
Comisia Europeană (CE) analizează contractele încheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galați și Alro Slatina, dar și cu unii distribuitori de energie cu amănuntul, pe motiv că acestea s-au realizat la tarife sub nivelul pieței, a declarat vineri Joaquin Almunia, vicepreședinte al CE și comisar pentru Concurență.
"Știu că trecem prin vremuri grele, dar subvențiile indirecte nu sunt o soluție pentru a rezolva anumite probleme din diverse sectoare. Prin tarife reduse la electricitate acordate anumitor jucători, se reduce prețul de cost la beneficiar, dar sunt periculoase pentru concurență. Analizăm un potențial ajutor primit de Arcelor Mittal și Alro, prin care Hidroelectica le-a acordat tarife reduse și de asemenea analizăm contractele Hidroelectrica cu distribuitorii cu amănuntul și cu alți clienți industriali. Consumatorii industriali din alte sectoare sunt afectați pentru că trebuie să plătească prețuri mai mari din cauza distorsionării pieței", a spus Almunia, la conferința "Concurența în sectoare cheie ale economiei românești".
Almunia a precizat că instituția pe care o reprezintă a fost întotdeauna vigilentă la formele indirecte de ajutor de stat, inclusiv când au fost acordate sub forma reducerilor de tarife pentru anumiți clienți industriali.
"Problema este că nu poți oferi prețuri mai mici unor operatori fără o justificare clară. Crearea unor avantaje unor companii, în detrimentul altora fără justificări distorsionează mediul concurențial. Când prețurile energiei electrice nu sunt stabilite liber pe piață, întreaga piață a energiei este distorsionată și prețurile electricității pentru restul consumatorilor devin mai mari (…). Am investigat mai multe cazuri de acest gen în Italia, în Grecia, acum ne uităm la cazuri și din alte state", a spus Almunia.
Comisarul a arătat că CE mai analizează un posibil ajutor de stat pentru Oltchim și o prenotificare a autorităților române pentru închiderea minelor de cărbune care nu sunt eficiente.
Guvernul este deschis comunicării
Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul României este deschis comunicării tuturor informațiilor către CE pentru a rezolva toate aspectele ridicate.
Întrebat cum comentează declarațiile vicepreședintelui CE, Joaquin Almunia, potrivit cărora Comisia Europeană analizează contractele încheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galați și Alro Slatina, Boc a afirmat că Almunia a avut o întâlnire cu președintele Consiliului Concurenței.
"Guvernul României este deschis comunicării tuturor informațiilor către CE pentru a rezolva toate aspectele pe care CE le-a ridicat și le ridică. Comisarul Almunia a avut o întâlnire cu președintele Consiliului Concurenței și a subliniat faptul că există deschidere totală din partea Guvernului României de a prezenta toate datele necesare conform legii în vigoare. Vom vedea care va fi rezultatul analizei", a spus Emil Boc.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















