Acasă Dezvăluiri Am aflat cine colectează suta de EURO de la rezidenți. Șpăgarii din...

Am aflat cine colectează suta de EURO de la rezidenți. Șpăgarii din MS au inversat comisiile

DISTRIBUIȚI

Degeaba a încercat tânărul ministru al Sănătății să se lupte cu Mafia din minister că dinozaurii l-au îngenunchiat. Supărat că la examenul de medic specialist se manipulează numele și prenumele candidaților pentru ca examinarea să se realizeze de către o comisie sau alta, ministrul a dispus verificarea „la sânge” a listelor. Dar ce să vezi? Subalternii din minister au inversat comisiile între ele astfel încât șpăguitorii să ajungă să fie examinați de comisia promisă. Dacă până azi mai păstram oarecare rezervă că zvonul privind „dai o sută de euro ca să intri la comisia dorită” acum e prea pe față. Ne-am strecurat și noi printre rezidenții care susțin în această perioadă examenul de specialist și am aflat că „doamna Violeta S. din minister e colectoarea principală a sutei de euro. Dar vezi că nu ia chiar de la oricine. Trebuie să ai o recomandare. Dacă te refuză, încerci și tu la celelalte doamne din birou. Că iau și alea. Dar nu-ți garantează că iei examenul sau că iei o anumită notă. Îți garantează doar comisia dorită” și ni s-au indicat cu exactitate și numele și biroul unde doamna Violeta lucrează.
Evident că nu avem probe că femeia ia mită și de aceea nu-i dăm numele întreg. Dar cu siguranță a venit momentul ca Vlad Voiculescu să sesizeze DNA-ul pentru acest examen pentru că e prea pe față. După ce s-au corectat numele candidaților, comisiile 1 și 2 au fost schimbate între ele la cardiologie și respectiv la ortopedie la București. Asta e doar ce ni s-a semnalat. Astfel în prima variantă de comisii cu numele necorectate, la cardiologie erau la Comisia 1 dr. Sinescu Crina Julieta iar la Comisia 2 dr.Coman Ioan Mircea. În varianta a doua, cei doi au fost inversați. La ortopedie și traumatologie s-a întâmplat la fel. În prima variantă, comisia 1 era condusă de dr. Popescu Gheorghe Ion iar Comisia 2 de dr. Cîrstoiu Cătălin, pentru ca în varianta a doua cei doi să fie inversați. Ca să fim clari nu s-a schimbat cumva data, ora sau locul de desfășurare a examenului, ci doar comisiile au fost rebotezate pentru ca, cel mai probabil, funcționarii corupți ai ministerului să nu trebuiască să returneze șpăgile. Cum spunea cu amărăciune unul dintre concurenți: eu nu spun că cei care dau suta de euro nu sunt pregătiți dar vreau un examen corect!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.