Ieri ați citit în ziarul Curentul cum încerca Ana Maria Pătru, înainte de a fi arestată să influențeze declarațiile Irinei Socol, suspectă și ea în dosar pentru că i-ar fi dat 210.000 de Euro ceruți de Pătru pentru derularea în bune condiții a contractelor dintre AEP și Siveco: „noi nu am prejudiciat statul cu nimic, eu nu m-am băgat vreodată pe licitații, nu am intervenit cu nimic, Curtea de Conturi a verificat tot… noi eram prietene. Practic eu nu înțeleg, chiar dacă m-ai ajutat atunci îl putem vinde și îți dau banii sau mă împrumut sau naibii să-l ia să facem ceva să nu îmi distrug toată viața. Rămân fără salariu. O să mor… și copilul.” Mesajul era trimis pe 13 noiembrie 2016, când Ana Maria Pătru deja știa că fostul amant, Mihai Cernăianu a denunțat-o la DNA, denunțul său fiind susținut și de Sadoveanu Gheorghe, proprietar de firmă din domeniul IT. Două zile mai târziu, procurorii DNA descind la locuința Anei Maria Pătru, aceasta fiind arestată preventiv. Pe 7 decembrie 2016, procurorii dispun sechestrarea tuturor bunurilor lui Pătru până la concurența sumei de 275.000 de Euro. După câteva zile de gândire, Pătru încearcă din nou să-și bage în față copilul trimițând o scrisoare Irinei Socol: „Mi-au pus sechestru pe apartament, mașină și casa de la Vâcea. Au spus când în cont vor intra 275.000 euro se va ridica sechestrul. … Am rămas fără nimic, Irina! Oare de ce merit eu asta, am fost eu cel mai nenorocit om? Casa de la București mai am de plătit acum în decembrie 235.000, bani care nu îi am și în martie încă o sută de mii. (n.r. conform declarației de avere, Pătru are luați cu împrumut doar 100.000 de Euro scadenți în 2017, 50.000 de la notărița Melania Popa și 50.000 de la Mihaela Gherghin și un credit de 30.000 de lei de la o bancă)” … „Timpul și viața mea nu se mai pot întoarce, am înțeles asta dar nu pot să las să îmi fie omorât și copilul. Am crezut pt. o clipă că te gândești la noi și și la el; că a rămas fără mama lui care i-a asigurat un trai. Acum nu mai are nimic; probabil îl vor da afară și din casă, dacă nu procurorii, sigur recuperatorii…. Unde ești Irina? Unde ești speranța mea? De ce nu mă ajuți? De ce nu mă crezi că și eu te pot ajuta la rândul meu și ai să câștigi mai mult decât să mă vezi aruncată în închisoare. Toți banii din lume nu fac cât suferința mea și a copilului meu… Îmi vine să strig să mă auzi, în genunchi te rog Irina, te implor, crezi în mine și ajută-mă nu mă mai părăsi, tu ești Dumnezeul meu și eu nu te voi părăsi niciodată.” Pătru îi scrie numărul de telefon al copilului și îi spune să-i dea banii că altfel „vin ăștia peste el în casă și-l omoară. Îi trebuie 235 mii E până la 28 dec. Deja 100 tb. să-i dea până în 15. El știe că trebuie să-i ducă mamei mele. Te rog Irina o să îi dau înmiit, nu-l abandona pe Ștefan”.
Peste câteva zile, Pătru îi scrie o nouă scrisoare Irinei Socol:
„Irina, îți scriu din nou, știu că o să gândești că sunt nebună, dar mai mult de atât sunt disperată. Îți scriu câte 3 scrisori pe zi și apoi le rup pentru că eu cred în tine încă și în puterea ta.”
„Nu pot să ajung la Târgșor, Irina, nu știu de ce nu au fost de cuvânt procurorii. … Știi bine că dacă lupți pentru mine, viața mea, sufletul meu, mintea mea va lucra pentru firma ta să pot să-mi plătesc datoriile morale și financiare la tine. Cu ce îi ajută pe procurori dacă îmi dau cu executare sau cu suspendare? Au un dosar în care am recunoscut tot, am trecut peste orgolii și ei știu adevărul sigur cu Cernăianu. Nu poți să le ceri clemența mea? Sigur pe viitor îi voi ajuta, lumea se schimbă, totul este relativ și dacă nu mă vor omorî și mă vor proteja, sigur voi face și eu pentru ei ceva. Spune-le asta, Irina, și luptă un pic pentru mine.
CITEȘTE ȘI Surse: nou dosar penal de corupție pentru Elena Udrea în urma denunțului Anei Maria Pătru
Tot ce investești în mine, crede-mă sigur că nu vei pierde, chiar dacă acum ți-e greu să faci eforturile astea pentru mine. Nu îți închipui că vor fi alți oameni mai devotați ca mine”.
„1 an, 2 la închisoare va fi omor (n.r. – Pătru e acuzată de 3 fapte de trafic de influență pedepsit cu până la 7 ani de închisoare și 2 fapte de spălare de bani pedepsită cu până la 10 ani, 1-2 ani se iau pentru un fals în acte, conducere fără permis. Estimarea pentru Pătru e minim 5 ani), lucrurile vor fi greu de îndreptat. Să luptăm două Irina este mai ușor decât să lupți de una singură!!!
De aceea, și eu am nevoie de tine și tu de mine! Vom trece doar împreună peste toate aceste probleme și îți garantez că știu că pierzi niște bani cu mine, eu voi fi umărul tău și vei recupera tot înmiit. Ți-am spus asta de o mie de ori și vreau să crezi asta.
Acum sunt cu banii praf, ți-am zis și ieri că 235 mii de euro am luat de la cămătari (mi-e și rușine că am ajuns aici, dar nu pot să văd că l-am lăsat pe Ștefan cu povara asta sau pe mama). (n.r. conform declarației de avere, Pătru are luați cu împrumut doar 100.000 de Euro scadenți în 2017 -50.000 de la notărița Melania Popa și 50.000 de la Mihaela Gherghin – și un credit de 30.000 de lei de la o bancă) 100 mii am pus apart gaj până în martie. Nu știu, mai ales acum că trebuie să vând aproape tot (n.r.-bunurile erau sechestrate de DNA și nu puteau fi vândute): mașina (care cică valorează doar 30 mii, apartamentul care nu are prețul cu care l-am luat și mi-au pus sechestru și pe casa de la Vâlcea), deci practic 275.000 euro în cont urgent. Astea toate nu se vor vinde la banii ăștia și trebuie să plătim urgent.” …„Două vieți Irina: Eu și Ștefan, la asta vreau să te gândești. O să-l iubești pe Ștefan este educat, cuminte, matur acum și supus… Un copil pe care ne vom baza amândouă vreodată, nu se știe… sufletul tău trebuie să îți spună că eu îmi voi plăti toate datoriile față de tine.”
Escrocheria n-a ținut, Irina Socol nu i-a dat niciun ban.
Trei luni mai târziu, Pătru și-a băgat din nou în față copilul (care între timp a devenit major) de data asta pentru a împresiona jurnaliștii: copilul meu mi-a spus în arest, mama, vrei să ne sinucidem împreună?. Dacă e așa sensibil copilul, tu, mamă iubitoare, dormi cu consilierul cu 13 ani mai tânăr în casă? Ce-or fi spus polițiștii la percheziția la doamna președintă AEP, denunțată de fostul amant, când a coborât consilierul în chiloței la 6 dimineața și apoi și fiul adolescent?