Acasă Economic-Financiar Aderarea la UE poate insemna faliment pentru companiile cu management defectuos

Aderarea la UE poate insemna faliment pentru companiile cu management defectuos

DISTRIBUIȚI

Slovenia, tara care a aderat la UE in 2004, resimte inasprirea competitiei ca pe cea mai puternica schimbare pe care a adus-o integrarea europeana. Companiile slovene, care inregistrasera crize inainte de aderare, au intrat in faliment, iar cele bune sunt profitabile si in prezent. Doamna Danica Purg, doctor in stiinte politice si jurnalism, conduce in Slovenia una dintre primele scoli de management international din regiune – IEDC-Bled School of Management – fondata in 1986, care a oferit de-a lungul anilor peste 900 de programe M.B.A. – Master of Business Administration – pentru oameni de afaceri din 56 de tari.

Managerii romani ar trebui sa se internationalizeze, sa cunoasca -cele mai bune practici- in domeniu (best practices) si sa investeasca in educatia permanenta a angajatilor din subordine. In opinia sa, managerul trebuie sa fie un bun psiholog, pentru a sti cum sa-si motiveze si sa-si mobilizeze oamenii, trebuie sa aiba o viziune asupra a ceea ce face, sa stie unde trebuie sa ajunga si sa aiba abilitati de comunicare. -Cred ca managerii romani ar trebui sa respecte standardele europene, care sunt de fapt standardele mondiale in privinta calitatii. Ar trebui sa fie mai ambitiosi, sa fie constienti de punctele tari, dar si de slabiciuni. Punctele tari sunt gradul inalt de educatie al romanilor, cunoasterea limbilor straine, iar punctele slabe – necunoasterea celor mai bune practici in domeniu. Managerii ar trebui sa-si fixeze standardele la un nivel foarte inalt. Dar pentru asta este nevoie de multa disciplina si de mult profesionalism-, ne-a declarat dna Danica Purg, subliniind ca liderul trebuie sa fie o persoana responsabila, cinstita, care munceste mult si energizeaza oamenii din jur, pe scurt – un exemplu.

Ce s-a schimbat in Slovenia dupa aderare

-Acum poti vedea mai multe companii intrate in faliment, dar sunt cele care aveau probleme si inainte de aderare, nu cele performante. In plus, aderarea inseamna ca mai exista o instanta careia i te poti adresa daca ti s-a facut o nedreptate si bineinteles o tara europeana este cea in care domneste legea (rule of law)-, ne-a declarat dna Purg.

Dupa aderarea tarii la UE, actiunile companiilor slovene au devenit din ce in ce mai interesante pentru investitorii straini. -Este mai usor pentru investitorii straini sa faca afaceri in Slovenia, dupa aderare. Dar cred ca schimbarile vor fi mai mari in cazul Romaniei-, ne-a declarat dna Purg. De asemenea, integrarea a adus foarte multi turisti in Slovenia, numarul acestora majorandu-se cu 200% anual.

Vacanta fiscala de doi ani pentru IMM

Micii intreprinzatori au nevoie de vacanta fiscala de doi ani, de consultanta specializata si de mai putina hartogaraie (birocratie). In plus, in Romania ar trebui atras mai mult capital strain. -Nu cred ca guvernele ajuta suficient IMM nici in Slovenia, nici in Romania. Guvernele ar trebui sa dea IMM cel putin doi ani scutire de la orice taxa (tax holiday) si ar trebui sa-i trimita la cursuri de management pe micii intreprinzatori. -Cred ca in actuala legislatie stufoasa este foarte greu sa pornesti o afacere mica pentru ca ai nevoie de mii de hartii, iar politica fiscala incearca sa te termine-, ne-a declarat dna Purg. In opinia sa, mediul de afaceri, in general, ar trebui sa fie mai prietenos, mai stimulativ, asa incat oamenii sa-si dezvolte propria afacere in tara lor.

Romanii nu inteleg conceptul de educatie permanenta

La IEDC-Bled School of Management au studiat 230 de romani, din care 100 au venit pe programe MBA finantate de companiile in care lucreaza, iar acum au o cariera stralucita de manageri in compania care i-a trimis la studii. -Nu cred ca managerii romani inteleg suficient conceptul de educatie permanenta, pentru ca 95% din cei 130 de absoventi romani de M.B.A. au platit singuri aceste cursuri. Unora le-am oferit anumite burse, altii au facut imprumuturi in banca. Societatile din Romania considera ca nu au nevoie de oameni cu un grad inalt de educatie. Daca sunt mai educati, vor pleca la joburi mai bune. Daca iti platesti singur studiile, este nevoie de o perioada lunga de timp pana te accepta, unii chiar se tem de tinerii manageri foarte bine instruiti. Asta trebuie sa dezvolte Romania, in continuare, scolile de management-, apreciaza dna Purg.

Scoala de la Bled, care accepta sa formeze numai manageri cu experienta de minimum trei ani in campul muncii, a format pana in prezent 30.000 de manageri din mai multe tari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.