Avem un patrimoniu spiritual nebagat in seama

De curand, filmul lui Nicolae Margineanu, Binecuvantata fii, inchisoare, s-a intors de la Festivalul Filmelor Lumii de la Montreal, aflat anul acesta la a 28-a editie, cu doua distinctii importante: Premiul juriului pentru cea mai buna contributie cinematografica si o Mentiune a juriului ecumenic. Filmul va rula pe marile ecrane in Canada, Elvetia si Belgia.

– Domnule Nicolae Margineanu, ati obtinut un dublu succes la Festivalul de la Montreal, dar poate ca cel mai mare succes este ca filmul va fi vazut pe marile ecrane ale mai multor tari din lume. Cum ati ajuns la acest Festival?

– Printr-o intamplare. Filmul are un distribuitor francez, IMG International, care a vandut filmul in Canada, iar distribuitorul canadian l-a propus festivalului. Avand in vedere ca filmul urmeaza sa fie difuzat in Canada, distribuitorul era interesat ca el sa participe si in festival.

– Este o noutate prezentarea unui film romanesc in cadrul acestui festival?

– Din pacate, da. Dar, spre bucuria mea, am aflat ca este primul film romanesc care a luat un premiu la acest festival. Filmul Trahir al lui Radu Mihaileanu a mai luat Marele Premiu acum cativa ani, dar era produs de francezi, desi era oarecum romanesc.

– Cum a fost primit filmul?

– In primul rand, vreau sa laud publicul canadian, noi am avut prima vizionare la ora 11 dimineata intr-un multiplex si, spre surpriza noastra, sala era plina, ceea ce rar se intampla dimineata. Distribuitorul canadian ne-a rugat sa fim prezenti la fiecare vizionare si sa intampinam publicul la iesire, ceea ce a fost foarte bine, pentru ca am avut patru vizionari si multe discutii cu spectatorii. Au fost si romani, dar majoritatea erau straini si au primit foarte bine filmul, l-au inteles foarte bine. E un public care iubeste cinematograful, care isi da seama ce sansa prezinta un festival, cand poti sa vezi filme din toate tarile. Altfel, vedeti si la noi, in afara de filme americane, la cinema -Europa- mai vedem cate un film european, dar filme noi din tarile ex-socialiste, din Rusia, de pilda, pur si simplu nu mai avem unde sa vedem. Trebuie sa merg la un festival international ca sa le vad. Si sunt foarte curios sa le vad, pentru ca avem aceleasi probleme si aud de diferite pelicule care au luat premii mari si au fost bine primite, dar in Romania nu merg deloc. Dar m-am departat de subiect.

– A fost un succes asteptat?

– Nu, nu m-am asteptat, dar chiar a fost un succes, pentru ca lumea iesea foarte emotionata din sala si foarte mirata sa vada o astfel de poveste. Este pentru prima data, de altfel, cand am prezentat filmul unui public strain, cu toate ca a fost proiectat si la cinematograful latin din Paris, dar acolo au fost mai mult romani din emigratie. Acum, a fost primul test international si rezultatul a fost foarte bun. Veneau la noi francezi sau englezi si ne spuneau ca le-a placut foarte mult, ca nu stiau ca in Romania s-a intamplat asa ceva, ca povestea este convingatoare. Ne spuneau cuvinte extraordinar de frumoase, cum nu m-as fi asteptat.

– Care a fost reactia publicului parizian, a romanilor emigranti de la cinematograful latin?

– Neasteptat de buna. Doi mari jurnalisti canadieni, Luc Perreault si Odile Tremblai, au scris despre film si am avut bucuria sa vad ca au inteles exact ceea ce mi-as fi dorit sa inteleaga din acest film.

Am incercat sa fac un film ca un reportaj

– Luc Perreault, in cotidianul Festivalului, o compara pe protagonista filmului, interpretata de Maria Ploae, cu Ioana d*Arc si chiar isi intituleaza articolul -Une Jeanne d*Arc roumaine-. V-a surprins aceasta comparatie?

– Nu m-am gandit niciodata la o astfel de comparatie, m-a surprins placut, dar a fost un soc cand am vazut prima data textul articolului, nu mi-a venit sa cred si m-am bucurat foarte tare. Insa cel mai mult m-a bucurat comparatia cu filmul lui Bresson, Un condamnat la moarte a evadat, un film pe care il iubesc foarte mult si care cred ca m-a influentat. Voiam ca Binecuvantata fii, inchisoare sa aiba o tenta de document, de marturie, am incercat sa-l facem ca un reportaj, ca si cum am patrunde, pur si simplu, in acea lume. De aceea, am lasat deoparte orice artificiu artistic si am facut filmul cu multa sinceritate.

