Home Actualitate Instanța a decis ca victima să ia locul călăului

Instanța a decis ca victima să ia locul călăului

DISTRIBUIŢI

La Bilblioteca Națională a României, funcția de manager e ocupată interimar de fostul ministru PNL al Culturii, Bogdan Gheorghiu. Numirea sa în funcție a fost semnată de PSDista Natalia Intotero pe care o puteți privi într-o criză de analfabetism funcțional în articolul VIDEO: Profesor universitar din UMF, analfabet funcțional. Idem Intotero, șefa Comisiei de Învățământ.

Bogdan Gheorghiu e absolvent al unei universități particulare din București, ceea ce l-a calificat în anul 2019 pentru a ocupa funcția de ministru al Culturii. Din această funcție, prin Ordinul 603/23.06.2021, a încetat Contractul de management încheiat în 2019 cu Carmen Mihaiu care câștigase prin concurs postul de manager al Bibliotecii Naţionale a României, numindu-l interimar pe Adrian Cioroianu. După ce acesta a fost trimis în judecată pentru divulgarea de informații nedestinate publicității, locul de manager interimar a fost ocupat chiar de Bogdan Gheorghiu în 7 aprilie 2025.

Ministerul Culturii obligat să-i plătească peste 300.000 de EURO pentru cei 5 ani

În anul 2021, Carmen Mihaiu a dat în judecată Ministerul Culturii cerând repunerea în funcția de manager, câștigând în 17 octombrie 2024 procesul pe fond, ambele părți declarând recurs. Recursul a fost respins săptămâna trecută și decizia a rămas definitivă.

Ce au decis judecătorii

„Anulează în parte Anexa nr. II la Ordinul ministrului culturii nr. 3098/31.05.2021 privind aprobarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării anuale a managementului Bibliotecii Naţionale a României, numai în ceea ce priveşte desemnarea dlui Ioan Cristescu în componenţa comisiei de evaluare.
Anulează Ordinul ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 privind aprobarea rezultatului final al evaluării anuale, pentru perioada 01.01.2020 – 31.12.2020, a managementului Bibliotecii Naţionale a României, şi Ordinul ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 privind încetarea Contractului de management nr. 96/02.08.2019 încheiat între Ministerul Culturii, în calitate de autoritate, şi reclamantă, în calitate de manager al Bibliotecii Naţionale a României.
Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinelor anulate, prin reintegrarea reclamantei în funcţia de manager al Bibliotecii Naţionale a României.
Obligă Ministerul Culturii la plata de despăgubiri către reclamantă, reprezentând diferenţa dintre remuneraţia lunară de care ar fi beneficiat aceasta în funcţia de manager al Bibliotecii Naţionale a României şi remuneraţia efectiv încasată în funcţia de execuţie ocupată după data de 23.06.2021, de la data încetării contractului de management prin ordinul anulat şi până la data repunerii efective în funcţie a reclamantei, dar nu mai târziu de data la care contractul de management ar fi încetat prin ajungerea la termen.”, se arată în decizia instanței publicate pe portal.

Peste 60.000 Euro sunt imputabili lui Intotero care trebuia să o numească pe Mihaiu, nu pe Gheorghiu

La momentul numirii lui Gheorghiu în funcția de manager, Mihaiu deja câștigase procesul. Dacă Intotero ar fi numit-o pe Mihaiu în aprilie 2025 și nu pe Gheorghiu, suma de plată de la buget s-ar fi diminuat cu 20%. Acum orice zi care trece și în care Gheorghiu nu este demis din funcție pentru a fi numită Mihaiu înseamnă în jur de 200 de Euro plătiți de la bugetul de stat. Că nu numai PSD și PNL risipesc banii publici, ci și UDMR-istul de la Ministerul Culturii care încă nu a repus-o pe Mihaiu în locul lui Gheorghiu.

 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.