DISTRIBUIŢI
șefa edp

Maria Nistor, Directoarea Generală a Editurii Didactice și Pedagogice este o catastrofă atât pentru copiii care vor învăța după manualele ce conțin greșeli, cât și pentru banii publici. Aleasă pentru funcție de Liviu Pop pe criterii de incompetență, Maria Nistor a făcut la momentul numirii sale în funcția publică niște declarații cutremurătoare. Întrebată de jurnaliștii de la PressOne dacă are suficientă experiență pentru a conduce Regia Autonomă care va domina un întreg segment de piaţă, cel al manualelor şcolare, Nistor a răspuns printr-un singur rând, în care indica „să-i cercetăm cu mai multă atenție CV-ul. Ulterior, ea a revenit cu un telefon pentru a ne spune că ambele companii menţionate în CV-ul său au avut, de fapt, încasări mai mari, dar că la Registrul Comerțului nu apar conturile lor în euro sau în lire. De asemenea, a precizat că experiența sa constă în faptul că a creat echipe de cercetare în companiile unde a lucrat.”, scriau jurnalista Codruța Simina de la Press One în noiembrie 2017.

Mi s-a părut interesant faptul că nu luată prin surprindere de jurnaliști, Nistor a declarat asemenea prostie, ci așa a ținut ea să precizeze, că la ONRC nu se declară conturile în valută! Nu râdeți! Așa că i-am adresat câteva întrebări legate de cariera ei anterioară EDP.

Citiți răspunsurile pe care această incompetentă mi le-a transmis în noiembrie anul trecut și nu vă mai mirați că manualele sunt pline de greșeli. Cum să gestioneze această individă manualele copiilor noștri? Cum?

Curentul: Stimată doamnă, vă rugăm ca pentru corecta informare a cititorilor noștri să aveți amabilitatea să ne răspundeți la următoarele întrebări:
1. Din CV-ul dvs. oficial reiese că ați obținut prima diplomă de licență în iunie 2010 iar cele două masterate le-ați început în 2009 deși conform Legii 84/1995 în vigoare la acel moment, masterul putea fi urmat doar de un absolvent de studii de lungă durată. Cum explicați această situație prin care ați început două masterate înainte de a avea diploma de licență?
Răspuns Maria Nistor: „Chiar apreciez ca doriti „corecta informare a cititorilor”. Noi am fost in reorganizare institutionala, acum lucram la ultimele detalii pentru a implementa corect toate precizarile din OUG 76/2017. Foarte pe scurt (o sa revin in public cu un material mai amplu de indata de finalizam [re]constructia EDP): asa cum am transmis si pe pagina de Facebook PressOne. Am frecventat si, ulterior, absolvit la UBB, dupa cum urmeaza:
nivel licenta:

– Facultatea de Litere- 2006-2009 (printre primii, urmeaza sa pregatesc si documente scanate in acest sens)

– Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii – 2007-2011 (4 ani pentru ca in 2010 cand trebuiau finalizate studiile eram studenta Erasmus in Leipzig pana in august, ori la noi stiti ca licentele sunt la inceput de iulie)

master:

– Facultatea de Litere- 2009-2011

– Facultatea de Istorie si Filosofie- 2009-2011.

Sunt informatii care se pot verifica. E interesant ca doamna reporter de la PressOne ma sunase sa ma intrebe de studii, i-am dat acest raspuns telefonic, insa a ales sa dezinformeze cititorii cu o alta varianta.”
N.R.: ulterior, Maria Nistor și-a corectat CV-ul de pe site-ul Editurii Didactice și Pedagogice, demonstrând că nu o persecută jurnaliștii, ci ea e incapabilă să producă un document fără greșeli

Curentul: Cum ați devenit candidat pentru funcția de director general al Editurii în data de 9 august? Vă rugăm să precizați cum ați aflat despre post, cum v-ați depus CV-ul și dacă ați participat la un interviu în fața Consiliului de Administrație al Editurii Didactice și Pedagogice.
Răspuns Maria Nistor: „Bineinteles ca CA-ul m-a votat si a elaborat o hotarare in acest sens(Nr. 35/2017). Sunt numita provizoriu, conform legii.”

