Acasă Economia de Dreapta PDL a semănat, USL vrea să culeagă!

PDL a semănat, USL vrea să culeagă!

DISTRIBUIȚI

Investițiile Draxlmaier în Satu Mare sunt transformate în dividende politice de către USL, deși ele se datorează ajutorului de stat dat de guvernul PDL

Pentru a-și masca incompetența, reprezentanții USL înceacă încă o dată să-și însușească fraudulos meritele guvernelor anterioare. Rușinos! Investițiile anunțate de Draxlmaier în Satu Mare reprezintă rezultatul negocierilor directe purtate de Guvernul PDL cu compania germană pentru acordarea unui ajutor de stat de peste 10 milioane euro.
Marele producător de componente auto va investi circa 30 de milioane de euro la Satu Mare pentru fabricarea unor componente Mercedes-Benz. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, încearcă să își asume meritele pentru această investiție spunând că primăria municipiului Satu Mare a sprijinit compania germană pentru a deschide noua unitate de producție. Nimic mai fals! Tot ce a făcut primăria a fost reconstrucția drumului de acces către uzina companiei din Satu Mare, proiect finanțat din sursele FNDR.
Decizia Draxlmaier de a investi în Satu Mare a fost luată ca urmare a negocierilor directe purtate de companie cu Guvernul Boc în data de 3 noiembrie 2011 și cu Guvernul Ungureanu în data de 21 martie 2012. Am participat, în calitate de consilier de stat pe probleme economice al primului-ministru, la toate discuțiile cu reprezentanții companiei germane. În urma acelor întâlniri s-a stabilit ca Draxlmaier să beneficieze de „Schema de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile”, tocmai în scopul sporirii investițiilor străine făcute în România pentru creșterea capacităților de producție și majorarea numărului de angajați. Acordul de finanțare a fost emis în data de 5 aprilie 2012, în timpul guvernării PDL, iar valoarea ajutorului de stat aprobat a fost de 10,22 mil. euro.
Obligația celor de la Draxlmaier pentru a primi această finanțare era o investiție de 31,7 mil. euro pentru crearea a 989 noi locuri de muncă. Adică exact ceea ce se întâmplă acum. Acesta este adevărul! PDL a semănat, USL vrea să culeagă!
În timpul anilor grei de criză economică, Guvernul PDL a sprijinit 22 de proiecte mari de investiții și crearea a peste 6.000 de noi locuri de muncă acordând ajutoare de stat de peste 270 milioane euro din 2009 până în luna mai 2012. Este vorba de: Delphi Diesel Systems, Automobile DACIA, Premium Aerotec, LUFKIN Industries, REMAR, Toro, Rombat, Styria Arcuri, Gral Medical, Honeywell, Altius International, Cord Romania, IPORO, Contitech, Aplast Glass, Romcab, Makita EU, Clinica Polisano, Bosch Rexroth, Draxlmaier și My Plast Investments.

Câte investiții mari a atras USL de când e la guvernare în România?

Andreea PAUL
Vicepreședinta PDL
Deputat de Țara Oașului, Satu Mare
Comisia de Buget-Finanțe
Lector univ. dr. la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE
E-mail: andreea_vass@yahoo.com
Website personal: www.andreeapaul.ro
Facebook: http://www.facebook.com/andreea.vass

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.