Acasă Dezvăluiri Ziarista RTV Lidia Mitchievici: de la interviuri cu pușcăriași, la sinecuri în...

Ziarista RTV Lidia Mitchievici: de la interviuri cu pușcăriași, la sinecuri în MAE

DISTRIBUIȚI

În ciuda recentului „caz Duicu”, în care traficul de influență era la ordinea zilei în PSD, social-democrații nu se dezmint de astfel de numiri pe criterii politice pentru apropiații partidului. Nici măcar în diplomație, acolo unde se presupune că ar fi locul unor oameni bine pregătiți în această meserie și de o calitate morală superioară. Cel puțin teoretic. Însă venirea lui Titus Corlățean la Externe a continuat cutuma de înțesare a acestui minister cu tot felul de neaveniți și mai ales perenele „pile de partid”. În special din rândul „jurnaliștilor de casă”. Din 2012, de la preluarea portofoliului de către Corlățean, o serie de astfel de cazuri s-au perindat prin fața opiniei publice.

 

Este vorba de cel al șeful știrilor TVR, Claudiu Lucaci, care a renunțat în cele din urmă în a mai pleca la sinecura pregătită de partid la Consulatul de la New York, sau cel al jurnalistei Corina Dragotescu, angajată part-time la Consulatul României de la Los Angeles pentru 1.500 de dolari pe lună. „Filiera PSD-istă” în MAE pare să fi scos la rampă o nouă „stea”. Și a mediocrității profesionale, dar și a „pilelor” pentru plecări la posturi pentru meserii pe care nu le cunosc. De data aceasta este vorba despre „celebra”, Lidia Mitchievici, o distinsă doamnă ale cărei merite jurnalistice a fost încununate recent cu o serie de interviuri din închisoare cu Gigi Becali sau Cristian Cioacă pentru postul RTV, deținut de senatorul PSD Sebastian Ghiță. Surse apropiate ziarului „Curentul” ne-au declarat că Lidia Mitchievici urmează să ocupe poziția de atașat de presă la Ambasada României de la Berlin. Ca și Lucaci sau Dragotescu, aceasta face parte din „dispozitivul” de cadre jurnalistice apropiate PSD-ului, oameni care pe la vârsta de 50 de ani doresc o bătrânețe liniștită în diplomație, undeva la un post călduț primit ca sinecură din partea partidului pe care l-a slujit ani de zile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu ne-a confirmat încă această informație și ne-a rugat să facem o solicitare de presă, așa cum presupune procedura de comunicare. Cert este este că până în prezent, toate articolele de presă legată de oameni recompensați în MAE pe linie de partid s-au adeverit și au fost confirmate de diplomația română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.