
„Băncile preferă contracte mai puține, însă cu valori unitare mari“
Practicarea de către bănci a unor dobânzi mari poate prejudicia economia românească și chiar băncile, a declarat, ieri, președintele Traian Băsescu, în deschiderea lucrărilor grupului 1, al patronatelor, din cadrul Comitetului Economic și Social European.
Șeful statului a arătat că este „necesară“ în acest moment flexibilizarea condițiilor de creditare de către bănci și a subliniat faptul că este o mai bună reglementare și supraveghere a instituțiilor financiare.
Băsescu a enumerat câteva dintre problemele cu care se confruntă România, în perioada de criză economică, menționând că unele dintre acestea sunt condițiile de creditare practicate de băncile din România.
El a spus că a avut întâlniri repetate cu reprezentanții băncilor, mesajul pe care l-a transmis de fiecare dată fiind necesitatea unui parteneriat bănci-guvern pentru diminuarea efectelor crizei.
„În România, băncile preferă contracte mai puține, însă cu valori unitare mari. Practicarea unor dobânzi mari nu poate avea efecte benefice asupra economiei. Ea se poate traduce, pe termen mediu și pe termen lung, în prejudicii asupra economiei românești și până la urmă chiar asupra băncilor“, a precizat Băsescu.
Președintele a mai spus că România are nevoie de o creștere imediată și substanțială a capacității de absorbție a fondurilor provenite de la UE. El a ținut să sublinieze că există o transparență redusă în relația dintre instituțiile care gestionează absorbția fondurilor și beneficiarii proiectelor derulate din bani de la UE. „Până în anul 2013, România are la dispoziție un total de 54 de miliarde euro care trebuie cheltuiți pe proiecte (…) care vor aduce îmbunătățiri semnificative atât în viața cetățenilor, cât și în activitatea firmelor din România“, a spus Băsescu, precizând că, în plus, România are angajate de câțiva ani cu diverse instituții financiare credite pe termen lung, în valoare de 3,55 miliarde euro, la care se plătesc comisioane de neutilizare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















