Acasă Dezvăluiri Noul manager al Spitalului Colentina este anchetat de DNA pentru achiziții și...

Noul manager al Spitalului Colentina este anchetat de DNA pentru achiziții și concursuri de angajare trucate la Spitalul din Deva

DISTRIBUIȚI

Gabriela Firea a aplicat o lovitură sub centură medicilor Spitalului Colentina, numindu-l la conducere pe inginerul Mircea Călin Laza, fost PNList până vara trecută, migrat la ALDE împreună cu stăpânul său, Mircea Moloț, fostul președinte al Consiliului Județean Hunedoara. 

În februarie 2017 procurorii DNA au descins la Spitalul din Deva, directoarea unității, Livia Oros, declarând presei: „colegii mei vor pregăti copii după documente. Nu ştiu dacă este un dosar în care se fac cercetări in rem sau pe anumite persoane, pentru că nu mi-au comunicat explicit”, fiind vorba despre documente care vizează organizarea unor concursuri care au avut loc la spital începând din anul 2013 și dosarele pentru procedurile de achiziție din intervalul 2013-2017, când conducerea spitalului era asigurată de Mircea Călin Laza.

Și șeful lui Laza, Mircea Moloț a fost percheziționat de DNA pentru influențarea acordării de contracte preferențiale din bani publici la SC Apa Prod SA Deva unde chiar cabinetul de avocatură al soției lui Laza,  are contracte de reprezentare deși compania Apa Prod SA Deva are și propriii juriști.
Laza deține mai multe firme private despre care surse locale susțin că au mari datorii la stat. Declarațiile de avere și de interese ale lui Laza nu există nici pe site-ul ANI și nici pe cel al Spitalului din Deva.

Foto: mesagerulhunedorean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.