– Aceasta istorie a Golgotei romanesti moderne este atat de putin cunoscuta in cinema. Avand in vedere buna primire a filmului si importanta subiectului, v-ati propus sa continuati aceasta tematica? In ultimii ani a aparut o literatura a inchisorilor destul de bogata, cu subiecte uimitoare si, in general, necunoscute marelui public.

– As vrea foarte mult sa mai fac astfel de filme, pentru ca ma simt mai mult legat de trecutul nostru, care este pentru mine mult mai viu decat prezentul, si simt ca este o datorie morala sa fac film despre o perioada pe care o cunosc foarte bine. Mi-as dori, de pilda, sa fac un film despre Experimentul Pitesti, despre inchisoarea unde au fost inchisi studentii romani si unde s-au petrecut lucruri ingrozitoare, dar unde au fost si martiri, au fost niste tineri care au rezistat extraordinar. Mi se pare un subiect foarte-foarte greu, dar cred ca un astfel de film trebuie facut, trebuie sa se faca lumina in acest episod tragic din istoria noastra.

– Credeti ca veti gasi sprijin financiar pentru un astfel de proiect?

– Ma rog lui Dumnezeu sa obtin, deocamdata Centrul National al Cinematografiei a trecut la Ministerul Culturii, nu se prea stie care va fi viitorul. Senzatia mea este ca cinematografia romaneasca nu este dorita, ca filmul romanesc a fost trecut la Ministerul Culturii ca sa fie finantat cat mai putin. Trebuia sa fie un concurs acum, in toamna, dar s-a amanat pentru o data necunoscuta…

Pare o utopie sa faci un film spiritual azi

– Filmul a fost cumparat de vreo televiziune din Romania?

– Da, de TVR International si va fi difuzat in octombrie, poate va fi cumparat si de canalul 1 al Televiziunii sau de TVR Cultural.

– Care credeti ca sunt astazi raporturile dintre patriotism si cinema, dintre credinta si film? Se poate naste usor un film cu o astfel de tematica?

– Cred ca depinde foarte mult de realizator. Pare aproape o utopie sa incerci sa faci un film spiritual azi, pentru ca nu gasesti finantare. Am avut un mare noroc sa fac acest film si mi-as dori sa se repete acest lucru, sa mai pot face si un al doilea film. Altfel, nu stiu ce sa spun, fiecare regizor isi alege calea lui.

– Cum sa ne explicam ca, in toata filmografia romaneasca, nu avem nici un film despre un sfant roman?

– Sper sa apara. Avem multe subiecte extraordinare, ma gandesc la istoria noastra recenta, cred ca avem un patrimoniu spiritual care este, deocamdata, nebagat in seama, avem martiri, oameni care au murit in inchisori cu demnitate, care au avut o atitudine extraordinara, despre care aproape nu se stie nimic si nu se face nimic in acest sens.

– Din pacate, despre aceste lucruri nu se prea invata in scoli.

– Este o perioada in care nu se doreste acest lucru, este foarte clar. Dar eu cred ca, incet-incet, lucrurile se vor decanta, cred ca sacrificiul acestor oameni nu poate sa ramana fara valoare, el este o valoare a tarii noastre, care va iesi, pana la urma, la lumina.

Prin meseria lor, artistii isi intaresc natura spirituala

– Doamna Maria Ploae, in interpretarea rolului principal din Binecuvantata fii, inchisoare ati fost comparata de presa canadiana cu o Ioana d*Arc romanca. V-ati luat, intr-adevar, ca reper acest personaj sau una dintre interpretarile lui din istoria filmului?

– M-a emotionat foartre mult aceasta comparatie, nu stiu cat de multa legatura are personajul meu cu Ioana d*Arc, dincolo de spiritul credintei. Dar lucrul acesta m-a emotionat foarte tare, in primul rand, pentru ca mi-am dorit sa o joc pe Ioana d*Arc, mi-am dorit sa fiu Ioana d*Arc si, fara falsa modestie, cred c-as fi putut sa fiu o Ioana d*Arc convingatoare. Personajul meu este foarte diferit de Ioana d*Arc din punct de vedere al caii spirituale, al legaturii cu Dumnezeu. Ioana d*Arc auzea voci, avea o legatura aproape fizica cu Dumnezeu, pe cand personajul meu are o legatura mai mult… i-as zice cerebrala. Ei nu i se intampla lucruri miraculoase, nu aude voci. Nu i se intampla, ca in cartea Aspaziei Otel-Petrescu (Strigat-am catre Tine, Doamne!), o detinuta care a stat in inchisoare doisprezece ani, careia, intr-o situatie absolut limita, i s-a aratat Iisus, care a auzit glasul lui Iisus. Lucruri din acestea nu i s-au intamplat eroinei mele.

– Da, astfel de lucruri nu sunt descrise in carte, dar insasi supravietuirea morala in conditii de detentie este practic un miracol, sunt foarte putini oameni care au iesit intregi din punct de vedere psihic din astfel de incercari.

