Acasă Economia de Dreapta Andreea Paul: Cu fapta, nu cu vorba se elimină acciza

Andreea Paul: Cu fapta, nu cu vorba se elimină acciza

DISTRIBUIȚI

Prim-vicepreședintele PDL Andreea Paul a declarat, întrebată în legătură cu faptul că Traian Băsescu a semnat petiția PMP privind eliminarea accizei la carburanți, că PDL este singurul partid care face opoziție cu adevărat în Parlament, iar românii rămân cu semnături pe petiții, dar și cu acciza.
"PDL este singurul partid care face opoziție cu adevărat în Parlament. Ne raportăm la demersul concret privind acciza de șapte eurocenți, românii rămân cu semnăturile pe petiții, pe scrisori, dar și cu acciza de șapte eurocenți, dacă legea pe care PDL a depus-o în Parlament redactată de mine însămi nu trece. Au uitat ceilalți să folosească instrumentele legale care au o finalitate. Cu vorba nu se elimină acciza de șapte eurocenți, ci cu fapta, iar fapta este eliminarea accizei prin adoptarea în Parlament a proiectului PDL semnat și de PPDD", a precizat Andreea Paul, vineri, într-o conferință de presă, răspunzând unei întrebări.
Andreea Paul a adăugat că fiecare votează în România cu cine dorește.
"Eu îmi doresc foarte tare ca membrii PDL să simtă mândria de a fi cu adevărat în opoziție față de PSD, sunt mândră că sunt pedelistă, nu am de gând să scrie pe mine nici traseist politic, nici trădător politic. Am fost curajoasă în echipa de guvernare, suntem curajoși în continuare ca în opoziție să facem ceea ce trebuie, adică să spunem românilor adevărul și PDL prin asta s-a remarcat, de a spune adevărul și la bine și la rău", a adăugat Andreea Paul.

Întrebată dacă PDL se va alătura mitingului organizat de PMP privind eliminarea accizei, Paul a spus că a fost un miting foarte puternic al PDL împotriva tuturor taxelor majorate introduse de PSD și PNL în București, la care au fost peste 15.000 de oameni, iar pe 22 martie PDL organizează la Cluj-Napoca un al doilea miting de protest.
"Miting, foarte bine, petiții, foarte bine, mesaje publice, foarte bine, dar rămânem cu atât dacă nu trece proiectul de lege depus de PDL în Parlament, asta înseamnă să-ți pese de români și să faci cu adevărat ceva pentru români", a mai spus Paul.
Președintele Traian Băsescu a semnat, vineri dimineață, în zona Eroilor, la unul din corturile de campanie ale PMP, o petiție pentru respingerea taxei suplimentare la carburant pe care Guvernul dorește să o introducă.
PMP derulează campania "Ponta te arde cu pompa" de strângere de semnături pentru o petiție de respingere a taxei suplimentare la carburant. PMP va organiza sâmbătă un miting pe acest subiect în București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.