Acasă Dezvăluiri Dovada că audierea de la DNA Ploiești în care Pătru se smiorcăie...

Dovada că audierea de la DNA Ploiești în care Pătru se smiorcăie a avut loc la cererea ei scrisă transmisă din arest

DISTRIBUIȚI

În războiul patronilor A3 și RTV, Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță cu DNA și Laura Codruța Kovesi nu mai contează nimic. Orice inculpat care vrea să atace un procuror este prezentat la oră de maximă audiență ca o victimă, iar dacă e femeie, chiar trecută de 40 de ani, e clar că procurorii au violat-o.
Ce am aflat din interviul acordat de Ana Maria Pătru postului Antena 3: Ana Maria Pătru a negat că ar fi fost violată, stricându-i lui Gâdea aproape toată emisiunea.
Dar să o luăm sistematic și să vedem ce a nemulțumit-o pe fosta președintă AEP, o mediocră, absolventă de particulară, parașutată de la Râmnicu Vâlcea, de Băsescu, via Udrea, la conducerea AEP:

1. Organele de urmărire penală au sunat la ora 6 dimineaţa la uşa casei ei (construită pe terenul luat din pensia de urmaş de veteran a bunicii care nu ştie unde e Pipera şi care, a declarat ținând microfonul la ureche că nu a muncit nicio zi) şi au găsit-o împreună cu copilul! Pătru i-a mărturisit lui Gâdea că deși erau șapte polițiști la ușă ea i-a „lăsat să facă percheziție”având în vedere că exista un mandat de percheziţie, oare cum i-ar fi putut împiedica?. Amuzant. Ce a uitat să precizeze Pătru este că în casă la ea era la 6 dimineața și consilierul său mai tânăr cu 13 ani găsit în chiloţei, după cum rezultă din procesul verbal de percheziţie. Vezi AICI

2. A fost stresată şi supusă unor josnicii constând în aplicarea unui tratament preferenţial (transport cu autoturismele DNA, nu cu duba poliţiei, neîncătuşată, servită cu cafea, sandvisuri, şi bomboane belgiene Leonidas). Bica şi Udrea au de ce să fie invidioase!

3.Era scoasă frecvent de Onea din arest, fără avocat, dar a uitat să spună că la cererea ei. Vezi foto- document aflat în dosarul de instanță. De altfel, Pătru îi trimitea din arest scrisori Irinei Socol în care se plângea că procurorii nu vor să o audieze. Vezi AICI.

4. A fost obligată să recunoască faptele reţinute în sarcina sa, dar a uitat să spună că încă din prima zi a făcut-o, recunoscând constant primirea banilor pentru maşină şi apartament ca fiind cadouri de la prietena ei și respectiv amanți, dar a „uitat” să le treacă în declaraţia de avere şi „din greşeală” i-a plimbat prin mai multe firme pentru a-i spăla și a li se pierde urma. Fudulia a dat-o de gol însă. Maşina achiziţionată pe numele verişoarei a fost înmatriculată cu iniţialele AMP

5. Referitor la filmarea prezentată în care plânge, a afirmat că a fost abuzată şi tratată josnic de Onea, deşi toate audierile au fost făcute de procuroarea Răileanu Cerasela, care vorbește calm, fără să țipe. Filmarea este realizată oficial de DNA și depusă la dosarul de instanță dar cineva (Pătru, avocații ei sau angajați de la RTV) au suprapus ca sonor un colaj de înregistrări ulterioare din convorbiri private cu un sunet puternic de tastatură.
Ne întrebăm cât de prost să fii ca să alterezi înregistrări oficiale, făcute de DNA în temeiul prevederilor codului de procedură penală, cunoscând că acele înregistrări se află în dosarul de urmărire penală aflat la instanţă, dar şi la unitatea de Parchet care le-a realizat. Singura explicație ar putea fi că exemplarele originale de la dosarul de instanţă au suferit un „accident” şi nu mai pot fi vizionate? Ghinion! Le mai are cineva!

6. În timpul interviului cu Marian Muhuleţ, AMP radia de fericire când acesta a spus că licitaţiile nu pot fi trucate (Serios, chiar ne cred proşti?)
Ştim că AMP este absolventă de particulară la distanţă şi nu are cunoştinţe de drept, dar art. 291 cod penal spune că avem trafic de influenţă şi atunci când o persoană lasă să se înţeleagă că are influenţă asupra altor persoane, chiar dacă nu are! În speță subordonaţilor săi care erau funcţionari publici. Concluzionăm că în fapt ea e doar o escroacă aşa cum rezultă şi din scrisoarea trimisă din arest Irinei Socol prin care i-a cerut bani pentru cămătari.

