Cultura memoriei, memoria culturii

Emil Constantinescu a participat, recent, la Conferinta Internationala Diversitatea si Drepturile Constitutionale, la Tunis, initiata de Organizatia Internationala a Francofoniei UNESCO. In cuvantul de deschidere despre sfidarile cu care lumea mileniului III se va confrunta a prezentat comunicarea -Cultura memoriei, Memoria culturii-, pledand pentru pastrarea unei ierarhii a valorilor. Prezentam cateva fragmente din acest discurs.

Prezentul, ca o amintire a viitorului

A vorbi despre modul in care Lumea va infrunta sfidarile mileniului III constituie, fara indoiala, o provocare intelectuala. Literatura consacrata acestui subiect este extrem de abundenta si, prin urmare, pretentia de a aduce o perspectiva cu adevarat noua poate sa para mult prea indrazneata. Pe de alta parte, s-ar putea replica, nu fara temei, ca provocarile prezentului sunt atat de urgente si importante, incat s-ar cuveni sa incercam sa raspundem acestora mai inainte de a explora un viitor care se afla inca sub semnul atator ipoteze.

Mi se pare totusi ca prezentul se dezvaluie astazi din ce in ce mai evident, ca o amintire a viitorului. Altfel spus, actualitatea nu-si mai este suficienta, nu mai este in stare sa ne epuizeze dorintele si aspiratiile. Mai mult decat in orice alt moment al istoriei, nu putem sa gandim prezentul decat subordonat viitorului. Tocmai aceasta evidenta imi da curajul sa vorbesc, astazi, despre sfidarile cu care Lumea mileniului III se va confrunta.

Un nou tip de putere

Indepartarea in timp de momentul declansarii conflagratiilor mondiale, sfarsitul Razboiului Rece si disparitia bipolarismului fac posibil ca, in cel de-al III-lea mileniu, centrele de decizie la nivel global sa nu mai apartina tipului de mare putere traditionala. Este de presupus ca nici in cel de-al III-lea mileniu colonizarea nu va disparea. Nu va face apel la mijloace militare si administrative, intrucat se va baza pe strategii de natura comerciala. Colonizatorii de maine nu vor mai cauta resurse si mana de lucru, ci contingente de consumatori. Pe de alta parte, in secolul al XXI-lea, echilibrul puterii nu va depinde de resursele naturale inteligent exploatate si nici de resursele umane profesionalizate. Nici gestiunea, nici tehnica de varf nu vor mai avea ultimul cuvant. Avantajate vor fi, probabil, societatile care vor sti sa cultive calitati care, pana de curand, nu erau socotite surse de putere si de progres. Tehnologia cea mai complexa poate fi asimilata in cateva luni, o stiinta eficienta a gestiunii economice si sociale poate fi invatata, si ea, in cativa ani. In schimb, culturile au nevoie de secole pentru a se naste si a se maturiza. Or, tocmai acest factor cultural, mai precis pluralitatea culturilor, va putea determina, dupa parerea mea, succesul politic al unor zone nelimitate prin borne si frontiere.

Bolile endogene ale civilizatiei industriale

Tipul de cultura a muncii, care a insotit istoria industrializarii si modernizarii occidentale, si-a epuizat resursele.

O reevaluare va putea fi operata cu conditia ca Occidentul european sa se poata elibera de bolile endogene ale civilizatiei industriale: autosuficienta, birocratizarea, recurgerea la solutii prefabricate. Pentru aceasta, inovatia n-ar putea fi o virtute exclusiv tehnologica, ci o trasatura a societatii in ansamblul ei. In aceasta privinta, aportul straturilor celor mai profunde ale culturii europene, pe care as indrazni sa le descriu ca geologice, se dovedeste a fi de neinlocuit. Succesul Europei in competitia economico-politica a mileniului III va depinde de capacitatea ei de a se refonda si de a se largi prin includerea ansamblului de culturi si de experiente atat de diverse ale popoarelor din jumatatea estica a continentului. Si nu ma gandesc doar la marile traditii culturale ale acestei regiuni, la traditia central-europeana sau la cea bizantino-slava, dar si la experienta recenta a supravietuirii sub un regim totalitar.

O civilizatie de sinteza

Civilizatia viitorului mileniu nu va mai fi o civilizatie a rationalitatii economice, asa cum s-a dezvoltat in Occident in ultimele secole. Va fi mai mult o civilizatie a cunoasterii, o civilizatie de sinteza. In Europa Centrala si Orientala, acest adevar este aproape tautologic, pentru ca aici civilizatiile s-au definit mai putin ca civilizatii ale eficientei, calculului si utilitatii, ci mai degraba ca civilizatii ale reflectiei, imaginatiei si creativitatii. Iata de ce cred ca acest tip de civilizatie pe care modernitatea nu a avantajat-o este, intr-un mod aproape paradoxal, destul de bine pregatit pentru a infrunta viitorul. Aceasta egala disponibilitate pentru metafizica si socializare este, probabil, zestrea cea mai de pret pe care regiunea noastra o poate oferi Europei intregite. In plus, cum spuneam, aceasta parte a continentului este in masura sa transmita si experienta ei fundamental comuna si indivizibila: o experienta a rezistentei si a solidaritatii; o experienta a schimbarii si a victoriei asupra fricii in care a trait timp de o jumatate de secol.

Sfidarea barierelor

Nu cred ca am ajuns la un sfarsit al istoriei. Istoria continua si masoara gradul pregatirii noastre pentru a infrunta sfidarile noului mileniu.

