Din 1941, cand Romania s-a aflat succesiv in stare de razboi cu Uniunea Sovietica (22 iunie), Marea Britanie (6 decembrie) si SUA (12 decembrie), Iuliu Maniu a reprezentat pentru aliatii occidentali omul care intruchipa politica de rezistenta fata de Germania lui Hitler si atasamentul indefectibil fata de valorile democratice. Sir Reginald Hoare, ministrul Marii Britanii in Romania, releva consecventa lui Maniu fata de crezul sau politic, cand afirma ca liderul national-taranesc -mentinea cu indarjire si neinduplecare fidelitatea fata de principiile sale intr-o tara in care oportunismul era suveran-. Aceasta intransigenta politica si morala – atat de rara in viata noastra publica – confera grandoare personalitatii lui Iuliu Maniu si explica, in acelasi timp, sfarsitul sau tragic.
Partizan al democratiei si al libertatii, Iuliu Maniu nu putea decat sa salute principiile inscrise in Carta Atlanticului, in primul rand dreptul fiecarui popor de a-si alege singur -forma de guvernamant sub care vrea sa traiasca-. Daca adeziunea marilor democratii apusene – Marea Britanie si SUA – ii apareau liderului national-taranist ca o dovada a vointei politice de a infaptui principiile generoase ale Cartei Atlanticului, alianta lor cu un regim totalitar – cel al lui Stalin, nu mai putin odios decat cel al lui Hitler – genera pentru el nedumeriri si incertitudini in privinta viitorului Romaniei.
Nimic mai firesc decat suspiciunea lui Iuliu Maniu ca, in ciuda aderarii URSS la Carta Atlanticului (24 septembrie 1941), Moscova continua sa reprezinte o primejdie pentru Romania. Temere perfect indreptatita pe care insa Marea Britanie si SUA erau decise sa o ignore. Atat la Londra, cat si la Washington devenise limpede ca Germania nu poate fi infranta fara concursul militar al URSS, un urias rezervor uman, pe care dispretul lui Stalin pentru om il transformase intr-o forta coplesitoare, careia nu-i putea rezista nici cea mai extraordinara armata cunoscuta pana atunci in istoria lumii – Wehrmachtul.
Un document britanic din 12 iulie 1944 este lamuritor pentru pozitia diplomatiei britanice fata de Romania, in general, si Maniu, in special: -Dl Steel a discutat ieri cu Sir O. Sargent viitorul negocierilor de armistitiu cu Romania. S-a decis in chipul cel mai hotarat ca ele vor fi de acum in mainile rusilor, dar dl Steel s-a intrebat daca mai avem vreun interes in incercarea de a le continua. Maniu este un batran slab, incapabil sa intreprinda vreo actiune decisiva. In primavara, aceasta lovitura de stat – n.n.t era importanta pentru ca negocierile de armistitiu si amenintarea iesirii Romaniei din razboi blocau trupe germane care, altminteri, ar fi putut sa fie utilizate impotriva <Overlord>. In realitate, in imprejurarile actuale, a manifesta interes fata de Maniu ar putea numai sa ne impovareze cu anumite angajamente morale fata de el, ceea ce ne-ar stingheri in general si cu rusii, poate, in special, daca ei rusii – n.n.t ar dori sa repudieze conditiile de armistitiu-.
Christopher Steel era sigur ca Romania va fi un stat independent, intrucat sovieticii ar fi fost convinsi de E. Benes ca acesta era interesul lor pentru ca cele doua tari – Cehoslovacia si Romania – sa tina Ungaria sub control.
-Inghetarea- negocierilor de la Cairo, dupa debarcarea aliata in Normandia (6 iunie 1944), se explica, asadar, prin dezinteresul anglo-americanilor atat fata de Maniu, cat si fata de Romania, inclusa in sfera sovietica, din primul moment al negocierilor anglo-sovietice – incepute la 5 mai 1944 – pentru delimitarea sferelor de influenta in Europa de Sud-Est.
Si pentru sovietici, un om de intransigenta lui Maniu era un partener incomod. Pentru a-l elimina din jocul politic, Moscova, pe de o parte, a negociat, prin ambasadorul K.A. Umanski, cu fostul rege Carol al II-lea in Mexic (cunoscuta fiind ostilitatea fostului suveran fata de Maniu) si, pe de alta parte, a acordat lui Ion Antonescu conditii mai bune de armistitiu decat opozitiei in negocierile romano-sovietice de la Stockholm. Printre alte motive ale acestei situatii paradoxale este si acela ca Stalin dorea sa aiba in Romania ca interlocutor un om – Antonescu – compromis prin colaborarea cu Reichul nazist si de care, asadar, se putea lesne debarasa in orice moment, decat un lider democratic de prestigiul lui Iuliu Maniu si atasat democratiilor occidentale.
Actul de la 23 august 1944 l-a readus pe Iuliu Maniu pe scena politica a tarii si a facut din el principala personalitate politica a Romaniei, dupa regele Mihai. La indicatiile Kremlinului, PCR, care in anii 1941-1944 promovase o politica de alianta cu toate fortele antigermane (in aceste conditii s-a constituit Blocul National Democratic in iunie 1944) si-a schimbat orientarea si s-a angajat progresiv intr-o campanie virulenta impotriva partidelor -istorice-, facand din Iuliu Maniu si Dinu Bratianu tinta principala a atacurilor. Aceasta schimbare de orientare a coincis cu acordul de procentaj de la Moscova dintre Churchill si Stalin (9 octombrie 1944), prin care in Romania Uniunii Sovietice i s-au recunoscut 90 de procente ca influenta. Dupa incheierea acordului de procentaj, Maniu, care lupta pentru a impiedica comunizarea Romaniei, era privit tot mai defavorabil la Londra. Churchill, interesat exclusiv de protejarea Greciei, avanpostul european al Suezului, nu putea accepta ca liderul national-taranist sa tulbure intelegerea incheiata cu Stalin in octombrie la Moscova: Romania, Bulgaria si Ungaria in schimbul Greciei. Cand imixtiunea sovietica a devenit tot mai evidenta in Romania, Churchill i-a scris lui Eden la 12 noiembrie 1944: -Tinand seama de felul in care sovieticii ne-au sprijinit pana acum in ceea ce se petrece in Grecia, noi nu trebuie sa impingem prea mult mana in Romania. Aminteste-ti de procentele pe care le-am scris pe hartie-.
Asaltat de cele mai negre presimtiri in privinta viitorului Romaniei, Iuliu Maniu a incercat sa obtina deslusiri de la reprezentantii politici ai Marii Britanii si SUA la Bucuresti, Le Rougetel si, respectiv, Burton Berry. Raportul celui din urma, privind discutia purtata cu Maniu la 8 decembrie 1944 este – oricat ar incerca istoricul sa ramana detasat de evenimentele pe care le studiaza – zguduitor. El dezvaluie framantarile de constiinta ale unui patriot, care se vede abandonat de cei al caror ajutor il asteptase.
Din septembrie 1944 si pana in iulie 1947, URSS a vazut in Maniu principalul obstacol in calea comunizarii Romaniei si a utilizat toate mijloacele pentru a-l elimina pe el si partidul sau din viata politica a tarii. Spre deosebire de URSS, Marea Britanie si SUA nu aveau interese vitale de aparat in Romania. Pentru Churchill, protejarea Greciei – data fiind pozitia ei geopolitica si geostrategica din unghiul de vedere al intereselor britanice – a devenit o adevarata obsesie, aflata la originea acordului de procentaj. Acesta, in forma sa initiala, insemna Romania pentru URSS in schimbul Greciei pentru Marea Britanie. Ambasadorul SUA la Moscova, Averell Harriman, a fost informat de Churchill la 12 octombrie 1944 de acordul de procentaj, urmand ca intreaga problema sa fie discutata la viitoarea intalnire a celor Trei Mari. La Ialta insa, ea nu a mai fost abordata. Se poate deduce ca Roosevelt si-a dat consimtamantul tacit pentru cele stabilite de Churchill si Stalin in octombrie 1944.
Pentru cele doua democratii apusene, dispuse sa recunoasca URSS o sfera de influenta in Europa de Est, care sa includa si Romania, Iuliu Maniu aparea ca un element perturbator prin actiunile sale de aparare a independentei si democratiei romanesti. Grecia, unde sovieticii au respectat initial acordul de procentaj, apoi Polonia, in final, abandonata de aliatii occidentali, au retinut cu precadere interesul Londrei si Washingtonului. Ca Marea Britanie si SUA nu au facut, practic, nimic pentru a apara democratia in Romania si pe campionul ei, Iuliu Maniu, este un fapt ce nu le poate fi imputat. Politica este dictata de egoismul national. Nu aveau interese in Romania, nu aveau de ce sa se angajeze intr-o confruntare cu URSS pentru Romania. Ca Marea Britanie si SUA l-au dezinformat permanent pe Maniu in privinta pozitiei lor reale fata de Romania si l-au lasat sa creada in sprijinul lor, aceasta, da, reprezinta o culpa grava, ce nu le va putea fi iertata niciodata. Acestor lideri apuseni care l-au abandonat pe Maniu li s-ar potrivi cuvintele unui personaj shakesperian: -Greselile noastre grave ne fac sa dispretuim pe cei ce ne sunt pretiosi. Nu ne dam seama de asta decat atunci cand le vedem mormantul-. Probabil ca, nevazand mormantul lui Maniu, nu-si vad nici astazi greselile faptuite fata de el.
Dr. Florin Constantiniu
Membru corespondent al Academiei Romane
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
