A fost mare zarvă cu ceea ce s-a numit „legea dării în plată” inițiată de liberalul Daniel Zamfir și votată recent la Senat în unanimitate. La început era greu de înțeles ce-i cu legea lui Zamfir: el susținea că „aduce un echilibru între clienți și Bănci” iar Isărescu zicea că-i „o gugumănie”. Cum nici în politicieni și nici în bancheri nu poți avea încredere, părea că adevărul e ori pe undeva pe la mijloc ori nicăieri. Concret, legea prevede stingerea datoriilor la Bancă prin cedarea clădirii ipotecate. O adevărată mană cerească pentru „dezvoltatorii” imobiliari. Aceștia puteau lua un credit de 4 mil euro (cum a făcut Udrea), ridicau un bloc cu jumătate din bani, plăteau ceva rate după care predau cheile la Bancă și rămâneau cu un milion. Dna Udrea a avut noroc de un tip întors cu cheița (Al. Faur), care i-a preluat creditul (conform schemei). Dar nu toată lumea avea un Faur la poartă. Băncile spumegau așteptându-se la toate țepele posibile și acuzau destabilizarea sistemului bancar. Parol? Dar când s-au destabilizat singure dând „credite neperformante” tuturor băieților deștepți și cu epoleți, obligând statul să le acopere găurile, cum a fost? În fine, să nu mai răscolim trecutul – tocmai acum când dl Iohannis a trimis tuturor femeilor „un buchețel de ghiocei, un zâmbet sincer, o rază de soare”. Un cântec și o floare. Se simte lirismul lui Mihalache. Până la urmă bancherii și parlamentarii au negociat: s-a specificat ca imobilul cu pricina să fie locuință (inclusiv „prima casă”) iar băncile au introdus un plafon de 150.000 de euro – care e neconstituțional. Acum toată lumea e mulțumită: fiecare parte pierde ceva. Clientul pierde banii de avans, ratele plătite și casa – dar rămâne sărac, cinstit și fără datorii iar Băncile pierd și ele o parte din bani dar cheile sunt la ei. Abia așteptăm să-i vedem cu cheia la gât. Legea a plecat astfel la Cameră să-l întîlnească pe Zgonea, care nu e ușor de găsit: de 1 Martie a convocat doamnele într-o sală a Parlamentului pentru a le firitisi dar a uitat de ele și-a plecat transmițându-le apoi să-și ia singure mărțișoarele pregătite. Mesajul, ca la Alba Iulia, ar fi „nu existați pe hartă”. Pus pe harță un revoluționar a stat ore în șir pe o clădire cerând să ajungă la Iohannis. N-a reușit totuși să ajungă suficient de sus pentru a-l întâlni și a-i reproșa că a decorat și revoluționari fără revoluție, simpli spectatori. Ca și Vanghelie – în casa căruia procurorii au descoperit casete cu Ludovic Orban filmat la petreceri. Vanghelie a declarat însă că le-a folosit numai personal. Când era trist, punea o casetă, se uita la Orban cum dansează în figuri, constata că viața e totuși frumoasă, își revenea și pleca din nou la șpagă.
