Acasă Economic-Financiar Bătaie pe fondurile pentru energie „verde”

Bătaie pe fondurile pentru energie „verde”

DISTRIBUIȚI

Peste 50 de cereri pentru realizarea unor proiecte pentru producția de energie din surse regenerabile au fost depuse în anul 2008, valoarea acestora fiind de patru ori mai mare decåt suma alocată finanțării lor din fonduri structurale, a declarat, ieri, directorul general al Direcției de Politici Energetice din cadrul Ministerului Economiei, Alexandru Săndulescu, la o conferință pe tema energiei eoliene. „În anul 2008 au fost depuse 50 de cereri, a căror valoare a fost de patru ori mai mare decåt suma disponibilă. Pentru anul trecut, valoarea disponibilă a fost de 80 milioane de euro. Suma totală alocată acestei scheme de finanțare pentru 2007-2013 este de 260 milioane de euro, din care 40 de milioane de euro de la bugetul de stat. Proiectele sunt finanțate într-o proporție cuprinsă între 50 și 70% din valoarea totală“, a afirmat Săndulescu.
Proiectele depuse au vizat utilizarea potențialului eolian, solar, hidro și geotermal.
„Momentan, se selectează aceste proiecte. În această săptămånă se verifică contestațiile. Sumele ce nu vor fi acordate vor fi reportate pentru următoarele cereri“, a adăugat oficialul ME.
Reprezentantul ME a precizat că autoritățile își propun să simplifice procedurile de acordare a finanțărilor. Astfel, va fi redus numărul documentelor solicitate companiilor, precum și durata întregului proces de acordare a finanțărilor.
Capacitatea actuală instalată de energie eoliană a Romåniei este de 11 Megawați, potrivit reprezentanților Asociației Romåne pentru Energie Eoliană. Spre comparație, la finalul anului 2008, capacitatea instalată în Europa depășea 65.000 de Megawați.
Ținta Romåniei pentru producția de energie din surse regenerabile este de 24% din totalul producției, pånă în anul 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.