Reprezentanții Băncii Mondiale au solicitat, într-o întâlnire cu ministrul Muncii, Mihai Șeitan, ca proiectul de lege a pensiilor să ajungă în Parlament cel târziu la începutul lunii februarie, iar grila unică de salarizare să fie definitivată în cel mai scurt timp.
Reprezentanții celor două instituții s-au întâlnit pentru a discuta despre stadiul condiționalităților impuse de Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional (FMI) și Uniunea Europeană, în vederea deblocării celei de-a treia tranșe a acordului de împrumut, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii. „Temele puse în discuție au tratat problemele din zona asistenței sociale, a pensiilor și a normelor de implementare a legii unice de salarizare (…) și s-a stabilit lista de priorități pentru perioada imediat următoare“, se arată în comunicat.
În cadrul aceleiași întâlniri s-a pus problema inițierii unei cercetări exhaustive pe marginea programelor de asistență socială, astfel încât acestea să poată fi integrate într-un sistem coerent și unitar până la sfârșitul acestui an, se mai arată în comunicat. În zilele următoare vor avea loc și alte întâlniri la care vor participa și reprezentanți ai Ministerului de Finanțe.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















