Home Economic-Financiar A doua zi de Rusalii este zi nebancară și nu pot fi...

A doua zi de Rusalii este zi nebancară și nu pot fi făcute plăți

DISTRIBUIŢI

Asociația Romånă a Băncilor (ARB) reamintește că a doua zi de Rusalii este zi nebancară și nu se pot efectua plăți, dar băncile au posibilitatea să opteze pentru program cu publicul. „A doua zi de Rusalii a fost declarată sărbătoare legală și, în consecință, este zi nebancară. Asta înseamnă că sistemul de plăți nu va funcționa, dar băncile care doresc pot să deschidă anumite unități pentru alte operațiuni“, a declarat președintele ARB, Radu Ghețea. Majoritatea băncilor au anunțat că sucursalele vor fi închise duminică și luni, de Rusalii, cu excepția unor unități situate în incinta centrelor comerciale, care vor funcționa după programul centrelor.
Toate sucursalele Alpha Bank Romånia, BCR, BRD, Millennium Bank, UniCredit Țiriac Bank și RBS Romånia vor fi închise în zilele de sărbătoare legală 7 și 8 iunie, mai puțin unele unități din centrele comerciale.
În Romånia, prin decizia Parlamentului în 2008, oficial, sunt 2 zile libere de Rusalii: duminica Rusaliilor și luni – a doua zi de Rusalii.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.