Home Economic-Financiar Absorbția fondurilor comunitare: un pas înainte și doi-trei pe loc și în...

Absorbția fondurilor comunitare: un pas înainte și doi-trei pe loc și în 2012

DISTRIBUIŢI

Rata de absorbție reală a fondurilor structurale și de coeziune a fost, în luna septembrie, de doar 0,01%, Comisia Europeană rambursând direct României puțin peste un milion de euro, în condițiile în care sunt blocate plățile pe principalele cinci programe operaționale.
Potrivit statisticii publicate de MAEur, la 30 septembrie rata de absorbție reală pentru fondurile structurale și de coeziune disponibile prin cele șapte programe operaționale a crescut la 9,70% față de 9,69% la 30 august, în această lună nivelul plăților directe de la Comisia Europeană crescând doar cu 1,19 milioane de euro.
Plățile pe care le face Comisia Europeană sunt întrerupte de la începutul lunii iulie pentru patru dintre cele programe operaționale – transport, mediu, regional și creșterea competitivității, în timp ce POSDRU a intrat în procedură de presuspendare de la începutul lunii august.
În prezent, sunt așteptate pentru luna octombrie deciziile Comisiei privind efectuarea de corecții financiare pentru cele patru programe și respectiv suspendarea sau reluarea plăților pe unele dintre axele celor patru programe, iar pentru POSDRU reluarea plăților ar putea fi decisă de Comisia Europeană abia în decembrie.
Tehnocratul Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, anunța în ianuarie că România trebuie să obțină în 2012 cel puțin șase miliarde de euro, dintre care 3,5 miliarde pe politica de coeziune, iar 2,5 miliarde de euro din fondurile pentru agricultură și dezvoltare rurală. La acel moment, Bucureștiul tocmai obținuse reluarea condiționată de către Bruxelles a rambursărilor, după ce acestea fuseseră întrerupte în vara lui 2011 pentru a se remedia problemele descoperite la derularea în anii anteriori a programelor operaționale.
După ce rata absorbției a crescut cu circa 1% pe lună în perioada primăverii, în cele trei luni de vară a încetinit vizibil, fiind la sfârșitul lui august la 9,69%, cu circa 850 de milioane de euro, bani reali intrați în România de la începutul anului. Efortul de atragere a fondurilor UE a fost afectat de întreruperea de către Comisia Europeană a plăților pe cele cinci programe operaționale cu cele mai mari alocări de fonduri, de ordinul a miliarde de euro.

