
Regiunile României au printre cele mai ridicate viteze de recuperare a decalajelor de dezvoltare față de media europeană în ultimul deceniu. Efectele aderării la UE sunt esențiale prin două canale: accesul la piețe și creșterea calității instituțiilor. Europa, în ansamblu, este o adevărată mașinărie de aur a convergenței în ultIma jumătate de veac. Cele mai multe țări care au ieșit din capcana venitului mediu (saltul PIB-ului pe locuitor la peste 10 mii de dolari), în istoria omenirii, au reușit datorită integrării europene: Cehia – 2004, Slovacia – 2005, Ungaria, Estonia – 2006, Croația – 2007, Polonia, Lituania, Letonia – 2008. România încă nu! Dar, PIB/loc în București este deja mai mare decât în Berlin, Roma, Madrid, Atena, Budapesta, Varșovia sau Lisabona. Curajoși și vizionari, putem face mult mai mult de atât, pentru toate regiunile noastre, iar drumul european al României duce în zona Euro. În luna decembrie a acestui an va apărea o carte albă dedicată aderării statelor membre UE la zona Euro, cu noi instrumente și mecanisme, la negocierea și croirea căreia e bine să participăm.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















