Home Cultură Trairi senzuale pe ritmuri andaluze

Trairi senzuale pe ritmuri andaluze

DISTRIBUIŢI

Cuvintele care definesc spectacolul Love Zig-Zag de la Casandra sunt trairi senzuale pe ritmuri andaluze. Prin teatru-dans, tinerii actori, indrumati de coregraful Florin Fieroiu, povestesc cate ceva despre iubire. Un spectacol unde muzica da ritm de indragostit sangelui, iar tema este schitata in imbratisari de tango devine spatiul propice expunerii de sentimente: iubire, ura, renuntare, asteptare. Autoarea scenariului, Ela Mocanu, reuseste sa ocoleasca pacatul melodramatismului in care se putea ineca o astfel de tema. Propune o radiografie subiectiva a dragostei, cu tot adevarul si minciuna pe care ea le implica. Structura replicii este aproape un monolog eseistic, forma teatrala fiind data de reprezentarea prin miscare si dans, de energia actorilor si tensiunea gestului.

Mai multe cupluri traiesc povesti de dragoste atat de asemanatoare in toata diversitatea lor, incat oricand una o poate continua pe cealalta. De la aceasta dimensiune aproape absurda pentru omul care crede in unicitatea trairii, transfigurata in dans si gest, sunt surprinse momente diverse: fericirea unuia izvoraste o sinceritate mascata de un fin umor ce caracterizeaza spectacolul. Scurta istorie a iubirii dintre barbat si femeie este prezentata simplu, zambet sau primul sarut, voluptatea trairii in imbratisari inselatoare, cu iertari si reprosuri, tristetea sfarsitului si disperarea reintoarcerii.

Corpul ia forma sentimentului si ii da materialitate. O mana intinsa asteapta o alta mana intinsa. Muzica, dragostea, bucuria capata sens numai in formula cuplului. Imposibilitatea relatiei ideale este exprimata in spectacol prin chiar numarul inegal al personajelor masculine si feminine, fapt ce determina schimbari repetate ale partenerilor in imbratisari ce dureaza mai putin decat un tango. Desi conturate pe diverse tipologii, in fata iubirii, personajele devin simpli barbati si femei, toti egali si fara drepturi. Aceasta omogenitate duce la nesiguranta care maltrateaza sufletul si, in final, dragostea cu tot zbuciumul ei este doar o traire in zig-zag a dansurilor dezlantuite in abandonuri fatale si diversitate de parteneri.

Love Zig-Zag nu vorbeste despre sinceritatea si autenticitatea relatiilor, ci despre personaje care vor cu orice pret sa traiasca iubind. Ele aspira la absolut in tandrete, senzualitate, erotism, fiind ghidate doar de realitatea dorintei. Corpul insoteste sentimentul si se bucura sau se revolta prin dans.

Limbajul pe care il propune Love Zig-Zag este unul al energiei, unde actiunea si intriga sunt descifrate printr-un gest sau o atingere. Trupul actorului este locul de manifestare al acestor tensiuni pornite din jocul iubirii. Relatiile dintre interpreti sunt esentiale. Ele contin insasi teatralitatea spectacolului. Corpul devine graitor prin expresivitate si sugestie ca o prelungire a comunicarii artistice.

Tinerii actori demonstreaza controlul pe care il detin asupra unui instrument de cele mai multe ori nefolosit si care poate deveni mijloc teatral: corpul uman. Propunerea spectacolului Love Zig-Zag este convingatoare prin sinceritatea cu care interpretii se abandoneaza unui limbaj dornic sa spuna mult prin descifrarea ideilor in semne. Reusita incercarii vine din faptul ca reprezentatia nu este una a dansului in sine, ci a trairii sentimentelor prin miscare si gest. Expresivitatea actorilor, dublata de poezia temei si patosul muzicii, schiteaza un spectacol eseu despre iubire.

Cristiana Gavrila

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.