Întârzieri și probleme de sistem, reparate doar parțial din mers

La sfârșitul lui 2011, după cinci ani de la aderare, rata reală de absorbție era de 5,5% și puțin peste un miliard de euro plăți directe pe instrumentele de coeziune, dintr-un total disponibil de 19 miliarde de euro pentru cele șapte programe operaționale: transport (5,7 miliarde euro), mediu (5,6 mld), regional (4,3 mld), resurse umane (3,5 miliarde), creșterea competitivității (2,55 mld), dezvoltarea capacității administrative (208 milioane euro) și asistență tehnică (170 milioane).
În ciuda semnării până la sfârșitul 2011 a 7.740 de contracte, în valoare de peste 11 miliarde euro, problemele se acumulaseră la implementarea proiectelor, afectată de birocrație și capacitate administrativă slabă, pe fondul și al tăierii salariilor funcționarilor și blocării angajărilor. Derularea proiectelor cu achiziții publice ridicase, de asemenea, suspiciuni evidente, pe proiecte din mai multe județe ale țării
Pentru rezolvarea problemelor semnalate a fost înființat în septembrie 2011 Ministerul Afacerilor Europene. Sarcina acestuia era să remedieze, din afară însă, deficiențele care au băltit din 2007 la nivelul ministerelor și autorităților de management ale programelor, precum și să aducă noi soluții de facilitare și scurtare a drumului efectiv al banilor din trezoreria Bruxelles-ului către beneficiarii români. Principalele soluții propuse pentru a aduce banii, mai repede și mai mulți, au fost prioritizarea a 150 de proiecte mari, generatoare de creștere economică palpabilă, reducerea la maxim 45 de zile a procesării în România a facturilor, înainte de trimiterea la Bruxelles, angajarea de personal contractual suplimentar.
Ministrul Afacerilor Europene promitea și că vor fi lăsate în urmă problemele ultimilor cinci ani. „N-a existat coordonare inclusiv politică încă de la început, n-a existat o coerență a tuturor proceselor atât instituționale, cele referitoare la capacitatea administrativă, cele legislative și în momentul de față nu facem altceva decât să reparăm, să reparăm, să reparăm ceea ce se poate repara“, a comentat Orban.
Cei 35 de miliarde de euro alocați României pentru exercițiul 2007-2013 au ca termen limită pentru utilizare anul 2015, iar Bucureștiul promitea să se angajeze în acest an într-o cursă contra cronometru în utilizarea banilor UE. „“Imaginați-vă că 3,5 miliarde înseamnă să absorbi într-un an de 3,5 ori mai mult decât în primii cinci ani“, spunea Orban.
El arăta, pe 10 februarie, că România are „din fericire” varianta accesării fondurilor europene, pe fondul involuției investițiilor străine în România. „Acum câțiva ani, probabil în 2008, aveam în jur de 16 miliarde de euro, anul trecut am avut investiții directe de aproximativ două miliarde de euro. România are foarte puține instrumente sau motoare de creștere economică în cursul acestui an și în anii care vor veni. Din fericire, pentru un stat precum România există pe hârtie alocate fonduri comunitare. Principalul motor de dezvoltare este cel al creșterii semnificative a ratei de absorbție a fondurilor”, afirma ministrul Orban.
El privea la exemplul Poloniei, care în 2007-2011 a reușit să atragă plăți efective de 18 miliarde de euro de la Comisia Europeană și să își asigure constant creșterea economică, pe fondul recesiunii din restul UE.

Riscul de pierdere a miliarde de euro prin dezangajare

Obiectivul ambițios pentru 2012 era justificat și de faptul că, nefolosite la timp, sume de ordinul miliardelor de euro din banii rezervați pentru România pot fi pierdute prin dezangajare la sfârșitul acestui an și mai ales la final de 2013. „Riscurile majore sunt la sfârșitul lui 2013, când sumele real absorbite vor trebui să fie mai mari de opt miliarde de euro. Dacă eforturile de anul acesta vor fi întrerupte, dacă nu va exista continuitate, dacă va exista cel mai mic accident, efectele se vor simți foarte puternic la sfârșitul lui 2013, când se va pune problema pierderii a miliarde de euro“, avertiza Orban în februarie.
În prezent, riscul de dezangajare pentru România la final de 2012 este de circa 950 milioane de euro, potrivit datelor prezentate public de MAEur.

Obiectiv strategic

În acest an au început și durele negocieri la nivelul statelor membre și Comisiei Europene pe marginea alocării bugetului UE pentru perioada 2014-2020, iar pentru a-și susține obiectivul de a obține mai mult de 35 miliarde de euro, România trebuie să dovedească rezultate în actualul exercițiu bugetar, avertizau comisarii europeni încă din 2010-2011.
Obiectivul atragerii fondurilor europene este de siguranță națională, avertiza în martie și președintele Traian Băsescu în martie, care trasa sarcină SRI să urmărească prioritar modul de contractare a banilor UE, el indicând două zone problematice, respectiv cea a consultanților și cea a semnării contractului după desemnarea câștigătorului.

