DISTRIBUIȚI
normele cedo

„Să avem încredere în judecători și repet ce am spus: doamna Florea, ca aspirantă la fosta poziție a doamnei Kovesi, ar fi trebuit să se autorecuze ca să nu existe dubii că acest caz e judecat obiectiv! Fiți conștienți că toată comunitatea procurorilor anticorupție din lume se adună în spatele LCK azi pentru că li se poate întâmpla și lor!”, spunea Alina Mungiu Pippidi zilele trecute pe România Curată. Cum dosarul în care foștii procurori DNA Lucian Onea, Laura Codruța Kovesi, Mircea Negulescu, Alfred Savu, Deaconu Giluela și Răileanu Elena Cerasela sunt puși sub acuzare pentru grup infracțional organizat și represiune nedreaptă împotriva a „cinci persoane vătămate” am studiat documentele puse cu mărinimie de „surse judicare” la dispoziția jurnaliștilor de la Qmagazine, phonline și Antena 3. Pentru cei neinițiați, Qmagazine este revista frumoasei Floriana Jucan, despre care presa susține că ar fi o fostă divă și actuală pesedistă, Antena 3 nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar ph-online.ro ar aparține chiar lui Vlad Cosma, după cum au dezvăluit jurnaliștii de la Riseproject în articolul „Tudorel minte cu minciunile lui Ghiță”. Iată ce am descoperit:

Dosarul nr. 21/P/2018, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost format inițial la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică sub nr. 19/P/2018 ca urmare a sesizării din oficiu a prietenei lui Tudorel Toader, procurorul Elena Iordache.

În luna iulie 2018, Iordache dispune punerea sub control a procurorilor DNA Mircea Negulescu și Lucian Onea.

Prima problemă majoră a dosarului este că prin Ordonanța nr.19/P/2018 din data 27.07.2018, Iordache a dispus măsura controlului judiciar cu privire la Mircea Negulescu fără ca acesta să fie asistat de un avocat ceea ce atrage nulitatea absolută a măsurii, conform art.281 alin.1 lit.f C.p.p. nefiind respectate dispozițiile referitoare la ”asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie”. Conform art.212 alin.3 C.p.p. ”măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea inculpatului, în prezenţa avocatului ales ori numit din oficiu”.

Dar pentru Iordache, Codul de procedură penală e opțional așa că a dispus luarea măsurii controlului judiciar împotriva lui Negulescu chiar dacă nu era asistat de un apărător ales sau din oficiu.

Procesul-verbal de aducere la cunoștință a măsurii controlului judiciar, întocmit în data 27.07.2018, orele 12:45 -12:50, atestă că, în momentul emiterii ordonanței prin care a fost luată măsura preventivă acesta nu beneficia de asistență din partea unui apărător ales sau din oficiu.

Oricât ar fi de sigur pe el Negulescu poate avea și el nevoie de un apărător mai ales că prezența acestuia este obligatorie. În aceste condiții fostul procuror DNA a fost pus în incapacitate de a-și exercita dreptul la apărare, nu i s-a acordat un termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acuzațiilor, existând doar un caracter formal al demersurilor judiciare, fapt care afectează echilibrul armelor procesuale și pune în evidență lipsa de imparțialitate, subiectivismul organului de urmărire penală.

CEDO a confirmat faptul că, pentru ca dreptul la un proces echitabil să rămână „concret și efectiv”, accesul la avocat trebuie să fie asigurat de la primul interogatoriu al poliției.

Acesta este primul moment procesual care ridică semne de întrebare în legatură cu lipsa de imparțialitate a procurorului care efectua urmărirea penală.

Cu actele de urmărire penală efectuate de Elena Iordache, Sebastian Ghiță a obținut azilul politic în Serbia. Detalii în articolul Q.E.D: Tudorel Toader a nominalizat-o la A3 pentru șefia DNA pe Elena Iordache, cea care l-a scăpat pe Ghiță de extrădare prin punerea sub control judiciar a lui Onea și Negulescu

După momentul înființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție dosarul se mută la o altă favorită de-a lui Tudorel Toader, procurorul Adina Florea. Hotărâtă, Florea înăsprește controlul judiciar pentru procurorii Onea și Negulescu interzicându-le să mai vorbească cu presa deși aceștia refuzau sistematic să dea declarații.

