
Un număr de 2.500 de salariați de la Compania CFR Marfă și-ar putea pierde locurile de muncă până la sfâșitul lunii iunie, dacă în intervalul care urmează nu vor fi convinși reprezentanții Fondului Monetar Internațional că acest număr poate să scadă sub 1.500 de oameni, a declarat miercuri Iulian Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul CNS ‘Cartel Alfa’.
‘Pe baza acordului semnat de statul român cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, ai Băncii Mondiale și Comisiei Europene s-a inițiat o amplă acțiune de disponibilizare. În cazul CFR Marfă, este vorba despre plecarea a 2.500 de salariați până la sfârșitul lunii iunie, dacă în cursul întâlnirii pe care o vom avea în luna iunie cu reprezentanții FMI nu vom reuși să îi convingem că această cifră poate să scadă sub 1.500 de oameni. CFR Marfă este acum într-o situație mult mai bună decât era anul trecut, atunci când a fost vehiculată pentru prima dată cifra de 2.500 de disponibilizări. Concret, veniturile companiei au crescut cu 13-14%, a crescut în același timp și volumul de transport prin încheierea a trei noi contracte, în paralel sporind și volumul mărfurilor transportate cu 16%’, a spus Iulian Măntescu.
Potrivit acestuia, disponibilizarea a 2.500 de angajați ar periclita buna desfășurare a contractelor recent încheiate.
‘Dacă vor pleca 2.500 de oameni la sfârșitul lunii iunie, nu vom mai putea duce la bun sfârșit contractele pe care le-am încheiat recent. Tocmai de aceea, un reprezentant al sindicatului va face parte din comisia care va discuta, în luna iunie, cu reprezentanții FMI, pentru a încerca diminuarea numărului de disponibilizări’, a mai spus Măntescu.
Nemulțumiți de condițiile muncă, angajații Companiei Naționale de Căi Ferate ‘CFR’ SA au declanșat, pe 23 aprilie a.c., un protest spontan care a determinat oprirea în stațiile de cale ferată, pe întreaga rețea feroviară, a 278 de trenuri de călători, în intervalul orar 7,00 — 9,00.