Quo vadis homini?

La vremea lui, Sf. Grigorie de Nazianz (329-390), Cuvantatorul de Dumnezeu, in cea de-a doua din cele cinci Cuvantari teologice, amintind, fara sa-l numeasca pe Platon, scrie: -a intelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima este cu neputinta-, pentru a adauga: -a exprima pe Dumnezeu este cu neputinta, dar a-L intelege e si mai imposibil-. De retinut este modul in care argumenteaza, pornind de la limitarea noastra cea trupeasca, amintind ca -pacea lui Dumnezeu intrece toata mintea-, ca nu avem nici intelegerea exacta a creatiei, ca firea divina intrece posibilitatea noastra de intelegere, precizeaza ca -se deosebeste mult convingerea ca este ceva, de cunostinta a ce este aceea-. Si totusi, omul nu inceteaza a-si pune si azi aceleasi intrebari, chiar daca in alti termeni. Poate fiindca aude, in adancul cel mai adanc al constiintei, intrebarea pe care Dumnezeu a pus-o lui Adam indata dupa cadere: unde esti? Raspunsurile contureaza un spatiu al dialogului cu Dumnezeu si cu semenii, inscris in timpul devenit istorie.

Astazi, cand stiinta si tehnologia au ajuns atat de departe incat, iata, se spune ca omul, folosind calculatorul si vazand cum e suficient sa -comande- si se -face-, ajunge sa se creada un Dumnezeu? Sunt provocarile lumii contemporane mai multe, mai dificile? Care sunt raspunsurile pe care le ofera filosofia si teologia? La aceste intrebari s-au conturat raspunsuri in cadrul sesiunii stiintifice cu tema Filosofia si teologia in fata provocarilor lumii contemporane, organizata de Comisia de studii teologice a Sectiei de Filosofie, teologie, psihologie si pedagogie a Academiei Romane. A fost prima manifestare de acest fel de cand a fost organizata de Comisia de studii teologice, al carei presedinte este pr. prof. Dumitru Popescu, membru de onoare al Academiei Romane. In alocutiunea sa inaugurala, acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, a caracterizat secolul XX ca unul al prabusirii sistemelor filosofice, care a determinat, pe de o parte, un triumf al ideologiilor totalitare si, pe de alta, o distrugere a imaginii traditionale a omului, ca o -creatie prioritara a lui Dumnezeu, rege peste lucruri, care stapaneste Universul si are pe Dumnezeu deasupra lui-. S-a vazut curand ca -omul fara Dumnezeu nu este liber si bucuria cu care filosofii existentialisti anuntau libertatea absoluta a omului n-a fost in favoarea sa-. E misiunea teologilor, a oamenilor de stiinte si de litere sa ajute -omul desacralizat, demitizat, omul care si-a pierdut propria imagine sa-si regaseasca unitatea lui spirituala si sentimentul sacrului… Trebuie sa facem in asa fel ca omul sa-si regaseasca sensul existentei sale…- De aceea sunt la fel de actuale cuvintele Evanghelistului Marcu, -Cred, Doamne, ajuta necredintei mele-. P.F. Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a apreciat ca fiind de bun augur prezenta teologiei si a Bisericii, pana acum doar prin alegerea unor distinsi teologi ca membri ai Academiei Romane. Spre credinta crestina se indreapta mereu mai multi oameni, asa cum Prea Fericirea Sa a putut constata in vizitele pe care le-a facut in Canada si, mai de curand, in Germania. -Credinciosii ortodocsi exprima atat de bine aceasta teologie… Peste tot s-a vorbit de suflul nou pe care romanii credinciosi l-au adus acolo unde domneste spiritul de secularizare si temerile care sunt astazi-. In incheiere, P.F. Teoctist a incredintat: -sa fim convinsi ca Biblia, scrierile Sfintilor Parinti, teologia, mai ales aceea din primul mileniu, ajuta stiintei… Un om cu o asemenea credinta nu poate fi impotriva stiintei, impotriva inventiilor de tot felul, dar mai presus de toate stie sa respecte omul, creat de Dumnezeu, coroana creatiei lui Dumnezeu-.

Vorbind despre metafizica si teologie, acad. Gheorghe Vladutescu, vicepresedinte al Academiei Romane, a infatisat complexitatea metafizicii, de unde unele confuzii, incepand din secolul XIII, persistand si azi in cautarea unui raspuns la intrebari de felul: cum gandim -individualele- ca fiind posibile? Dincolo de ele este Ceva nepieritor, incoruptiblil? In singularitatea sa, Omul este o provocare in sine, deschisa tuturor provocarilor si prin aceasta e o fiinta pentru si in dialog, -o fiinta pentru celalalt-. In actualul context teoretic, metafizica si teologia trebuie sa stea impreuna cu teologia pentru a converti benefic cel putin doua provocari: criza ideii de transcendenta, tinand de o anume relativizare a valorilor si, legat de aceasta, revizuirea valorilor. Intre traditie si actualitate, acad. Al. Surdu, presedintele Sectiei, intr-o abordare istorica, a amintit ca credinta a precedat stiinta. Apoi, pornind de la ontologie a recurs la logica, -artileria grea a filosofiei-, pentru a evidentia cat este de folositoare cercetarilor din domeniul religiei si, pe de alta parte, aparitia de noi tipuri de logica in functie de facultatile gandirii intelectule, ratiunea si speculatiunea. O logica a religiei nu poate fi una reductionista, ci le presupune pe toate, depasindu-le, si revelatoare in acest sens sunt cuvintele lui Iisus Hristos -quia ego scio unde veni et quo vado-. Pentru ca -numai El a stiut de unde vine si unde se duce-. -Marturia lui este adevarata, fara demonstratii logice sau calcule, dar numai pentru acela care crede in El.-

