Pe 14 iunie 2019, Gabriela Firea îl numea interimar la Spitalul Filantropia din Capitală pe medicul stomatolog Dan Ștefan Sîmpălean adus fără concurs din Târgu Mureș unde era deja a treia oară demis de la Spitalul Clinic Județean Mureș. Până în 2015 Sîmpălean a fost consilier local la Tîrgu Mureș. După ce a înțeles și el pe unde vin Piața Victoriei, Piața Universității și Piața Unirii, managerul Sîmpălean s-a gândit că a venit momentul ca miticii ăștia regățeni, cum a învățat el la Tg. Mureș că ni se spune, să plătească. Așa că s-a pus pe achiziții supraevaluate din banii publici ai bucureștenilor.
Poliția Economică a intrat pe fir produsele achiziționate fiind mult peste cele similare aflate în SICAP.
Care sunt firmele de casă de la Filantropia
De exemplu, de la firma EUROMEDICA INC GROUP SRL dezinfectantul Incidin a avut un preț de aproximativ 600 lei față de 150 cât e valoarea de piață, iar covorașele antibacteriene sunt mai scumpe cu aproximativ o treime față de prețurile din SICAP. Furnizorul a fost impus de Sîmpălean Biroului Achiziții, motiv pentru care șeful biroului de achiziții intra constant în conflict cu managerul și directorul financiar, nedorind să execute astfel de lucrări cu caracter ilegal.
Firmele preferate la achiziții directe ale Spitalului Filantropia cu prețuri supraevaluate sunt AXIA MEDICAL, DIAMEDIX, LIVMED IMPULS, DUCOS TRADING M&D GAMBLING SRL
Exemple: electrocauter cu functii mono si bipolar BOWA – 39.092 lei fata de 22.800 lei in SICAP ; microscop optic cu camera digitala – 70.168 lei fata de 27.825 lei in SICAP; centrifugă pentru hematocrit 12.000 lei fata de 7.345 lei; pat nou-nascut 9.000 lei fata de 1.200 lei, dispozitiv automat detectare temperatura 47.000 lei /buc fata de 7.999 lei; microanalizor biochimie 57.983 lei fata de 20.230 lei; dispozitiv vizualizat vene 33.600 lei fata de 14.000 lei.
Ca o pată de culoare, maronie, până în 2013, Sîmpălean a lucrat ca reprezentant vânzări la AXIA MEDICAL SRL, firmă preferată în a furniza produse și la Spitalul Județean Mureș atât timp cât el a fost manager.
Uneori, Sîmpălean chiar anulează achiziții de la alte firme, fiind reluate ulterior procedurile pentru a achiziționa direct de la AXIA MEDICAL.
De la LIVMED IMPULS SRL Sîmpălean a cumpărat pătuțuri nou-născut, lămpi de fototerapie, incubator, dispozitiv vizualizare vene, lămpi UV. Au fost achiziționate zeci de lămpi UV de tip Sterybox de la LIVMED IMPULS SRL, multe dintre ele fiind inutile și stând stocate în magazie. Toate achizițiile de la LIVMED IMPULS SRL sunt supraevaluate ca preț.
Acordul cadru de furnizare lămpi UV de la SC LIVMED IMPULS SRL a fost epuizat în mai puțin de 1 an de la semnare chiar dacă termenul era de 2 ani. De asemenea plățile către această firmă se fac cu prioritate, în aproximativ 10 zile de la înregistrarea facturilor, în condițiile în care furnizorii de medicamente sunt neplătiți și din martie!
Sîmpălean încheie contracte fără viza de control financiar preventiv și fără semnătura biroului de achiziții (de exemplu contract Vodafone, contracte pentru achiziția tabloului electric, contracte lucrări de reparații).
De exemplu, pentru tabloul electric, Filantropia a achitat firmei GENERAL GROUP SRL, 67.090 lei, contract din 21.04.2020 fără procedură de achiziție efectuată, ctr.din 16.03.2020 – 13.000 lei fara procedură de achiziție efectuată, ctr. 13.01.2020 – 33.393 lei, achiziție directă).
