Home Economic-Financiar Apartamentele din Bucuresti, mai scumpe decat cele din Amsterdam

Apartamentele din Bucuresti, mai scumpe decat cele din Amsterdam

DISTRIBUIŢI

Preţul apartamentelor bucureştene de clasă medie şi mare se situeză la aproape acelaşi nivel cu cele din Lyon, dar sunt considerabil mai mari decat cele din Marsilia sau Amsterdam. Astfel, un clasament privind -Indicele Comparativ al Preţurilor Locuinţelor- plasează Romania la mijlocul topului, Bucureştiul situandu-se pe locul 26 dintre cele 51 de oraşe cuprinse în această analiză. Studiul anual întocmit de compania americană Coldwell Banker Real Estate arată că în Bublin un apartament din categoria menţionată se ridică la 2,13 milioane de dolari şi la Milano – 1,91, în timp ce la polul opus cele mai ieftin mare oraş este Bogota. Cu cei 607.200 de dolari per apartament, capitala autohtonă a surclasat nejustificat de vizibil Cracovia sau Cairo, unde preţurile sunt la jumătate faţă de Bucureşti. Acesta nu este scump doar pe piaţa europeană, Capitala lăsand în urmă şi Statele Unite, unde costul mediu al unui apartament de clasă ridicată este de 422.343 dolari, cu aproape 200.000 mai puţin decat în Bucureşti.

Concentrare mare de investitori

Analizand ofertele de pe piaţa locală, acest tip de reşedinţă se regăseşte cu precădere în zona central-nordică a Capitalei. În cazul provinciei, acest tip de oferte se aplică doar pentru vile din marile oraşe ale ţării. -Bucureştiul, fiind capitală, este de departe oraşul cu preţurile cele mai ridicate, motivaţia principală fiind concentrarea mare de investitori ce dezvolta proiecte noi în Capitală, precum şi cererea din ce în ce mai mare pentru acest tip de suprafeţe-, spune Anda Marian, manager şi international sales în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania. Reprezentantul companiei apreciază că -tot mai multe familii care şi-au îmbunăţit semnificativ modul de viaţă doresc să se mute în resedinţe cu suprafeţe mari; acestea împreună cu cetăţenii străini care se relochează-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.