Prima are in vedere elita si masele. In antichitate si in evul mediu, elita a instituit dispozitive culturale, economice si sociale de marcare energica a clivajelor din societate. Epoca Luminilor si revolutia industriala au fost marcate de lenta ridicare a poporului prin participarea sa progresiva la valorile simbolice si materiale ale elitei. Secolul XX rastoarna acest proces: elita este cea care participa, pana la dizolvare, la cultura de masa. Fara indoiala, laminarea diferentelor economice si sociale este un efect pozitiv al timpurilor noastre. Dar ea nu trebuie continuata cu pretul unei aplatizari a ierarhiei valorilor. Din ce in ce mai egali, sa ramanem totusi diferiti ca identitati culturale, personale si colective. O a doua bariera psihologica desparte Nordul, inclinat spre munca, rationalitate, individualism, de Sud, inclinat spre contemplare, afectivitate si solidaritate comunitara. In sfarsit, a treia bariera este cea dintre Vest si Est. Istoria lumii europene este istoria unor mari transferuri ciclice de civilizatii, intr-o prima etapa dinspre Est spre Vest, apoi, de la inceputul erei moderne, de la Vest la Est.

Civilizatia occidentala de tip industrial, care s-a impus de peste un secol ca model de inspiratie si factor de influenta pentru evolutiile politice, sociale si economice din Sud-Est si Est, s-a transformat astazi intr-o societate organizata pentru a produce, a consuma, a comunica.

A produce, ce? A consuma, ce? A comunica, ce?

A produce doar ceea ce cere piata. A consuma doar ceea ce strategiile publicitare sustin ca s-ar cere pe piata? A comunica doar ceea ce agentiile internationale de presa aleg si decid ca trebuie transmis?

Utopia informationala si modelul catastrofic

Ca beneficiar al unei duble formatii, stiintifice si umaniste, sesizez ca ne aflam in fata paradoxului acestui inceput de secol si de mileniu. Pe de o parte, stiinta si tehnologia urmeaza o dezvoltare fara precedent, frizand frontiera marilor dileme morale suscitate de transplantul de organe, de fecundarea in vitro, de clonare. Pe de alta parte, literele, artele vizuale si muzica traverseaza o criza alarmanta. Cultura individualista, care il imbogateste pe om si ii pune in valoare identitatea, pierde teren. Castiga cultura periferica a celui mai mic numitor comun care niveleaza diferentele si impune modelul cel mai bine vandut pe scara internationala. Simbolurile culturii de consum rastoarna ierarhia traditionala a valorilor si domina piata bunurilor de orice fel. Influenta lor este atat de mare, incat s-a ajuns ca pretul anumitor produse McDonald sa fie utilizat de economisti pentru evaluarea stabilitatii si covertibilitatii monedelor nationale.

In trecut, marea cultura avea ambitia de a crea opere pentru eternitate. In pragul mileniului III, cultura de mase produce bunuri pentru consumul imediat. Are, deci, nevoie de un model capabil sa justifice necesitatea permanenta a consumului rapid al bunurilor pe care le lanseaza pe piata, de o libera ciculatie a informatiei si de un alt tip de opinie publica, necunoscut pana acum doar cativa ani. Acest model pare sa domine, acum, in Europa Centrala si Orientala.

Razboaie, revolte, atentate, accidente, mizerie, inundatii, cutremure, copii ai strazii, oameni fara adapost, greve, lovituri de stat, caderi de guverne si demisii de ministri, acestea sunt evenimentele care beneficiaza de favoare aproape exclusiva in mass-media. Sub socul unor asemenea informatii si al unui asemenea model cultural-catastrofic, cum am mai putea conta pe coerenta lumii in care traim? Cum am mai putea sa ne imaginam ca aceasta lume mai are un viitor?

Responsabilitate pentru cuvantul rostit

Nu avem dreptul sa uitam ca toate ororile acestui secol tragic au fost, inainte de toate, cuvinte spuse si scrise de intelectuali si, adeseori, alti intelectuali au facut demersuri pentru a le pune in practica. In absenta cuvintelor care le-au exprimat, nici comunismul, nici fascismul nu ar fi putut revarsa asupra lumii otrava lor letala. Doctrina purificarii sarbesti din Kosovo a fost exprimata pentru prima data intr-un memoriu al Academiei de Stiinte din Serbia. Discursul fondator al national-comunismului sarb si-a creat o legitimitate amagitoare si insangerata si datorita ralierii unor universitari, in timp ce multi alti universitari sarbi au fost si sunt sufletul miscarilor democratice.

Adevarata conditie de intelectual inseamna a-ti asuma fara gres nu numai responsabilitatea actelor tale, dar si a cuvintelor tale, a gandurilor circumscrise acestora.

Cine suntem? De unde venim? Unde ne ducem?

Oamenii de cultura sunt primii care au de raspuns la toate provocarile timpului si lumii in care vom trai. Acceptand ca, de fapt, inceputul mileniului III nu este decat o realitate care tine de calendar, un fel de prag, mai degraba, moral si simbolic, decat de natura cu adevarat istorica, nimic nu ne impiedica sa folosim acest simbol pentru a medita asupra trecutului. Asupra suficientei arogante de a pretinde ca stim sa raspundem oricarei intrebari.

O tripla intrebare, care a tulburat timp de milenii constiinta oamenilor, ii va mai tulbura inca multa vreme pe cei interesati a defini conditia umana: cine suntem; de unde venim; unde ne ducem?

Putem doar spera ca vom incepe mileniul III nu cu ceea ce avem, ci cu ceea ce suntem.