Curentul: Ați declarat pentru pressone.ro că ambele companii menţionate în CV-ul dvs „au avut, de fapt, încasări mai mari, dar că la Registrul Comerțului nu apar conturile lor în euro sau în lire.” Ce ați vrut să spuneți având în vedere că orice încasare trebuie înregistrată în contabilitate, bilanțul se depune la ministerul de Finanțe și prin protocol, MFP transmite electronic la ONRC situațiile financiare? Există încasări neînregistrate în contabilitate?
Răspuns Maria Nistor: „Legat de DICE Consulting: firma a fost infiintata in aprilie 2016 si orice manager stie ca o prima etapa la un start-up o reprezinta cea de creare a unei identitati, de branding, precum si de pregatire a produsului care urmeaza a fi lansat pe piata (in acest caz, raporate de cercetare). Asa cum se poate observa, in paralel eram si trainer si
atunci normal ca nu m-am grabit cu profitul in detrimentul calitatii materialelor. Legat de SCG: sediul de baza este Spania, insa o sa am o discutie cu domnul director Schloer de indata ce revine in Romania pentru a-l ruga sa raspunda oficial la intrebarea legata de gestionarea conturilor. (E o minte stralucita cu birouri de cercetare in numeroase tari, ii puteti urmari o parte din discursuri pe YouTube. SCG colaboreaza cu multi actori din mediul international, dupa cum se poate observa si de pe pagina lor web).”

N.R. Nistor nu a mai pomenit niciun cuvânt despre banii încasați la negru. Conform mfinanțe.ro, Dice Consulting a avut cifră de afaceri de la înființare de 900 de lei în 2016 și zero angajați și de 6819 lei în 2017 și un angajat. Iar în România nu există o firmă Schloer Consulting Group (SCG).

La 3 întrebări, Maria Nistor nu a răspuns:

Curentul: La cele două companii la care ați lucrat ați avut contracte de muncă pe perioadele indicate în CV?
Curentul: În ce țară ați activat ca director al Schloer Consulting Group? Dacă răspunsul este România vă rugăm să indicați codul unic de identificare al Schloer Consulting Group.
Curentul: La DICE Consulting Agency SRL ați cumulat funcțiile de administrator (conform actului constitutiv) și Director științific Cercetare-Dezvoltare (conform CV-ului dvs.) Cum ați deținut funcția de director, având în vedere că firma nu a avut nici un angajat declarat?

Curentul: Declarațiile dvs. de avere și interese nu sunt afișate pe site-ul oficial www.edituradp.ro deși au trecut cele 30 de zile prevăzute de lege. Vă rugăm să ne comunicați numele persoanei care avea obligația să le afișeze, conform Legii 176/2010.
Răspuns Maria Nistor: „Din motive tot de reorganizare, am facut un draft pentru un rebranding al paginii web. Am semnat si trimis cele 2 declaratii, vi le transmit cat de repede si dvs. si o sa ma asigur ca exista si pe site.
Asa cum am comunicat si celorlalti reporteri interesati de chestiune, de indata ce finalizam reorganizarea, sunteti invitati la o conferinta de presa.”

Declarațiile nu sunt pe site nici după 8 luni și mie nu mi le-a trimis niciodată. Nu-i așa că-i sclipitoare? Ca și manualele pe care le va reedita până vor ieși conforme.

Foto Nistor: Gazeta de Cluj

Foto Pop: pagina de Facebook a lui Liviu Pop

2 ARII

  1. Dacă îți verificați diploma de absolvire a masteratului de la studii de securitate ( Facultate de Istorie și Filosofie, UBB) unde afirmă prin CV că a fost sefa de promoție veți avea o supriza; ma uit la o diplomă din generația ei si scrie la foaia matricola după medie ( pozitia 1 din n) si nu e diploma ei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.