– Da, experienta mistica pe care o traieste Nicoleta nu este cu nimic mai putin profunda, dar este cumva de alta natura, de asta mi-a si fost foarte greu sa abordez personajul, pentru ca eram foarte departe de o astfel de experienta. Ei nu i se intampla minuni, nu aude vocea lui Iisus, nu-L vede pe Iisus, dar Il simte inlauntrul ei. Ea chiar spune: -L-am simtit ca pe o prezenta aproape fizica, ca pe o stare de bine, ca pe o binecuvantare, ca pe o gratitudine, ca pe o fericire care nu m-a mai parasit deloc pe tot parcursul celor patru ani-.

– Credeti ca experienta religioasa personala v-a ajutat in intelegerea trairilor Colettei?

– Credinta m-a ajutat extraordinar de mult si mi-a parut foarte bine ca filmul acesta a venit acum, la maturitate, cand am inceput sa fac niste pasi pe drumul credintei. Daca ar fi trebuit sa fac rolul acesta cand eram foarte tanara si cand n-aveam habar de aceste lucruri, cred ca mi-ar fi fost foarte greu. I-am spus la un moment dat domnului Sergiu Grossu (sotul doamnei Nicole Valery-Grossu, interpretata de Maria Ploae – n.n.) ca eu cred ca nici nu poate fi jucat rolul acesta, al acestei femei extraordinare, care a fost ca o sfanta, daca nu ai credinta. E un privilegiu, dar si un mare curaj sa crezi ca poti sa faci veridic un asemenea personaj. Marele meu castig a fost, insa, ca, incercand sa inteleg si sa traiesc cinematografic, experienta Colettei, m-am intarit spiritual, mi-am intarit credinta, iar acesta cred ca este lucrul cel mai important care ni se poate intampla pe pamant.

– Credeti ca intepretarea unor astfel de experiente-limita poate prejudicia integritatea psihica a actorului? Se cunosc cateva cazuri in istoria cinematografului, unul, legat chiar de Rene Falconetti, interpreta Ioanei d*Arc din filmul lui Dreyer.

– Este greu de spus, depinde de fiecare. Eu m-am simtit foarte protejata in psihicul meu. Intotdeauna aveam senzatia ca pot sa fac orice, ca personaj. Ca nu mi-e frica de nimic, ca pot sa fac lucruri extrem de periculoase fizic si ca nu mi se poate intampla nimic. Nu stiu de ce.

– Poate este un inger pazitor al actorilor.

– Poate, poate este si Sfantul Filimon, la care ma rog, ocrotitorul facatorilor de spectacol. Eu m-am simtit intotdeauna extrem de protejata.

– Care credeti ca sunt sansele de evolutie sau macar prezervare spirituala a actorilor in lumea de azi?

– Depinde de fiecare. Actorii sunt, in general, naturi spirituale foarte sensibile, credincioase, cred eu, cel putin din cum imi cunosc colegii. In general, sunt oameni care stiu ca au un dar, stiu si ca il au de la Cineva, ca au primit un har. Artistii, in general, au aceasta constiinta ca ceea ce li s-a dat li s-a dat de la Dumnezeu si, ca sa mentina acest har, au nevoie sa se roage, sa ceara. Eu cred ca, in general, artistii sunt credinciosi si ca prin meseria lor isi intaresc natura spirituala.

Semne de speranta

Astazi, se incheie la Iasi Seminarul international de film Stories and Signs of Hope in Cinema (Semne de speranta in cinematografie), organizat de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, prin Institutul cultural-misionar -Trinitas- si Institutul ecumenic -Sf. Nicolae-, in cooperare cu WACC (Asociatia crestina mondiala pentru comunicatie) din Londra (Marea Britanie), INTERFILM (Organizatia crestina de cinema) din Zurich (Elvetia), SIGNIS (Asociatia catolica mondiala pentru comunicatii audiovizuale) din Bucuresti si RADEF Romania – filiala Iasi. Acest seminar – o premiera in tara noastra – are ca obiectiv initierea unui dialog intre teologi, educatori si profesionisti ai cinematografiei. Printre participanti s-au numarat realizatori, critici de film, jurnalisti, profesori si teologi din tara si din strainatate. Dupa doua zile de lucrari, desfasurate in Sala -Dr. Iustin Moisescu- a Mitropoliei Iasi, astazi, de la ora 15.00, este programata o conferinta a cineastei Elisabeta Bostan, Decan al Facultatii de Film, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, urmata de proiectia filmului Naica, la cinematograful Dacia din cartierul Alexandru cel Bun, iar la ora 9.15 va fi proiectat filmul lui Nicolae Margineanu, Binecuvantata fii, inchisoare, la cinematograful Republica.