Traind intr-o lume desacralizata, omul cunoaste mereu mai bine parti ale creatiei, fara sa aiba cum vedea unitatea creatiei, unitatea si unicitatea sa. Dezvoltand aceasta idee, pr. prof. Dumitru Popescu, membru de onoare al Academiei Romane, a argumentat ca tocmai rationalitatea creatiei face posibil dialogul dintre Dumnezeu si om, cata vreme, cum scria Parintele Staniloae, lumea a fost creata din iubire si rationalitatea ei completeaza rationalitatea omului, in lumina Ratiunii supreme a Fiului lui Dumnezeu. Asa este posibil sa intelegem ca -lumea nu a fost facuta sa fie profanizata, ci sa fie transfigurata de om, in Hristos cosmic si Biserica, dupa vointa Tatalui ceresc-. In extensia acestor idei, I.P.S. Teodosie Snagoveanul, Arhiepiscop al Tomisului, a vorbit despre valoarea spiritualitatii pentru omul contemporan; valoare pe care incepe a o redescoperi. Teologia ortodoxa are in vedere omul facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, responsabil pentru creatia careia ii apartine, tinzand spre Dumnezeu printr-o -purificare de patimi si deschidere a sufletului spre virtuti-. Unirea cu Dumnezeu se realizeaza prin cunoastere si traire intr-un continuu urcus in spatiul sacru al Bisericii, unde omul se incadreaza intr-o ierarhie hristocentrica si pneumocentrica.

Temporalitatea si concretetea lumii provoaca discursul teologic la descifrarea de noi semnificatii din perspectiva principiilor proprii: credinta, nadejde, dragoste. In lumea de azi sunt multe inegalitati evoluand, nu o data, spre opozitii de tot felul, ceea ce face ca viitorul sa semene cu o aventura inedita, originala si, mai mult, -ca posibilitatea unei recuceriri-, asa cum o ilustreaza numeroasele scenarii SF, intr-o noua ontologie. In esenta, numeroasele provocari pot fi benefice, stimulatoare intr-un discurs teologic ca iubire, ce tine seama de postulatul dat de Hristos: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. De aceea, cum a argumentat convingator Mons. prof. Vladimir Peterca, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic, discursul teologic poate avea un rol de echilibru, de purificare si de motivare pentru stiintele si artele moderne. Si daca, prin definitie, omul este un cautator perpetuu, azi trebuie sa raspunda, cu stiinta lui, la provocari nu tocmai noi: exista Dumnezeu? Cine este Dumnezeu? Este Dumnezeu o persoana? Unde il intalnim pe Dumnezeu? Toate se intalnesc in singura taina care este Dumnezeu, -raspuns la taina omului- si rugaciunea ramane singura forma de legatura intima a omului cu Dumnezeu, asa cum a facut-o, la vremea sa, Moise. Iar credinta este act in iubire, care -da vietii noastre o directie noua, un sens nou. Se simte nevoia unei intelepciuni teologale proprii contemporaneitatii, pe care conf. dr. Vali Danca a infatisat-o pe larg intr-o pledoarie pentru reinnoirea invataturii filosofice, intr-un timp favorabil unei noi evanghelizari. -Dumnezeu nu trebuie sacrificat in favoarea omului si a lumii, iar omul nu trebuie preaslavit din dorinta de a-i oferi o mantuire iluzorie. Libertatii lui Dumnezeu ii corespunde deplina constiinta a creaturii care stie ca nu poate fi autonoma… Prin aceasta respectare a rolurilor pe care le au Creatorul si creatura, omul ajunge sa descopere sensul adevarat despre sine si sa se deschida catre cel mai semnificativ gest uman: libertatea de a accepta o libertate mai mare ca implinire a sensului.-

Toate aceste provocari, si multe altele, conduc spre rolul teologiei in universitate, tema amplu desfasurata de I.P.S. Ioan Robu, Arhiepiscop si Mitropolit de Bucuresti. Un timp, marginalizat, acest rol are azi o noua directie: -actualizeaza traditia crestina, reface raportul distorsionat dintre constiinta individuala si cunoasterea stiintifica, respinge interpretarile abuzive ale mostenirii spirituale europene si restituie Cuvantului Evangheliei evidenta lui univoca-. Numeroasele probleme specifice teologiei fac prezenta ei in universitati deosebit de necesara. La randul sau, teologul trebuie sa raspunda unei exigente fundamentale: -capacitatea de ascultare si dialog- si astfel -teologia va fi atractiva chiar si pentru cei care nu cred-.

Si daca vesnicia este in toate cele facute de Dumnezeu, fara ca omul s-o cunoasca si s-o inteleaga, dupa cum, la vremea lui, scria Eclesiastul, de doua milenii stim ca viata vesnica spre care omul nazuieste cu indreptatire este, dupa cuvintele Mantuitorului: -sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis-.