Potrivit prevederilor noilor norme metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG 44/2004, persoanele impozabile care au fost înregistrate în scopuri de TVA prin sedii permanente, înainte de data aderării, aveau obligaţia ca până ieri, 31 ianuarie 2007, să desemneze un sediu permanent responsabil pentru toate obligaţiile în scopuri de TVA în contul tuturor celorlalte sedii permanente de pe teritoriul României. În consecinţă, dacă o companie străină avea mai multe sedii pe teritoriul României, avea obligaţia să scoată din evidenţă ca persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA celelalte sedii până la aceeaşi dată de 31 ianuarie 2007, prin depunerea unor declaraţii de menţiuni, însoţite de certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, la organul fiscal în a cărui evidenţă erau înregistrate. Astfel, începând cu luna ianuarie 2007, toate operaţiunile impozabile ale tuturor sediilor permanente vor fi efectuate utilizând doar codul de înregistrare în scopuri de TVA al sediului permanent desemnat.
Amintim că potrivit legii, toţi contribuabilii înregistraţi ca plătitori TVA la 30 noiembrie 2006 aveau obligaţia ca până la 31 decembrie să obţină noul certificat de înregistrare în scopuri de TVA prin simpla prezentare la organul fiscal teritorial. În principiu, noul cod eliberat conform Standardului Internaţional ISO 3166 – alpha 2, atribuit din oficiu, diferă de cel vechi prin înlocuirea particulei -R- dinaintea numărului cu -RO-, care trebuie obligatoriu înscris pe toate documentele fiscale ale contribuabililor din România.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane