Acasă Economic-Financiar Acordul PSAL II se semneaza astazi

Acordul PSAL II se semneaza astazi

DISTRIBUIȚI

Conducerea Bancii Mondiale a analizat, ieri, la Washington, acordul PSAL II cu Romania, la discutii asistand, in premiera, si autoritatile romane, prin intermediul unei videoconferinte. La Bucuresti a fost prezent si responsabilul pentru Romania al bancii, Andrew Vorkink. Surse apropiate negocierilor ne-au declarat ieri ca acordul este ca si semnat, Banca Mondiala fiind -satisfacuta- de stadiul indeplinirii conditiilor asumate de tara noastra. Chiar inainte de a se anunta oficial o decizie favorabila de la Washington, la Palatul Victoria se faceau pregatiri pentru semnarea in cadru festiv de a doua zi (n.r. astazi), anuntata, -cel mai probabil-, pentru ora 15.00. In decizia Bancii Mondiale a cantarit mult avizul favorabil dat de Fondul Monetar International, care a aprobat recent eliberarea transelor doi si trei din acordul stand-by. OK-ul Fondului a venit insa fara ca Romania sa fi indeplinit roate conditiile asumate. Aceeasi ingaduinta o manifesta acum si Banca Mondiala, trecand cu vederea in special intarzierile in privatizare si in restructurarea sectorului energetic.

150 milioane de dolari in prima transa

Imprumutul PSAL II, in valoare totala de 300 milioane de dolari, din care o data cu semnarea acordului va fi deblocata o prima transa, in valoare de 150 milioane de dolari, are dubla destinatie: finantarea activitatilor pregatitoare in vederea privatizarii intreprinderilor de stat si stimularea dezvoltarii sectorului privat din economia romaneasca. Pentru aprobare, Comitetul Director al Bancii Mondiale a analizat modul in care se desfasoara procesul de privatizare din Romania, daca este transparent, corect si respecta calendarul convenit. De asemenea, a fost luata in considerare existenta unei competitii echitabile intre firmele private si firmele de stat.

Eliberarea primei transe de imprumut, in valoare de 150 milioane de dolari, este in stransa legatura cu indeplinirea unor conditii si a unor acorduri convenite cu autoritatile romane in domenii-cheie ale reformelor structurale, cum ar fi reforma sectorului financiar, atat in sectorul bancar, cat si in cel nebancar, reforma in intreprinderile de stat, inclusiv privatizarea, reforme substantiale in sectorul energetic, inclusiv restructurarea si privatizarea, reforma sistemelor de protectie sociala si de asigurari sociale si, nu in ultimul rand, reforma si imbunatatirea mediului de afaceri, cea din urma conditie fiind necesara pentru a creste nivelul investitiilor autohtone si externe.

Conditiile legate de reforma sectorului energetic si de respectarea termenelor de privatizare au constituit punctele slabe cu care autoritatile romane s-au prezentat si in fata Fondului Monetar. Externalizarile de personal din energie, prezentate ca disponiblizari, precum si intarzierile din privatizare, care vor face imposibila conditia de trecere in sectorul privat, pana la finele lunii, a unui numar de opt companii mari, cu peste 1.000 de salariati, au fost trecute insa cu vederea de FMI. Acelasi lucru se va intampla si cu Banca Mondiala, desi problemele legate de privatizare si restructurare atarna de obicei mai greu in discutarea acordurilor de ajustare structurala decat in negocierile cu FMI, care urmareste mai atent echilibrele bugetare si fiscale.

Inca o amanare in privatizarea BCR

Semnarea -festiva- de astazi va avea loc chiar daca zilele trecute a inceput sa se prefigureze tot mai clar o posibila amanare in cazul privatizarii celei mai mari banci romanesti. Potrivit Autoritatii pentru Privatizare (APAPS), Comisia de privatizare a BCR a prelungit, pana saptamana viitoare, termenul de notificare a investitorilor selectati pentru a semna angajamentele de confidentialitate in vederea achizitionarii dosarului de prezentare si a accesarii camerei de date privind BCR, pentru a da posibilitatea BNR si investitorilor sa puna la dispozitia comisiei o serie de informatii. Comisia a solicitat, miercuri, investitorilor care au depus scrisori de intentie pentru privatizarea BCR – compania franceza Eulia si consortiul format din bancile Bank Austria Creditanstalt, membra a grupului HVB Germania si OTP Ungaria – o serie de informatii suplimentare. De asemenea, BNR urmeaza sa certifice, printr-o -opinie scrisa- care va fi transmisa comisiei, indeplinirea unor criterii de calificare a investitorilor.

Termenul-limita de depunere a scrisorilor de intentie a fost vineri, 6 septembrie, iar APAPS urma sa notifice, pana la 12 septembrie, investitorii selectati pentru a semna angajamentele de confidentialitate. -Intrucat documentele solicitate nu pot fi puse la dispozitia APAPS pana la data de 12 septembrie, comisia a hotarat prelungirea, pana saptamana viitoare, a termenului necesar notificarii investitorilor-, se arata intr-un comunicat al APAPS. Strategia de privatizare a BCR prevede vanzarea intregului pachet de actiuni detinut de stat, din care cel putin 51% catre un investitor strategic, cel mult 8% catre salariatii bancii si pana la 10% catre Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si International Financial Corporation, divizia de investitii a Bancii Mondiale.

Privatizarea BCR trebuia finalizata pana la sfarsitul acestui an, insa prin memorandumul suplimentar la acordul stand-by semnat cu Fondul Monetar International, si aprobat, saptamana trecuta, in board-ul organismului international, acest termen a fost amanat pana la finele lunii februarie 2003, noul termen fiind si el acum sub semnul intrebarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.