
O porțiune de 40 kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău al Autostrăzii Transilvania va fi dată în folosință în luna noiembrie a anului viitor, dacă vor fi realizate două noduri de legătură la Cluj-Napoca, a anunțat, ieri, directorul de proiect al Autostrăzii Transilvania din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Radu Gașpar. Acesta a precizat că Bechtel a turnat 10 km de asfalt pe această porțiune, alți 30 km fiind la ora actuală la stratul de rezistență.
"Imediat ce va crește temperatura în primăvară, în maximum două-trei luni vom avea asfaltați 40 km din sectorul 2B Câmpia Turzii-Gilău, adică în iunie", a spus Gașpar. El a precizat că a solicitat fonduri de 520 milioane de euro pentru bugetul Autostrăzii Transilvania pentru 2009. În prezent, CNADNR are o restanță de aproximativ 30 milioane de euro, care va fi achitată în cursul acestei luni.
Compania americană Bechtel a început lucrările la Autostrada Transilvania în 2004. Anul acesta, la sfârșitul lui august, Bechtel a inaugurat primii șase kilometri de autostradă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















