d-na Boagiu. În aceste condiții, tăticu trebuia să tacă.
LIMBAJUL ÎN IZMENE. Președintele Băsescu: "Trustul lui Felix Motanul…" a făcut și a dres. Clipești de trei ori, te crucești și tot nu-ți vine să crezi ce vezi. Ăsta e limbaj de șef de stat? De om care stă pe locul unde a fost un Ferdinand Întregitorul? Ce-i aia "Felix Motanul"?! Vreun "țigan împuțit"? Alt "găozar"? Altă "păsărică"? Un președinte de republică europeană se adresează adversarilor, în conferințe de presă, folosind cu dispreț porecle luate de prin pamflete? Dar ce e un șef de stat: un nea Costică bînd în izmene niște berici la o tablă pe balcon? Sau: "…multitudinea de politicieni, ziariști, procurori, polițiști, care au participat cu veselie la devalizarea Bancorex și (a) Băncii Agricole și nu au dat banii înapoi". Ce mai e și asta?! Există asemenea lichele prin pușcării și vreun trust îi apără? N-are decît, dar care-s aceia?, să-i știm și noi. Sau încă nu-s după gratii, dar au oamenii președintelui date certe? Dacă au, ce fac ei se cheamă tăinuirea infractorului. Să înainteze Parchetului denunțuri scrise, cu nume, date, fapte. Nu intră în atribuțiile Președinției României bîrfa ordinară.
ÎN INCOMPETENȚĂ, CU VESELIE. Are cutare trust de presă păcate? Foarte posibil. Dacă președintele a rezolvat celelalte probleme ale zilei și ale etapei, dacă a constatat că nivelul de trai e mulțumitor, că instituțiile statului conlucrează bine și dau rezultate, că agricultura zbîrnîie și exportă 80 la sută, că în politica externă stăm bine, că s-a rezolvat cumsecade și durerosul caz "Teo Peter" șcl. șcl., sigur că da, într-un asemenea moment de răgaz, președintele poate, într-o tacla intimă cu prietenii, să dezbată și metehnele presei private. Public, însă, nu e treaba dumnealui. Nu are competențe în domeniu, nici din punctul de vedere intelectual, nici din punctul de vedere administrativ. Intelectual, d-sa e competent în navigarea pe ape line sau tulburi. Administrativ, se ocupă Registrul Comerțului, CNA-ul etc. Dîndu-și cu părerea despre eventuale cusururi sau culpe ale trusturilor de presă private, președintele săvîrșește un abuz, profitînd de maxima vizibilitate pe care o are. Noi nu pentru asta-l plătim. Nu cu așa ceva trebuie să-și consume d-lui timpul. Evident că nu se leagă decît de cele care-l critică, celelalte n-au moguli, n-au tonomate, n-au motani. Față de presă, dacă aceasta nu-l întreabă nimic, președintele (ori biroul de presă al Președinției) nu are decît trei căi abordabile: 1. Tăcerea (cu implicita înghițire a cîte unei broscuțe vii zilnic). 2. Dezmințirea strict pe chestiuni de date obiective (cifre, ore, locuri, cantități, adrese, nume etc.), nu calificative sau opinii. 3. Tribunalul – pentru ultraj, calomnie sau alte infracțiuni. Dar președintele-"jucător" se comportă ca un fotbalist care în timpul partidei înjură vîrtos arbitrii.
DUȘMANII POPORULUI. De o mare naivitate mi se pare acuza, tot în stil descheiat la nădragi, împotriva așa-numiților "jurnaliști-tonomat". Adică, vezi dumneata, patronul "bagă euro" și placa merge întruna. Ce copilărie! De ce ar fi mai tonomat criticatul decît lăudatul? Cei care-l lingușeau sau îl mai lingușesc pe președinte, o fac contra un pumn de castane sau evidențiere la gazeta de perete? Nu. Tot contra euro. Deja pătruns de infailibilitatea sa, dl Băsescu insinuează transparent că doar cei care îl laudă cred sincer în ceea ce scriu. Cei care-l critică nu cred ce spun, sunt niste vînduți, niște automate ahtiate de bani. Ceilalți sunt idealiști și patrioți. Așa era și pe vremea lui Ceaușescu, doar că acuzația atunci nu era formulată în euro, ci în dolari.
