În aprile anul trecut, o placă din tavanul fals al unei săli de operații din Institutul Marius Nasta a căzut în timp ce un pacient era pe masă, după ce un șobolan a alergat în spațiul dintre tavan și cel fals. Imediat, purtătoarea de cuvânt a Institutului Marius Nasta, Irina Strâmbu, cea care conduce de facto, managerul fost deputat PSD fiind doar de fațadă, a negat că ar fi probleme și a mințit că vibrațiile generate de mișcarea lămpii scialitice ar fi generat desprinderea unei plăci din tavanul fals în timpul unei operații de torace. Doi ingineri consultați de ziarul Curentul au bufnit în râs când au auzit elucubrația purtătoarei de cuvânt. Detalii în ediția Curentul din 16 aprilie 2025 Click AICI.
Luni, 9 februarie 2026, când personalul medical a venit la serviciu, într-una din sălile de operații era o placă de tavan fals căzută, masa de operații plină de urme de pe labele de șobolani, hârtie și medicamente roase, precum și excrementele rozătoarelor.
Blocul operator a fost închis și săptămâna asta nu se efectuează nicio operație
Am întrebat astăzi Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București dacă în cele trei zile scurse de la invazie, managerul Gheorghe Popescu, fost deputat PSD și fost șef la un CAP înainte de 1989, a notificat instituția despre faptul că blocul operator este închis. DSP a răspuns că nu a primit nicio notificare și că va trimite o echipă de control.
Dacă incompetentul manager al Institutului Marius Nasta ar fi luat măsuri de anul trecut și nu mușamaliza evenimentul, șobolanii nu ar mai fi invadat clădirea anul acesta.
Managerul institutului Marius Nasta a fost numit in decembrie 2024 de ministrul PSD Alexandru Rafila, iar actualul ministru Alexandru Rogobete, tot PSD, încântat de prestația acestuia, i-a prelungit mandatul, convins fiind că „încrederea face bine”. În realitate, încrederea lui Rogobete în Popescu face bine șobolanilor, nicidecum pacienților de la chirurgie toracică, oameni care acum vor aștepta ca probele ce vor fi luate de DSP să iasă conforme și blocul operator să se redeschidă. Cine nu așteaptă este cancerul pulmonar. Așa că, să vă fie rușine Rogobete, Popescu și Strâmbu: primului fiindcă nu organizează concurs pentru ocuparea postului de manager și îl ține pe fostul CAP-ist, iar celor doi fiindcă au mințit cu nerușinare.
Foto: șobolan pe holul Secției de chirurgie toracică de la Institutul Marius Nasta
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info