La data de 11.01.2019, prin procesul verbal nr. 21/P/2018, lui Negulescu îi este adusă la cunoștință extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

“- constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367, alin. 1, Cod penal în condiţiile art. 367 alin. 3 Cod penal întrucât în perioada 2013-2016 procurorii şi ofiţerii de poliţie judiciară NEGULESCU MIRCEA, ONEA LUCIAN GABRIEL, DEACONU GILUELA, RĂILEANU ELENA CERASELA, SAVU ALFRED VIRGILIU, IORDACHE MIHAI IULIANO, FLOREA GABRIELA, au iniţiat (procurorii Negulescu Mircea, Onea Lucian Gabriel şi ofiţerul de poliţie judiciară Iordache Mihai Iuliano) un grup structurat la care au aderat procurorii Deaconu Giluela, Răileanu Elena Cerasela, Savu Alfred şi ofiţerul de poliţie judiciară Florea Gabriela şi care au acţionat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi uz de fals, în dauna mai multor persoane cărora le-au atribuit calitatea de subiecţi procesuali principali cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor acestora, au dispus şi au propus luarea măsurilor preventive privative de libertate, au dispus trimiterea în judecată acestora cunoscând că sunt nevinovate, au indus în eroare organele judiciare prin ticluirea și producerea unor probe nereale.

– Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual prev. de art. 299 alin. 1 Cod penal întrucât, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada 2013-2014, s-a sesizat din oficiu şi a instrumentat dosarul penal nr. 727/P/2013 privind pe inculpata COSMA ANDREEA, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu pretinzând favoruri de natură sexuală de la inculpată interesată direct de efectele activităţii de urmărire penală efectuată de magistratul procuror;

– Complicitate la represiune nedreaptă prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 283, alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi ulterior la D.N.A — Serviciul Teritorial Ploieşti a contribuit în mod nemijlocit la acţiunile întreprinse de procuror Deaconu Giluela în sensul de a reţine şi a solicita instanţei de judecată arestarea preventivă a persoanei vătămate Toader Cristinel, în calitate de inculpat, ştiind că este nevinovată, în dosarul penal nr. 190/P/2015.

– 5 infracţiuni de complicitate la represiune nedreaptă prev. de art. 283, alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi ulterior la D.N.A – Serviciul Teritorial Ploieşti a contribuit în mod nemijlocit la acţiunile întreprinse de procurorii Onea Lucian Gabriel şi Răileanu Elena Cerasela în sensul de a pune în mişcare acţiunea penală, de a reţine şi de a trimite în judecată pe numiţii Ispas Constantin, Saghel Mihail Emanuel, Rădulescu Ionuţ Adrian în dosarul nr. 150/P/2014 şi pe numiţii Tudose Liviu Mihail şi Mihăilă Aurelian Constantin în dosarul penal nr. 308/P/2015 ştiind că sunt nevinovaţi.

-Inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal în referire la art. 268 Cod penal raportat la art. 47 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal constând în aceea că, în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi apoi de procuror la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, în baza rezoluţiei infracţionale unice, în mod repetat, în perioada 2014-2016 a determinat mai multe persoane să formuleze, iară vinovăţie, declaraţii nereale, în scopul de a dovedi existenţa unor fapte prevăzute de legea penală cu prilejul ”’fabricării” mai multor dosare penale, respectiv: dosarul penal supranumit „dosarul Tigăilor” care îi viza pe numiţii Savu Daniel şi Ghiţă Sebastian Aurelian; dosarul penal nr. 218/P/2014, supranumit ”,dosarul HIDRO dosarul penal nr. 90/P/2015 privindu-i pe Ghiţă Sebastian Aurelian şi Bădescu Iulian: dosarul nr. 308/P/2015 privindu-i pe Tudose Liviu Mihail, Mihăilă Aurelian Constantin ş.a.; dosarul penal nr 150/P/2014 privindu-i pe Ispas Constantin, Saghel Mihail Emanuel şi Rădulescu Ionuţ Adrian ; dosarul nr. 427/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privindu-i pe Alexe Răzvan, Cosma Vlad Alexandru ş.a.; dosarul nenal nr. 183/P/2013 al DNA Serviciul Teritorial Ploieşti;

