La Editura Coresi, cu prilejul implinirii a o suta de ani de la nasterea lui Tudor Musatescu, a vazut lumina tiparului volumul Doresc ca micili mele randulete…, intr-o prezentare absolut remarcabila. Cei carora le datoram aceasta aparitie, Bogdan Musatescu, fiul dramaturgului, si Florica Ichim au reusit sa le faca o adevarata surpriza iubitorilor de literatura romaneasca. Si asta intrucat editiile din autorii romani nu sunt foarte dese, in afara celor cuprinse in programele de studiu din scoli. Este, desigur, una dintre prejudecatile editorilor nostri, care se cam feresc in ultima vreme sa readuca pe piata titlurile romanesti, atat pe cele consacrate, cat si pe cele pe nedrept uitate.
Volumul acesta ni-l readuce in atentie pe unul dintre autorii al carui destin literar nu a reusit sa stabileasca prea multe puncte de convergenta cu receptarea critica. Tonul cand ironic, cand bland-melancolic al lui Musatescu nu a reusit sa trezeasca simpatia criticii. Dar nu este mai putin adevarat nici faptul ca autorul piesei Titanic vals nu a scris pentru critica, nici pentru un public restrans, de -cunoscatori-; el a fost inca de la inceputurile carierei sale de dramaturg iubit de marele public, de cel ce umple pana la refuz si astazi salile teatrelor, atunci cand sunt reprezentate piesele sale. Nu s-a temut sa-si -risipeasca- talentul, dupa o expresie a lui E. Lovinescu, prin ziare, in -spiritualele schite, catrene, cronici rimate sau in proza- (Istoria literaturii romane contemporane). A abordat toate genurile socotite -minore-, consacrandu-se mai ales prin vorbele sale de spirit publicate in diverse gazete, rareori stranse in volum, sau prin teatrul de revista. Adica in acele genuri ale artei pe care critica le socoteste drept -minore-. Problema pe care Musatescu o rezolva simplu, tot printr-o astfel de stralucita zicere: -Nu exista arta minora. Sunt numai artisti nemajori-. In alta parte, el marturiseste: -Ca scriitor, am scris in toate genurile cunoscute, precum si in altele inventate de mine si insusite de altii-.
Volumul pe care vi-l propun spre lectura este, de fapt, o culegere de scurte proze umoristice, aforisme, scenete si poezii, asadar un adevarat cocteil stilistic, care acopera cum nu se poate mai bine intreaga gama de stari predilecte ale autorului, pe care Florica Ichim le-a sesizat cu multa finete intr-o schita de portret: -Zambitor sau melancolic, foc de artificii sau fiinta reflexiva, el a colorat existenta contemporanilor sai, le-a imbogatit-o cu umorul sau timp de cateva decenii si ne-a lasat si noua, celor ce-i urmam si care vor urma, darul unor piese, tristetea unor versuri, paradoxuri hazlii, vorbe cu miez acid invelite in zambet si multe, multe altele-. Tot prefatatoarea volumului atrage atentia asupra neglijarii unei importante parti a dramaturgiei lui: -(…) este inexplicabil de ce teatrele noastre nu mai cauta intre textele lui Tudor Musatescu si se opresc doar la cele mai cunoscute si rasjucate-. In ansamblul ei, opera lui Musatescu (exceptie facand doar piesele sale cele mai cunoscute) se afla intr-un con de umbra. Insa aparitia acestei carti vine sa indulceasca un pic deja prea indelungata absenta din librarii a unor volume semnate de autorul lui …Escu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
