Triptic coregrafic

Spre final de stagiune, Opera Nationala din Bucuresti a propus o noua premiera de balet (compartiment mult mai prolific anul acesta, comparativ cu cel de opera in ceea ce priveste realizarea unor noi productii), incluzand, de aceasta data, trei momente coregrafice extrem de diverse ca stil si atmosfera, grupate intr-un spectacol-coupe atractiv tocmai prin faptul ca raspunde unor gusturi si optiuni estetice eterogene. Cota de interes este cu atat mai mare, cu cat coregrafii care semneaza fiecare dintre secvente vin din spatii culturale europene diferite, astfel incat limbajul si orientarea expresiva a demersului scenic poarta nu doar amprenta propriei personalitati, ci si a conceptiei specifice acelui colt de civilizatie asupra miscarii, a valorizarii corpului uman in viziuni dansante care, in fond, aduc in prim-plan elementele definitorii ale existentei noastre – dragoste, ura, duritate, sensibilitate, umor, tragism, conturate cu eleganta, rafinament si profesionalism.

Casa Bernardei Alba, imaginata de Ioan Tugearu pe libretul semnat de Liana Tugearu (dupa celebra piesa omonima de Federico Garcia Lorca), a adus, in decorul auster al unei camere cu pereti albi (o oglinda imensa si o pusca fiind singurele -decoratiuni-, care insa devin parte componenta in derularea actiunii), personaje feminine imbracate in negru, supuse severitatii dominatoare a Bernardei (care se dovedeste a fi incarcata de ipocrizie), care incearca sa-si ascunda trairile si mai ales atractia sentimentala si erotica trezita de Pepe Romano. Dorinte si razvratiri, iubire si moarte, reliefate in gesturi si atitudini sobre, cu accente temperamentale, contorsionare si zbatere sufleteasca reflectata sugestiv de cele sase tinere balerine, dintre care s-au remarcat cu deosebire Alexandra Monica Petrica, Madalina Slateanu-Bulgaru si Loredana Salaoru. Dar in prim-plan ramane interpretarea de o forta expresiva aparte conferita Bernardei, in travesti, de catre Razvan Mazilu (de la Teatrul Odeon), conturand un personaj terifiant, inflexibil, razbunator, dar totodata macinat de patimi rascolite de acelasi Pepe (intrupat de Sorin Badea, care aduce o nota de lumina, de viata si sensibilitate in dialogul sau cu Adela). Scenografia gandita de Viorica Petrovici si colajul muzical (realizat de Ioan Tugearu si ing. Alexandru Istrate) ce alatura sonoritati hispanice (De Falla, Albeniz, Villa Lobos, Joaquimo) unei celebre piese pentru orga de Bach, sustine si completeaza intentiile coregrafului care, si de aceasta data, se dovedeste a fi un maestru in transpunerea scenica a incarcaturii dramatice impinse la paroxism, in conturarea rolurilor de compozitie care cer o personalitate puternica si o capacitate de exteriorizare a trairilor cu totul aparte.

Prin contrast, Armonii trecute aduce, in viziunea lui Laurentiu Guinea (balerin a carui cariera internationala se leaga de nume celebre precum Nureev, Elisabeth Platel, dar si de teatre de prestigiu – Scala, Opera din Paris, Royal Ballet, American Ballet Theatre etc., devenind director artistic si coregraf la -Ballet de Madrid-), o nota de eleganta si simplitate in desenul coregrafic aerat, cu ecouri din epoci demult apuse, miscarea (neo)clasica fiind completata sugestiv de ambianta unui decor cochet, in care manechinele si rochiile in tonuri rafinate poarta parfumul saloanelor de bal (scenografia – Adriana Urmuzescu), muzica decupata din creatia lui Lully si Marais invaluind imaginea -de alta data-, conturata in filigranul gratios al miscarii celor doua perechi, Corina Dumitrescu – Ovidiu Matei-Iancu si Oana Popescu – Vlad Toader.

Ultima secventa (si cea mai ampla) – a reinviat personajele din piesa shakespeariana Visul unei nopti de vara in versiunea coregrafica realizata de Marc Bogaerts, artist belgian a carui activitate s-a desfasurat, in timp, pe scene importante din Danemarca, Olanda, Germania, SUA, Canada, Japonia, Australia. Interesant este faptul ca muzica pe care se tese actiunea este compusa de Virgil Popescu, binecunoscut in special ca autor de cantece cu tendinte pop sau rock, dovedindu-se acum un excelent creator de muzica de balet; de atfel, aceasa partitura a fost incununata cu Premiul Uniunii Compozitorilor pe 2002. Lumina albastra a visului, a noptii ce invaluie intamplarile si incurcaturile determinate de poznasul Puck (excelent interpretat de Silvia Rotaru), cele cateva elemente de decor (oglinda-alcov, figurinele-oglinda etc.), costumele simpatice, in culori menite sa defineasca prototipuri (scenografia – Adriana Urmuzescu), sustin deosebit de inspirat conceptia coregrafului care a imbinat ingenios baletul clasic si dansul contemporan, punand un accent deosebit pe expresivitatea fiecarui balerin, pe relatia dintre parteneri, rezultand un intreg unitar si colorat, la care participa o distributie numeroasa, bine aleasa, din care se detaseaza, firesc, solisti unanim apreciati de public – Razvan Mazilu, Alexandra Monica Petrica, Ovidiu Matei-Iancu, Catalin Caracat, Loredana Salaoru, Roxana Ciuca, Oana Badanoiu s.a. Demn de remarcat este faptul ca parte dintre solisti au evoluat si in secventele anterioare, spectatorii avand astfel posibilitatea sa aplaude complexitatea artei lor interpretative, cu treceri rapide de la dramatism la voiosie, de la transparenta dansului -de curte- la zburdalnicia personajelor shakespeariene re-gandite de coregraf prin prisma spiritului contemporan.

Un spectacol care aduce asadar planuri expresive complexe, coregrafi de marca din tara si din strainatate, solisti de prim rang, suport muzical placut in sine, maniere foarte diferite de abordare si tratare a dansului, apeland la elemente clasice si moderne deopotriva – intr-un cuvant, o seara de balet ce poate fi pe placul tuturor iubitorilor genului.