– Compromiterea intereselor justiţiei prev de art 277 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1, constând în aceea că în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi apoi de procuror la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, în baza rezoluţiei infracţionale unice în mod repetat. În perioada 2014-2016 a divulgat fără drept, informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să fie administrate probe în dosarele penale pe care le instrumenta în virtutea funcţiei cu consecinţa îngreunării urmăririi penale;

– Complicitate la represiune nedreaptă prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 283 alin. 2 Cod penal constând în aceea că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a contribuit la reţinerea şi la formularea propunerii de arestare preventivă a persoanei vătămate Cosma Mircea, în calitate de inculpat, ştiind că este nevinovat, în dosarul penal nr. 183/P/2013 al DNA ST Ploieşti;

– Complicitate la represiune nedreaptă prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 283 alin. 1 Cod penal constând în aceea că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a contribuit la trimiterea în judecată a persoanei vătămate Cosma Vlad Alexandru, în calitate de inculpat, ştiind că este nevinovat, în dosarul penal nr. 183/P/2013 DNA ST Ploieşti;

-Trafic de influenţă prev de art. 291 Cod penal în ref. la art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000 constând în aceea că în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi-a traficat influenţa pe care o avea asupra lucrătorilor de poliţie care efectuau acte de urmărire penale în dosarele având ca obiect infracţiuni la regimul silvic în scopul favorizării numitului Vlad Constantin zis “Şomerul’* de la care a primit în mod repetat sume de bani.

– Fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal constând în aceea că, în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi ulterior procuror la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, care a instrumentat dosarul penal ce a fost înregistrat la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti cu nr. 90/P/2015 privindu-i pe inculpaţii Bădescu Iulian şi Ghiţă Sebastian Aurelian a atribuit identitatea protejată martorului Alexe Răzvan la data de 29.04.2015 cunoscând că declaraţia dată sub identitate protejată a fost plăsmuită şi nu corespunde adevărului.

– Instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 47 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal în ref. la art. 322 alin. 1 Cod penal, în cond. art 35 alin. 1 Cod penal constând în aceea că în calitate de procuror la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti l-a instigat în mod direct şi nemijlocit la contrafacerea, fără vinovăţie, pe Cosma Vlad Alexandru a următoarelor înscrisuri sub semnătură privată:

Sesizarea formulată de către persoana căreia i s-a atribuit identitatea de Serghei Petruş;

Tabelele în cuprinsul cărora s-au consemnat nume şi numere de telefon ale unor persoane cetăţeni moldoveni.”

Coordonatoarea „grupului infracțional organizat” imaginat de Adina Florea a fost nimeni alta decât Laura Codruța Kovesi, pusă și ea acum sub control judiciar.

Acuzațiile însă sunt nedescrise prin prisma tuturor reperelor factuale și temporare, contrar prevederilor naționale si jurisprudenței constante a CEDO care a statuat de nenumarate ori ca ”descrierea fiecărei acuzații aduse, trebuie sa fie efectuata la nivel de detaliu, care să permită înțelegerea în mod complet a întinderii acuzațiilor, astfel cum impun normele legale și convenționale care reglementează garanțiile procesului echitabil în materie penală (cauza, Pèlissier & Sassi c. Franței, 25 martie 1999, par. 51)

Arătarea faptelor nu înseamnă indicarea denumirii acestora sau a încadrării, așa cum a statuat în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea nr. 21175/12.04.2011, în cauza Adrian Constantin contra României, hotărârea din 24.10.1996 în cauza De Salvador Torres contra Spaniei, hotărârea pronunțată în cauza Mattoccia contra Italiei la data de 25.07.2000, hotărârea din 24.05.2007 în cauza Dragotoniu-Militaru Pidhorni contra României,s.a, aceste decizii fiind transpuse în practica instanțelor naționale în nenumărate decizii cum ar fi 74/08.10.2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În dosar există chiar și cererea din 11.02.2019 a procurorului Negulescu, depusă în temeiul art 78 Cpp raportat la art 83 Cpp, art 10 Cpp, art 6 CEDO, prin care solicita descrierea completă si concretă a acuzațiilor formulate împotriva sa aduse la cunoștință prin procesul verbal nr. 21/P/2019, din 11.01.2019. Fără acest răspuns care nici până azi nu a fost formulat, procurorii acuzați nu se pot apăra efectiv.