Noi întreruperi de plăți

Cu toate acestea, în martie se anunța de către Comisia Europeană întreruperea plăților pe programul POSDRU, fiind invocate deficiențe grave în sistemul de control și monitorizare, apărute pe parcursul ultimilor ani printr-o flexibilizare nepermisă a reglementărilor inițiale, după cum arăta ministrul Orban. Comisia a reluat ulterior, după două luni, plățile intermediare, cu condiția unor audituri interne și externe, precum și a unei corecții financiare preventive de 10% pe unele dintre facturi.
Au urmat noi avertismente că și alte patru programe operaționale cu plăți reluate în decembrie 2011 riscă noi întreruperi, din cauza persistenței neregulilor, însă cel care le lansase, ministrul Orban, a fost menținut ca o garanție a continuității pentru partenerii europeni și în guvernul Victor Ponta instalat la începutul lunii mai.
Președintele Băsescu încerca pe de altă parte în mai să câștige timp, prin adresarea către Consiliul European și Comisie a unei solicitări de extindere cu un an, până în 2016, a perioadei de absorbție pe actualul exercițiu.
Axa agendei europene s-a mutat apoi brusc în mai și iunie pe tema reprezentării la Consiliul European, iar la începutul lunii iulie apărea periferică, pe fondul tumultului politic intern, vestea întreruperii plăților de către Comisie, pe lângă problematicul POSDRU, și pentru celelalte programe operaționale cu bugete de ordinul miliardelor de euro – transport, de mediu, regional, de competitivitate. Au urmat noi audituri și proceduri de remediere a deficiențelor semnalate.

Plățile nu s-au reluat, se fac corecții, obiectivele din 2012 par tot mai greu de atins

Plățile pe aceste programe au rămas întrerupte până în acest moment, fiind prelungită peste vacanța de vară așteptarea prezentării de către Comisia Europeană a rezultatelor auditurilor, fiind anticipate însă de MAEur „deficiențele majore” în derularea procedurilor de achiziții publice aferente unor proiecte.
La începutul lui septembrie au apărut însă veștile despre corecțiile financiare definitive care vor fi aplicate de Comisia Europeană orizontal pe diferite axe ale programelor operaționale, în cazul POSDRU fiind vorba de un procent de 25%, adică peste 75 milioane de euro. Pentru celelalte programe corecțiile sunt estimate între 10% și 25%, fiind în curs procedura de conciliere, iar ministrul Orban a menționat o cifră totală de ordinul a „câteva sute de milioane de euro”. Acești bani corectați ar putea fi realocați condiționat României și refolosiți în anii următori pe programe mai corect gestionate.

Promisiunea unui nou minister

Dincolo de încercările puterii și actuale actuale de a arunca asupra celeilalte părți vina pentru lipsurile ultimilor ani, răspunsul Guvernului român a fost și promisiunea că, în cazul câștigării de către USL a alegerilor din decembrie, va fi înființat în noul Executiv un minister al fondurilor europene. Care să pregătească pentru 2014 acreditarea noului cadru instituțional și strategia cheltuirii fondurilor europene din următorul exercițiu bugetar și să asigure că nu va mai fi repetată greșeala din ultimii ani, a manage­mentului deconcentrat. Noul minister ar trebui să gestioneze mai bine direcția și modul de folosire a banilor UE, după modelul polonez.
Potrivit ministrului Orban, înființarea noii structuri nu va da multe roade fără rezolvarea și a problemelor restante privind achizițiile publice și conflictele de interese.

Salarii mai mari pentru funcționari

O altă măsură de la 1 ianuarie 2013, anunțată de către ministrul Orban, este egalizarea salariilor tuturor funcționarilor care lucrează cu fonduri europene la nivelul cel mai ridicat existent acum pentru cei mai bine plătiți astfel de bugetari, adică cei din Ministerul Dezvoltării Regionale, diferențele actuale la salarii cu încadrări similare fiind și de la 1 la 3..
Funcționarii din sistem vor trebui stimulați, presiunea și responsabilitatea absorbției în ritm alert a unor mari sume de bani europeni fiind de așteptat să crească în următorii ani, înainte de epuizarea termenului limită de folosire a banilor.
Termen care rămâne 2015, reluarea de către președintele Băsescu, după revenirea la Palatul Cotroceni, a cererii de prelungire cu un an, până în 2016, neavând sorți de izbândă deoarece partenerii europeni au considerat că „a trecut momentul potrivit”.

Mediafax

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.