Vineri seara a debutat cea de-a 28-a editie a Festivalului Filmului American de la Deauville (Franta). Un juriu prezidat de Pierre Lescure si compus din regizoarea belgiana Chantal Akerman, actorii Amira Casar, Irene Jacob, Julie Gayet, Richard Anconina, Jean-Marc Barr, Charles Berling, Bruno Wolkowitch si regizorul Cedric Kahn va conferi patru premii, doua pentru lung metraje si doua pentru scurt metraje. Vor fi oferite, de asemenea, Premiul Criticii Internationale, Premiul Michel d*Ornano (intemeietorul festivalului), premiu acordat pentru cea mai buna tratare a unui scenariu de lung metraj al unui tanar, si patru premii decernate de partenerii festivalului: Premiul Ralph Lauren, pentru cel mai bun actor, Premiul Publicului (Journal de Dimanche), Premiul cititorilor (revista Premiere), Premiul pentru scurt metraj (Canal +). In competitie sunt inscrise 10 filme de lung metraj si sapte de scurt metraj, semnate atat de nume consacrate, cat si de tineri in curs de afirmare. Incepand de astazi si pana joi, in fiecare seara vor fi omagiate personalitati ale cinematografiei americane: Ellen Bursteyn, Harrison Ford, John Frankenheimer, Matt Dillon si, respectiv, Robert Evans. Va fi proiectat, in avanpremiera, filmul lui Matt Dillon, Orasul fantomelor, turnat in Cambodgia, cu James Caan si Gerard Depardieu. Actrita Ellen Bursteyn va putea fi vazuta in Divine Secrets af Ya-Ya Sisterhood si in Possesion, iar Harrison Ford va interpreta rolul unui ofiter sovietic in filmul K 19: The Widowemaker, semnat de Kathryn Bigelow. In cadrul festivalului vor fi proiectate cateva avanpremiere mondiale: I*m with Lucy de John Sherman, Avenging Angelo regizat de Marylin Burke, The Bourne Identity (Dory Liman), City by the Sea (Michael Caton-Jones) si deja citatul film cu Ellen Bursteyn, regizat de Collie Khouri. In afara competitiei, sectiunea Panorama propune creatii ale cineastilor pe cale de afirmare, iar regizorul Neil La Bute va oferi, la casinoul din Deauville, Lectia de cinema. Premiul Michel d*Ornano a fost acordat aseara peliculei Filles perdues, cheveux gras.
Festivalul s-a deschis cu o pelicula romantica, I*m whith Lucy, o comedie cu Monica Potter in rolul unei tinere ziariste ambitioase, aflate in dificultatea de a alege intre cinci pretendenti, unul dintre ei fiind interpretat de David Boreanaz, cunoscut in special din serialul Buffy, spaima vampirilor. Autorul incearca un mixaj intre filmul american si sensibilitatea europeana, reusind un adevarat omagiu adus Noului Val francez. La proiectia filmului au fost prezente cateva personalitati, printre care, Jacques Attali, ultimul consilier cultural al lui Francois Mitterand, comicul canadian Anthony Kavanagh, romanciera Christine Orban, desenatorul Georges Wolinski si Eloide Gossuin – Miss France. Competitia incepe astazi cu primul film al lui Nicolas Cage in calitate de regizor, Sonny. Actorul-regizor apare si in pelicula semnata de John Woo, Windtalkers, prezentata in premiera mondiala. Chiar din aceasta succinta insiruire de titluri se poate observa un oarecare paralelism intre Festivalul de la Deauville si marea Mostra de la Venetia. Una dintre consecinte este si absenta unor staruri, dintr-un loc sau din altul. La Deauville nu vor fi astfel prezenti Al Pacino, Clint Eastwood, al carui film (in care si joaca) Blood Work va fi proiectat si in Franta, si in laguna venetiana, a declarat ca, nedorind sa trezeasca gelozii, nu va traversa deloc Atlanticul. Sunt insa asteptati de public Tom Hanks, unul dintre eroii filmului Road to perdition, Harrison Ford. Comentand coincidenta in timp a celor doua evenimente, co-delegatul Festivalului de la Deauville afirma in Le Figaro: -Multi producatori americani ar ezita sa plateasca o calatorie demna de un star hollywoodian numai pentru un singur festival. Coincidenta de data a Venetiei si Deauville-ului vor oferi posibilitatea unor staruri de a calatori de la unul la celalalt, fara nici un fel de rivalitate.- Realitatea nu pare sa confirme insa parerea sa.
In sfarsit, Festivalul de la Deauville ofera si un Premiu Literar. Un juriu format din Frederic Beigbeder, Gilles-Martin Chauffier, Andre Halimi, Jean-Claude Lamy, Eric Neuhoff si Gonzague St. Bris a decis conferirea lui scriitoarei Danielle Steel pentru romanul The Kiss, publicat la Presse de la Cite. Creat in 1975 pentru o mai buna cunoastere a cinematografului american in Europa, festivalul are abia din 1995 si sectiunea Competitie, menita, in primul rand, sa rasplateasca filmele tinerilor talentati, pentru a descoperi cineasti independenti, apropiindu-se astfel de Sundance Festival din Statele Unite. Palmaresul actualei editii va fi anuntat duminica, 8 septembrie, cand va fi prezentat si ultimul film: The Banger Sisters regizat de Bob Dolman.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane