La 5 februarie 1953 pleca spre cele vesnice, la penitenciarul din Sighetu Marmatiei, platind cu viata un crez nedesmintit din Testamentul moral si politic: constiinta ne interzice sa ne facem partasi la o dictatura umilitoare pentru devenirea noastra de oameni si cetateni.
La 5 februarie 2003, in Aula Academiei Romane, personalitatea acestui martir al neamului a fost evocata in cadrul unei sesiuni stiintifice comemorative, organizata de Sectia de Stiinte istorice a Academiei Romane. Nascut la 8 ianuarie 1873, Iuliu Maniu a facut Facultatea de Drept la Cluj, Viena si Budapesta, devenind, in 1896, doctor in drept. Intors in tara, a fost numit avocat al Mitropoliei la Blaj, apoi, in 1915, a plecat pe frontul rusesc si italian. Si-a inceput cariera politica in Partidul National Roman (PNR), fiind unul dintre artizanii Marii Uniri si participand la Adunarea de la 1 Decembrie 1918. Ca presedinte al PNR, a contribuit la fuzionarea cu Partidul Taranesc si infiintarea, in 1926, a Partidului National Taranesc, fiind, ani la rand, presedintele acestui partid. A detinut o serie de functii de stat: prim-ministru (1828-1930; 1930; 1932-1933), ministru ad-interim la Finante (1929) si Razboi (1930), ministru secretar de stat (1944). Ales membru de onoare al Academiei Romane, in 1919, a fost destituit in 1948 si repus in drepturi post-mortem in 1990.
In cuvantul de deschidere, acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, vorbind despre complexitatea personalitatii lui Iuliu Maniu, aprecia ca si-a legat viata de soarta natiunii romane din Transilvania, de soarta statului roman unitar. Doctrina sa politica este centrata pe doua mari teme – tema nationala, mai precis, dreptul natiunilor de a fi libere, si tema lumii taranesti, teme inca de actualitate. Constanta a gandirii si actiunii sale politice, tema statului roman unitar este intim legata de ideea ca, in interiorul sau, fiecare minoritate trebuie sa se bucure de libertatile majoritatii, … pentru ca numai avand un regim de drepturi si libertati inauntrul tarii vom avea taria sa validam cauza noastra in afara. Discursurile sale cuprind si o pedagogie a tolerantei in politica nationala, pe principiul dreptatea este calitatea ratiunii, iar deviza, strasnic in lupta, marinimos in pace.
Ca personalitate proeminenta a natiunii, Iuliu Maniu s-a implicat in toate momentele hotaratoare ale vremii, avand o contributie de seama in realizarea Marii Uniri. Un rol central a avut si in Romania Mare, dar cum timpul sau de guvernare a fost restrans, s-a afirmat indeosebi ca opozant, cum a ilustrat acad. Dan Berindei. S-a opus regimului maresalului Antonescu si apoi a dus o lupta de ariergarda impotriva preluarii tarii de catre comunisti, proces pe care a refuzat sa-l accepte increzator in sprijinul puterilor occidentale. A luptat pe baricadele rezistentei, batran si bolnav, pana in ultimul an al vietii sale libere in vara anului 1947, apoi cu demnitate a infruntat Golgota ultimilor ani in teribila inchisoare de la Sighet. Timpul scurs il arata ca o personalitate caracterizata prin inflexibila sa vointa, prin refuzul de a renunta la pozitiile sale pe care le considera indrituite, …de o afabilitate paradoxal distanta si apropiata, surd la atacuri, pe care le ignora, intransigent, infruntand riscuri, …manifestandu-se cu calm si o demnitate, care a atins irealul in acele vremi de cumplita incercare.
Dedicandu-si viata politicii, Iuliu Maniu a avut o contributie de seama si in promovarea si afirmarea drepturilor si libertatilor democratice, la lupta impotriva extremismului, a fortelor oculte, care urmareau sa conduca in umbra societatea romaneasca. Ideea a fost dezvoltata amplu de prof. univ. Ioan Scurtu, directorul Institutului de Istorie -Nicolae Iorga-, care a aratat ca pentru aceasta Iuliu Maniu a avut sustinatori, dar a intampinat adversitati politice, depasindu-le printr-o tactica proprie, reusind sa incetineasca uneori evolutia vietii politice, dar fiind ferm in afirmarea punctelor sale de vedere. Exemplara a fost lupta sa impotriva tendintelor de autoritate ale lui Ion. I. Bratianu si ale lui Carol al II-lea, manifestandu-se constant impotriva abuzurilor guvernamentale, pentru o desavarsita moralitate publica si privata. Concluzia e demna de luat aminte: Daca Romania a fost ultima tara din Europa perioadei interbelice in care s-a instalat un regim totalitar, un merit important revine, desigur, lui Iuliu Maniu. Comunicarea sustinuta de dr. Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Romane – Iuliu Maniu si -cei Trei Mari- – s-a concentrat pe evenimentele din anii 1944-1947 si ne propunem s-o publicam intr-unul dintre numerele viitoare.
Asezand destinul lui Iuliu Maniu sub semnul rezistentei, prof. Alexandru Zub, membru corespondent al Academiei Romane, a subliniat ca, in prima parte a secolului XX, putini contemporani suporta analogia cu el, sub unghiul coerentei de mesaj si al tariei de caracter. Si daca destinul sau poate fi asezat sub semnul rezistentei este, mai intai, pentru ca rezistenta e marca distinctiva a aportului ardelean la opera de zidire nationala. Textele ramase, putine dar stimulative, surprind prin apelul permanent la marile idei, ca si la dimensiunea morala a oricarui proiect politic. Nationalismul sau militant poate fi considerat azi ca un nationalism civic, compatibil cu armonia interstatala. Emanciparea si unitatea natiunii trebuiau sa devina, in acest spirit, un aport original la civilizatia omenirii. Dincolo de radicalitatea formularilor doctrinare se vadea, totusi, un spirit echilibrat si realist, atent, cum dorea sa fie in raport cu realitatea din jur, marea, inepuizabila sursa din care s-a inspirat mereu. A crezut cu tarie ca poporul roman va razbi cu siguranta, daca va arata o ordine desavarsita si o munca fara preget, impreuna cu sapienta politica a conducatorilor. Cu radacini in traditia istorica, rezistenta sa este una exemplara pentru constiinta noastra nationala.
Aceste idei si inca altele asociate lor au fost reflectate generos in amintirile depanate prof. Gabriel Tepelea, membru corespondent al Academiei Romane, care a propus realizarea unui Corpus Maniu, cu toate discursurile, conferintele, declaratiile, articolele si documentele aflate in arhive straine, fiindca asupra lui plutesc prea multe omisiuni si distorsiuni.
Apreciata sub acest aspect, sesiunea desfasurata la Academia Romana a reusit sa contribuie la o considerare sine ira et studio a personalitatii lui Iuliu Maniu, acum, cand timpul scurs se arata a fi prielnic dreptei cumpaniri si recunostintei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