7. A spus că i s-a cerut să facă denunţuri şi că ea nu a vrut.
Posibil să nu fi avut pe cine să denunțe. Aşa cum rezultă din al doilea dosar (vezi AICI), banii ceruţi şi primiţi nu i-a împărţit cu nimeni, dar şi-a luat teren în Pipera, şi-a construit casă , a amenajat-o cu gresie şi faianţă din Italia, a mobilat-o „modest”, a amenajat grădina, a luat un apartament în Mamaia la roşu pe care l-a amenajat din salariul ei de bugetară, toate de vreo 800 mii Euro.
Şi astea se adaugă la Apartamentul de 210 mii Euro şi Range Roverul de 80 mii Euro primite în primul dosar!

8. Ne-a spus că procurorul Onea avea un „fetiş” cu fotografiile din telefonul ei şi că în al doilea dosar există foarte multe fotografii scoase din telefon în urma percheziției informatice. Auzi ce tupeu au și procurorii ăștia, să-i facă percheziție informatică la fotografii, așa cum ceruse judecătorul care încuviințase procedura. Acum e sigur că și judecătorul respectiv avea un fetiș cu Pătru! E i-re-zis-ti-bi-lă!
Aşa a aflat procurorul cum se afişa ingenua nevinovată cu ceasul Hublot de 18.000 Euro cerut şpagă şi pentru care de asemenea a fost trimisă în judecată în al doilea dosar. De asemenea a reuşit să stabilească că nevinovata AMP este adevăratul proprietar al imobilelor ulterior indisponibilizate şi achiziţionate prin circuite financiare fictive.
Un alt fetiş al lui Onea a fost să o întrebe pe AMP diverse „lucruri personale” şi chiar să-i intre în „intimitate”.
Poate bietul om dorea să afle reţeta succesului! Cum a reuşit AMP ca din salariul de funcţionar public să acumuleze în câţiva ani bunuri de peste un milion de euro?
Și se pare că a aflat-o! De aia a trimis-o în judecată în două dosare, ca să afle şi alţii! Al dracu’ dom’ Lucică! Parol d’honeur moncher! Asta ca să nu-l uităm și pe Caragiale, originar din Ploiești că tare seamănă „clienţii” procurorilor DNA Ploiești cu personajele din piese (Ghiţă Pristanda-Ghiţă Sebi; AMP- Zoe Trahanache (că are amant tânăr), Vlad Cosma- Cetăţeanul Turmentat şi analogia poate continua). Dovada vie că nenea Iancu e nemuritor !
Să fie ăsta fetiş? Pentru conformitate, fetiș nu are conotații sexuale decât în mintea lui Pătru care la instanța de judecată i-a mărturisit judecătoarei că banii primiți șpăgi de la bărbați reprezentau cadouri primite în urma relațiilor intime avute cu ei. Menționăm că deși era căsătorită, adulterul nu mai e infracțiune iar prostituția e doar contravenție. Conform DEX, fetișul este „obiect considerat purtător de forță magică sau formă materială a unui spirit, fiind venerat ca atare. Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, iraționale.”
Cine s-o idolatrizeze pe Pătru și pentru ce calități: submediocră intelectual, trecută de 40 de ani, cu mâinile alea muncite la țară în tinerețe, umflată cu botox și acid hialuronic?

9. A afirmat că avocatul care a asistat-o a fost impus de DNA.
Ascultând înregistrarea prezentată, ne întrebăm; dacă asta este opinia avocaţilor impuşi de procurori, despre procurori, oare care este poziţia avocaţilor neimpuşi?

În concluzie, tare răi sunt procurorii ăștia care nu lasă corupții să se bucure de șpăgile primite, că doar n-au omorât pe nimeni, au luat și ei câteva milioane de Euro fiecare. Cazul lui Pătru este unul și mai grav. Când o să iasă din închisoare, peste 10 ani, o să trebuiască să plătească ea pentru sex. Din ce, dacă i-au sechestrat toată averea și dacă are ceva pus deoparte prin străinătate deși n-avea de ce că ea nu făcuse nicio infracțiune, nu are cum ajunge la ei. A se vedea cazurile Bica și Udrea care au găsit banii în conturi din străinătate să trăiască în Costa Rica. Dar și ele sunt tot nevinovate și hărțuite de data asta de Codruța Kovesi pe motiv că erau mai frumoase decât ea. Ce ghinion pe ele că au fost anchetate numai de femei, că ar fi putut fi și ele aproape violate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.