Acesta a fost unul din motivele pentru care Negulescu a refuzat să dea declarație rezervându-și dreptul la tăcere ca parte componentă a dreptului la apărare.

În episodul următor vă vom prezenta cum au aflat cu o zi înainte, procurorii anchetați că li se va extinde urmărirea penală și li se va cere arestarea, de pe site-ul lui Vlad Cosma, ph-online.ro.

Citește și Adina Florea a schimbat sensul unui adjectiv cu acela de adverb pentru a o putea acuza pe Kovesi de luare de mită

11 COMENTARII

  1. Cetatenii rationali ai Romaniei trebuie sa inteleaga ca este necesar, sa se inarmeze cu mai multa tarie si rabdare pentru a osteni si mai mult in vederea cuagularii energiilor pozitive si creative ale neamului romanesc. Sa se activeze societatea in vederea promovarii, unor adevarate elite veritabile in politica, administratie publica si justitie avand la baza principii de competenta si moralitate si care sa posede, spiritul afacerilor publice mult mai dezvoltat decat cel al afacerilor private (fraudiste).
    A face politica, administratie publica si justitie inseamna angajament si responsabilitate. Aceste functii si atribute publice nu au nimic comun cu incompetenta sau imoralitatea, cu amatorismul, submediocritatea ori snobismul dovedit si promovat de “societatea politica postcomunista” ce trebuie declarata “FALIMENTARA”. Acest proces este inevitabil si ireversibil si nu poate fi realizat cu reusita de 100% decat de catre SOCIETATEA CIVILA.
    Numai valorile umane superioare, adevarate, inzestrate cu talent, inteligenta, mestesug competitional, harnicie si moralitate, omenie, sentimente de compasiune, impreuna cu procesul complex de instruire superioara a membrilor societatii pot constituii resursele si caile pasnice sigure si garantate ce pot aduce Romaniei progres si modernitate, caracteristici mult dorite in economie, industrie, agricultura, turism, educatie, sistem de sanatate publica, administratie centrala si locala, justitie etc.
    In contextul celor consemnate, se poate aprecia ca exista la nivel national un semnal de alarma si motive serioase de ingrijorare, intemeiate, deoarece crizei economice si a moralitati interne ce domina poporul roman de 30 de ani i s-a adaugat si cea finanaciar-bancara cauzata de recesiunea mondiala sporind astfel riscul pentru ca Romania sa se apropie cat mai mult si mai repede de FALIMENT.
    Dinamica alarmanta si complexitatea deosebita a faptelor imorale si antisociale de coruptie si ciminalitate organizata manifestate in societatea romaneasca postcomunista, gestionate cu abilitate demagogica de societatea politica impun actiuni ferme, radicale din partea tuturor membrilor societatii, de buna credinta.
    La nivel natioanl sunt necesare eforturi umane si materiale deosebite in a determina autoritatile abilitate sa se (auto)perfectioneze si sa intensifice actiunile de prevenire si combatere a fenomenelor antisociale grave, in mod special SISTEMUL JUDICIAR, aflat in stadiul de “paralizie”, trebuie sa functioneze normal, corespunzator civilizatiei si ordinii publice care exista in randul natiunilor europene mult ravnite de noi.
    Problemele privind marea coruptie, criminalitatea organizata, imoralitatea nationala si disolutia institutiilor statului trebuie analizate temeinic, lucid si rational de fiecare organizatie publica, politica responsabila ori civica si de catre cetatenii romani cu discernamat nealterat, carora le pasa de situatia dezastroasa in care se gaseste natiunea romana. Aceste obiective de importanta istorica majora trebuie implementate, in structura Strategiei de Securitate Nationala si de Aparare a Suveranitatii Nationale precum si in cea referitoare la definitivarea integrarii Romaniei in UE ,ca factori de mare risc.
    Romania în toate timpurile sale istorice a avut nevoie de OAMENI de STAT cu vocatie, talent si daruire pentru interesul general. Acum mai mult ca oricand trebuie sa fie depuse eforturi concertate, atat din partea OAMENILOR POLITICI care pot dovedi CARACTER, CLAR VIZIUNE, CAPABILITATE si BUNA CREDINTA (ce lipsesc cu desavarsire) cat si din partea celor mai iluminati romani apolitici ai SOCIETATII CIVILE, pentru a concentra energiile pozitive la nivel national si a pune în operă gandirile si proiectele lor valoroase in vederea REDRESARII ROMANIEI care de 30 de ani datorita, IMORALITATII, SUBMEDIOCRITATII si IMATURITATII din SISTEMUL POLITIC, se află într-o continuă prăbuşire ABISALA.

