Când Liviu Pop a parașutat-o la EDP pe Maria Nistor cu zero experiență managerială și care până la treizeci și ceva de ani reușise să aibă venituri lunare mai mici decât salariul minim pe economie, presa a spus că e numită pe filiera SRI. Surse cel mai bine informate ne-au declarat însă că nu e vorba de niciun SRI, ci la mijloc este cea mai veche relație interumană: Maria Nistor este amanta lui Adrian Cătălin Gurău, director general adjunct la celebrul serviciu secret din Ministerul de Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, fostă DIPI, fostă DGIPI, fostă UM 0215. Ofițerii care lucrează aici sunt recrutați dintre cei mai buni așa cum este și cazul lui Gurău care a lucrat la Brigada de Crimă Organizată de la Sectorul 6. Atunci l-a cunoscut Gurău pe Toma Rus, fostul şef al BCCO Cluj și fost secretar de stat în MAI care l-a recomandat pentru doctorat profesorului universitar Adrian Ivan de la Babeș-Bolyai. Ivan este din octombrie 2017 rectorul Academiei SRI. Așa a început Gurău doctoratul la Cluj în 2011 unde a cunoscut-o pe mai tânăra Maria Nistor. Adrian e un bărbat frumos, înalt, suplu și cu părul până la umeri, însurat, Maria e tânără și nemăritată care „îl vede azi, îl vede mâine, astfel dorința-i gata”. Exact anul în care s-au combinat cei doi nu-l știm dar cert e că ei devin doctori în 2015.
Ascensiunea pe criterii sentimentale
Cum în 2017, Maria trăgea mâța de coadă la firma ei unde reușise să realizeze o cifră de afaceri de 900 de lei/an, ce era să facă și Gurău? I-a cerut lui Liviu Pop un post călduț pentru ea iar Pop și-a riscat pielea și a pus-o șefă la Editura Didactică și Pedagogică, cu un salariu net lunar de 9500 de lei, exact când instituția a preluat monopolul manualelor școlare. Am întrebat-o anul trecut pe Maria Nistor: „Cum ați devenit candidat pentru funcția de director general al Editurii în data de 9 august? Vă rugăm să precizați cum ați aflat despre post, cum v-ați depus CV-ul și dacă ați participat la un interviu în fața Consiliului de Administrație al Editurii Didactice și Pedagogice.” Răspunsul ei a fost clar: „Bineinteles ca CA-ul m-a votat si a elaborat o hotarare in acest sens(Nr. 35/2017). Sunt numita provizoriu, conform legii.”
Adică i-a spus cineva de post, nu și-a depus niciun CV și nu a participat la niciun interviu, ci Liviu Pop le-a spus membrilor CA „pe asta o votați”. Subliniem faptul că Adrian Gurău se ocupă de, ați ghicit, acoperiții serviciului. Nu insinuăm că Maria Nistor ar fi acoperită! Dimpotrivă, ea a fost descoperită ca fiind amanta lui Gurău.
Nici n-ar face față ca acoperită:
– vorbește gura fără ea, vezi cum a recunoscut că la firma ei se încasau bani la negru
– e obraznică, vezi cum i-a atacat pe profesorii care descoperiseră greșeli în manualele EDP
– lipsită de bun-simț și educație, vezi cum scuipă și lovește angajații editurii
Şi încă e în funcţie! Noul ministru ce părere are?