Home Cultură Andrele in ciorapi diferiti

Andrele in ciorapi diferiti

DISTRIBUIŢI

Andrelele croseteaza mai departe pe micile ecrane, ce-i drept nu pentru aceeasi pereche de ciorapi, ci fiecare cu al ei. Este interesant de observat ca parca si interesul realizatorilor de emisiuni pentru putinul pe care-l aveau de spus cele doua fete a mai scazut de cand ele nu mai alcatuiesc un tandem. Bine, nu ne referim la Mihaeluta Tatu, pentru care o femeie nu e de trei ori demna de invitat in emisiune daca: a) Nu si-a adaugat silicoane sau b) Nu e mai in varsta decat dansa. Facem insa aluzie la toti ceilalti, care si le imprumutau cu spor, intr-o vreme, pe fetele de la -Andre-, in primul rand pentru ca nu-i ducea mintea la subiecte, in al doilea rand fiindca picioarele si bustierele invitatelor dadeau foarte bine in cadru, iar in al treilea rand uite-asa, de-aia!

Intre timp, una dintre ele a aparut in paginile revistei Playboy, sub titlul -Andreea Antonescu, in sfarsit, in pielea goala-, sau cam asa ceva, iar cealalta a facut baie in piscina, nu in pielea goala, ci imbracata, prin bunavointa unei doamne invidioase. Suficiente elemente asadar, deocamdata, pentru a le mentine palpaind in atentia atat de fragila a publicului. Un dram de zabava in acest stadiu al carierelor de andrele: de ce, -in sfarsit, in pielea goala-? S-a raspuns astfel nazuintelor unei natiuni? Si-a vazut fata visul cu ochii? Sau este doar o exclamatie sincera, necenzurata si personala a redactorilor respectivei reviste? Poate ca un interviu televizat ar reusi sa mai risipeasca negurile. Cat priveste baia Andreei Balan, chiar si fara inalbitor ea a folosit mult emisiunii lui Negru.

Asadar, topaind intr-un ciorap, AndreEa, iar in partea cealalta, cu ciorapul dansei, Andreea B. Cat de departe vor ajunge continuand astfel incaltate? Vom trai si vom vedea. Sincer vorbind, nu este important pentru muzica romaneasca, ci mai ales pentru barfa romaneasca, un domeniu cu mult mai important in zilele noastre. Deocamdata, le reintalnim din cand in cand, pe posturi diferite, fredonand fiecare pe-a ei si rupandu-se in figuri de dans mai abitir decat pana acum – caci de cand s-au despartit au devenit una pentru alta (cel putin asa isi imagineaza fanii infierbantati) cele mai de temut concurente. Citim si pe la gazeta ca vedetele se codesc sa urce impreuna pe scena, ca si cum scena asta n-ar fi o structura de scanduri si mucava, ci vreun piedestal de aur masiv, cam ingust pentru doua personalitati atat de mari.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.