
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui ANTON MARIN, Deputat în Parlamentul României, întrucât, în perioada 20 decembrie 2012 – 23 iulie 2013, a deținut, simultan, atât funcția de deputat, cât și calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul ANTON D. MARIN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ.
Astfel, ANTON MARIN nu a respectat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „calitatea de deputat este incompatibilă cu: […] calitatea de comerciant persoana fizică”.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ANTON MARIN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















