Acasă Dezvăluiri Abuz în serviciu la Institutul Marius Nasta. Legile16/1996 și 46/2003, încălcate. Galerie...

Abuz în serviciu la Institutul Marius Nasta. Legile16/1996 și 46/2003, încălcate. Galerie foto

DISTRIBUIȚI

Legea 16/1996 cu modificările ulterioare, privitoare la arhive, are prevederi clare despre cum sunt obligați creatorii și deținătorii de documente să le păstreze. Deși are un master în Științe Juridice, e adevărat că la Bioterra, managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler ignoră (galerie foto la finalul articolului) complet prevederile legale privind arhivele deși legea 16/1996 prevede o serie de contravenții și chiar infracțiuni la încălcarea dispozițiilor sale.

Conform acestei legi, „constituie izvoare istorice şi alcătuiesc Fondul Arhivistic Naţional al României documentele create de-a lungul timpului de către organele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, de către persoane fizice autorizate, profesionişti care îşi desfăşoară activitatea în baza unei legi speciale şi persoane fizice. Acestor documente statul le asigură protecţie specială, în condiţiile prezentei legi. Prin documente care fac parte din Fondul Arhivistic National al Romaniei, in sensul prezentei legi, se intelege: acte oficiale si particulare, diplomatice si consulare, memorii, manuscrise, proclamatii, chemari, afise, planuri, schite, harti, pelicule cinematografice si alte asemenea marturii, matrice sigilare, precum si inregistrari foto, video, audio si informatice, cu valoare istorica, realizate in tara sau de catre creatori romani in strainatate.
Astfel, creatorii sau deținătorii de documente sunt obligați prin lege:
– să asigure condiții corespunzătoare pentru depozitarea documentelor, asigurându-le împotriva distrugerii, degradării și sustragerii.
– Persoanele juridice creatoare si detinatoare de documente sunt obligate să le păstreze în spații special amenajate pentru arhivă.
– Depozitele de arhivă vor fi dotate, în funcție de formatul și de suportul documentelor, cu mijloace adecvate de păstrare și de protejare a acestora, precum și cu mijloace, instalații și sisteme de prevenire și stingere a incendiilor.
– Creatorii si detinatorii de documente sint obligati sa inregistreze si sa tina evidenta tuturor documentelor intrate, a celor intocmite pentru uz intern, precum si a celor iesite, potrivit legii.
– Anual, documentele se grupeaza in unitati arhivistice, potrivit problematicii si termenelor de pastrare stabilite in nomenclatorul documentelor de arhiva, care se intocmeste de catre fiecare creator pentru documentele proprii.
– Nomenclatoarele intocmite de creatori la nivel central se aproba de catre Arhivele Nationale, iar cele ale celorlalti creatori, de catre directiile judetene ale Arhivelor Nationale, potrivit anexei nr. 1.
– Scoaterea documentelor din evidenta arhivei se face numai cu aprobarea conducerii creatorilor sau detinatorilor de documente si cu avizul Arhivelor Nationale sau al directiilor judetene ale Arhivelor Nationale, dupa caz, in functie de creatorii la nivel central sau local, in urma selectionarii, transferului in alt depozit de arhiva sau ca urmare a distrugerii provocate de calamitati naturale ori de un eveniment exterior imprevizibil si de neinlaturat.

Însă adevărata problemă a lui Beatrice Mahler este abuzul în serviciu comis cu această ocazie. Deși Legea 46/2003, garantează dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului, toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale fiind confidentiale chiar si dupa decesul acestuia, Mahler nu a luat măsurile necesare pentru ca actele medicale ale pacienților să fie securizate. Documentele medicale sunt aruncate de-a valma și nu există niciun fel de organizare sau pază a arhivei.
Astfel, Mahler comite infracțiunea de abuz în serviciu definită ca fapta funcționarului de la stat care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor unei persoane fizice. Pedeapsa e închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Oricine poate intra în arhiva Institutului așa cum se poate vedea din galeria foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.