Taxe pe băuturile răcoritoare nesănătoase?
Deputatul PDL Petru Călian propune accizarea băuturilor răcoritoare carbogazoase sau necarbogazoase cu conținut de zahăr sau îndulcitori, spunånd că măsura ar aduce venituri suplimentare anuale la bugetul de stat de 1,5 miliarde de euro.
Călian a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că propunerea a fost discutată cu ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, iar un mesaj pe acest subiect a fost transmis și premierului Emil Boc.
„Propun introducerea unei accize pe băuturile răcoritoare carbogazoase sau necarbogazoase, cu conținut de zahăr sau îndulcitori, ca o măsură pentru sănătatea populației. De asemenea, o astfel de acciză medie de circa 0,90 de euro pe hectolitru ar duce la înregistrarea unor venituri suplimentare la bugetul de stat de 1,5 miliarde de euro pe an, ceea ce înseamnă un plus la PIB de 1,2 la sută, raportat la consumul actual de astfel de băuturi. Propunerea am discutat-o cu ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, și i-am transmis un mesaj pe acest subiect și premierului Emil Boc“, a spus Călian, citat de Mediafax.
Deputatul a precizat că pentru introducerea accizei pe aceste băuturi răcoritoare, Guvernul ar trebui să modifice Codul Fiscal, iar dacă nu o va face, el va depune o inițiativă legislativă în acest sens.
Potrivit lui Călian, veniturile înregistrate în urma introducerii accizei vor putea fi redirecționate spre domeniul sănătății și spre reducerea TVA cu două procente. De asemenea, Guvernul poate decide redirecționarea banilor spre agricultură sau micii întreprinzători.
Petru Călian a explicat că astfel de accize pe băuturile răcoritoare sunt percepute de țări europene precum Franța, Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda. Deputatul nu crede că introducerea accizei va duce la creșterea prețurilor la băuturile răcoritoare în Romånia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















