Home Economic-Financiar Avocații se așteaptă la o avalanșă de falimente în 2009

Avocații se așteaptă la o avalanșă de falimente în 2009

DISTRIBUIŢI

Numărul dosarelor de insolvență care vor fi deschise în acest an în România se va ridica la 20.000, după ce în 2008 au fost inițiate 14.500 de dosare, estimează avocatul Arin Stănescu, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR).
„Dacă anul trecut am avut 14.500 de dosare de insolvență, în acest an vom ajunge la 20.000 de dosare, dacă nu vom lua în considerare dosarele pe care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) le va introduce, așa-numitele dosare de curățenie“, a declarat Stănescu, într-o conferință de presă. Astfel, în acest an vor fi deschise cu 38% mai multe dosare decât în 2008. El a arătat că în luna ianuarie au fost înregistrate 1.600 de dosare de insolvență, în creștere de la 1.000 de dosare în aceeași perioadă a anului trecut.
Stănescu a menționat că, pe lângă necesitatea unor măsuri de protecție, companiile ar trebui să se gândească mai mult la reorganizare și mai puțin la procedura de faliment.
„Cred că băncile trebuie să se întâlnească și să discute, poate chiar și cu ușile închise, să găsească soluții. Nu ar trebui să se repeadă nicio instituție financiară să lichideze debitorul-companie, ci ar trebui să sprijine un debitor pentru a se redresa“, a adăugat avocatul.
Stănescu este de părere că băncile, companiile de leasing sau alte instituții financiare ar trebui să analizeze fiecare caz în parte al companiilor care se află în dificultate de plată a ratelor și să stabilească cea mai bună soluție în fiecare caz.
Avocatul Gheorghe Piperea apreciază că în acest an băncile și recuperatorii de creanțe din cadrul acestora nu ar trebui să mai privească debitorii-corporate ca niște rău-platnici, ci e necesar să analizeze dacă este vorba de un rău-platnic intenționat sau de incapacitatea de plată, ca o consecință a crizei economice, care ulterior poate fi depășită.
„Foarte multe societăți viabile vor intra în încetare de plată din cauza crizei de creditare“
UNPIR

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.