În ceea ce privește reparațiile făcute în cadrul spitalului, acestea sunt de asemenea la suprapreț, preferată fiind firma RAV CONTRACTOR SRL. Relația este atât de strânsa încât directorul financiar adus și el de la Tîrgu Mureș, Sorin Aurelian Pop, primește pe email, susțin surse din spital, de la reprezentantul acesteia, Răzvan Mironescu, fost candidat PNL la Sectorul 6, lista cu firmele de la care să solicite oferte astfel încât să mimeze o consultare de piață, de fapt aceste firme ofertând prețuri exagerate doar cât să iasă câștigătoare firma RAV CONTRACTOR. Aceleași surse ne-au declarat că unele caiete de sarcini vin gata făcute din exterior cu condiții astfel ca să câștige cine trebuie.
Managerul contraface lucrurile ca să cumpere de la cine vrea el
Sîmpălean are câteva artificii pentru a da, crede el, o formă de legalitate acestor achiziții trucate: procedurile de licitație se organizează prin „procedură de negociere fără publicare” cum a fost achiziția de echipamente de protecție în valoare de 434.000 de la LIVMED IMPULS SRL Brăila aparținând fostulu consilier județean Teodor Smochină. Adesea procedurile de achiziții sunt întârziate pentru a se crea blocaje și ulterior să se invoce urgența de a cumpăra la prețuri supraevaluate de la firmele agreate.
Surse din Spitalul Filantropia ne-au declarat că la licitația organizată pentru incubatoare, raportul tehnic si raportul inițial aveau drept câștigător societatea Hellimed, ulterior raportul licitației fiind refăcut indicându-se drept câștigătoare societatea Ducos deși avea prețul mai mare cu 700.000 de lei. Raportul de achiziție este semnat doar de două persoane din cei trei membri ai comisiei. Sîmpălean a participat personal la ședința de reanalizare a raportului desi nu avea voie.
Cu privire la aparatura medicală și consumabile, niciun șef de secție nu semnează referate de necesitate, singurele semnatare fiind asistentele șefe cărora li se cere să scrie după dictarea managerului spitalului.
Citește și Șeful ASSMB: să fim o echipă unită astfel ca Gabriela Firea și Florentin Pandele să nu ajungă la DNA
Cum l-a mulțumit Sîmpălean pe directorul general al ASSMB
Și pentru ca directorul ASSMB să nu crâcnească, Sîmpălean a făcut și el un contract de arhivare cu firma apropiată de Junior Vasile Apostol reprezentată de Huiu Lucian Ion, dintr-un sat din județul Dâmbovița de unde este originar și Junior Vasile Apostol. Tot cu Huiu a încheiat și Remus Mihalcea, directorul Spitalului Colentina, contracte de renovare și de arhivare.
Un alt contract pe placul ASSMB-ului este și închirierea de imprimante cu Internet Communications SYSTEMS deși Filantropia are propriile imprimante depozitate în magazie.
Poliția Economică a deschis dosarul 1671492/2020 și începând cu luna august a solicitat o situație a contractelor cuprinzând: nr. contract, dată încheiere contract, obiectul contractului, procedura de atribuire, situația livrărilor și sumele plătite. Surse judiciare ne-au declarat că medicii și asistenții vor fi audiați referitor la întocmirea caietelor de sarcini și a referatelor de necesitate.
În episodul următor vă vom prezenta răzbunarea meschină a managerului pentru un memoriu trimis de medicii din Filantropia la ASSMB, memoriu rămas bineînțeles fără urmări.
Despre ofiterul ala de la politie economica Fleancu Marius parca il cheama care a luat peste un milion de euro spaga ca sa inchida ochi la miste masini cumparate la suprapret de politia Romana printr-o firma privata creamd un prejudiciu de cateva milioane de euro statului Roman mai stiti ceva,de condamnat nu cred ca a fost spagarul ala condamnat pana acum dar inca mai este ofiter activ in cadrul politiei economice din Romania.
E trimis în judecată din vară în stare de arest preventiv. Astăzi are termen la TMB pt. prelungirea arestului.
POATE SE CAUTA SI LA SPITALUL MATEI BALS,,,SI LA SPITALUL MARIUS NASTA unde sunt aceleasi apucaturi cu preturi de 200% PESTE valorile din sicap.
firma asta Ducos e bagata in multe aranjamente. doar tunuri … apare peste tot cu probleme si nu patesc nimic. inca pot participa la licitatii. e trist.