Acasă Economic-Financiar Bancpost, reclamată la Consiliul Concurenței și ANPC pentru introducerea unui comision ileg

Bancpost, reclamată la Consiliul Concurenței și ANPC pentru introducerea unui comision ileg

DISTRIBUIȚI

Tot mai mulți clienți ai băncilor se plâng că li se modifică dobânzile și se introduc comisioane ilegale. Este și cazul lui A. Constantin din Vaslui, care a reclamat Bancpost Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Consiliului Concurenței, Băncii Naționale a României pentru introducerea unui comision de administrare, care conform adreselor înaintate către clienți ajunge la 0,59% din sold. Aplicarea acestuia a dus la majorarea ratei lunare de la 311 lei la 425 de lei în primii ani de rambursare.
 "Dacă până acum am acceptat tacit mărirea ratei datorită majorarilor de dobândă de la 280 RON/lună în 2006 la 311 RON/lună în 2008, acest aspect legat de comisioane cred că trebuie avut în vedere", spune A. Constantin din Vaslui.
Astfel, dacă până în septembrie 2008 comisionul de administrare aferent creditului era zero, după cum reiese din graficul de rambursare, pentru rata scadentă în luna septembrie, începând cu luna octombrie, A. Constantin a constatat că Bancpost a introdus un comision de administrare, care, conform adreselor înaintate către clienți, ajunge la 0,59% din sold.
"După câte am observat, justificarea băncii pentru introducerea comisionului se referă la contracararea efectelor crizei financiare internaționale. Telefonic însă, justificarea a fost că este un comision introdus de BNR și Bancpost se supune reglemetărilor BNR! Nu cred acest ultim aspect, întrucât BNR nu impune comisioane la nivel de consumator și nu pentru cele contractate anterior intrării în vigoare a normelor!", spune A. Constantin.
"Cum contracarează asta (introducerea comisionului n.r.) criza financiară nu o văd! Decât prin crearea de către bancă a unui fond prin care să-și acopere pierderile suferite în urma imposibilității de rambursare a creditelor de către clienți incerți, și nu mi se pare normal să se facă pe seama persoanelor care au deja încheiat un contract de creditare, fie el și fără garanții", mai spune A. Constantin.
Un alt aspect oarecum ciudat apare și în calculul acestui comision care variază de la o lună la alta dar nu în sensul descreșterii odată cu soldul, nefiind rezultatul aplicării cotei de 0,59%, ci uneori mai mult.
Potrivit lui A. Constantin, aplicarea acestui comision a condus la majorarea ratei lunare de la 311 lei la 425 de lei în primii ani de rambursare.
Clientul Bancpost aduce la cunoștința ANPC și CC că nu a existat niciodată posibilitatea negocierii acestei situații, ci doar informare precisă asupra suplimentării sumei pe care o avea de plătit către bancă în fiecare lună.
A. Constantin solicită verificarea legalității introducerii acestui comision lunar de administrare pentru contractele de credit fără garanție deja încheiate înainte de data intrării în vigoare a acestor norme ale Bancpost aprobate de BNR, si înlăturarea aplicării acestui comision.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.