  2. AVETI INCREDERE IN JUSTITIE…Parca asa striga din toti bojocii Kovesi. Acum „justitia” este nedreapta cu ea si acolitii dumneaei…..”trupa de elita” a DNA-ului. Sa dea D-zeu, ca la randul vostru, voi aceia care le pupati dosul, sa urmati a fi anchetati pe baza unor dosare fabricate, doar asa, sa vedeti cum este, sa aveti habar cu ce se manca „justitia” in tarisoara asta!

    • Esti inca in faza de urmarire penala, trimis/a in judecata sau deja condamnat/a la inchisoare? Vezi ca blestemele nejustificate se intorc impotriva celui care le profereaza. Deci iti mai iei un dosar fabricat :)))))))))

    • postacule… tu nu pricepi ca astia au incalcat legea cand au pus-o pe Kovesi in control judiciar?!

      ea nu a facut niciodata asa ceva…

      dar ma rog… esti platit sau hot (sau foarte foarte prost) deci nu prea esti credibil… doar zic!

    • Iei de pe placuta suedeza, pesedica!
      Zi-mi si mie in logica ta de pesedel: de ce LCK i-ar cere porcului penal Ghita sa plateasca repatrierea unui infractor? Statul roman e atat de rupt in cur ca n-are bani de avion? Ce are ea de castigat? nu stiu daca a fost implicata, dar daca da, si-a facut treaba si l-a condamnat. De aici incolo o doare in spate. Chestia asta e o minciuna de ultrapinocchoi pentru care porcul Ghita va fi sacrificat de Craciun in 2020 cand se va schimba puterea.
      Apoi… LCK sta in 2 camere. Dragnea si Tariceanu stau pe domenii nesimtite. Cine crezi tu prostalaule ca a furat?
      Dam pesedeului ce a dat Geoana lui Ana Birchall in parcare!

  3. Arestatii ma pe aia care au furat tara care au pus morti sa voteze nu pa Kovesi care a luat bani de la un hot pentru ca sa aduca acasa un condamnat penal.Nu stiti ca pentru ca sa prinzi mari penali te dai prietenul lor asa a facut si Kovesi cu Ghita(din intamplare sau nu asta are nume de porc).Spuneti L.C.Kovesi a dat o gaura bugetului de stat al Romaniei in valoare de,si spuneti cat a furat.Apropo CURENTULE mai stiti ceva de gaura aia de peste 82 de milioane de euro pe care a dato INGRID MOCANU bugetului de stat ca la cat de vocala este tipa in media romaneasca se pare ca suma a asta a fost o minciuna fata e curata ca „alba ca zapada”adica,sau suma aia nu este o inventie dar INGRID a platit tot la stat

    • Apararea lui Ingrid Mocanu este penibila. Nu poate da vina pe un expert corupt la suma absolut obscena pe care a propus-o respectivul. Discernamantul ei unde este? Mai ceri o opinie, te mai uiti in presa, contactezi o agentie de imobiliare sa te interesezi. Eu asa as fi facut.
      Pentru mine toti acesti corupti, ca si fituicile care le difuzeaza minciunile, sunt TRADATORI DE TARA! Coruptia face Romania vulnerabila. Un stat slab si corupt nu poate reactiona la amenintari. Ni se poate inntamp,a ce s-a intamplat in Ucraina.

  4. Pentru redactia Curentul
    Va multumrsc frumos.Si tu Indrid ai adus bani furati de la stat inapoi sau nu pentru ca 4 ani cu executare primeste un om care ii fura vecinului porcul din cotet in ajun de craciun si ramane omul fara porc de craciun si anul nou.Asa ca bani hotilor aduceti bani tari innapoi.Si voi PSDeilor spuneti cate milioane a furat Laura Codruta Kovesi nu de alta dar ca sa aveti un motiv pentru piedicile pe care i le tot puneti acum cand Uniunea Europeana i-a validat candidatura pentru un post in strcturile sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.