Guvernul ar putea acorda un sprijin financiar de stat de 43 milioane de euro grupului European Aeronautic Defence and Space Company (EADS), pentru a dezvolta un parc tehnologic aerospațial pe un teren al IAR Brașov, proiect ce presupune investiții de 92 milioane de euro. Surse oficiale au declarat că, la inițiativa Ministerului Economiei, Executivul ar putea semna cu EADS un memorandum pentru realizarea parcului tehnologic.
„EADS intenționează să investească în Romånia prin intermediul afiliatului său Premium Aerotec GmbH (societatea germană de aerostructură a Airbus). Acest proiect ar cuprinde implementarea unei investiții strategice de aproximativ 92 milioane de euro, din care 43 milioane de euro pentru capital tehnologic pentru active, aproximativ 25 milioane de euro pentru transfer de tehnologie și instruire, iar restul investiției va fi asigurată de partenerii și furnizorii EADS“, au precizat sursele citate de Mediafax.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















