România avea mai puțin de 15 tone de aur în rezerva Băncii Naționale a României (BNR) la sfârșitul secolului al XIX-lea, imediat după înființarea instituției, și a atins recordul istoric în 1940, când deținea aproape 140 de tone din metalul prețios, ocupând locul al
12-lea în lume.
BNR avea în 1940 mai mult aur în rezervă decât băncile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia, și ușor mai puțin decât Japonia, potrivit datelor World Gold Council, citate de Mediafax.
De la înființarea BNR în 1880, rezervele de aur au fluctuat în funcție de evenimente istorice – războaie și decizii politice -, dar și de ciclurile de creștere economică.
Un important punct de inflexiune în această direcție este perioada 1915-1920, când România a predat Rusiei tezaurul. Dacă în anul 1900 România avea 10,5 tone de aur, în 1920 BNR avea mai puțin de 2 tone. Rezerva a revenit însă în următorii cinci ani pentru a ajunge la aproape 73 de tone în 1925, de la 64,1 tone în 1915, cu un an înainte de semnarea decretului de predare a Tezaurului.
În 1973 statul avea rezerve de aur de 71 de tone, care au crescut constant până în 1985, când au ajuns la 119 tone. Rezerva s-a înjumătățit însă în 1987, la 48 de tone, și a continuat să scadă în 1988, la 45 de tone, după decizia lui Nicoale Ceaușescu de a vinde aur pentru a rambursa datoria de stat. Spre sfârșitul lui 1989, BNR a cumpărat aproximativ 20 de tone, rezerva revenind la 68 de tone.
După 1989, rezerva de aur a României a crescut constant până în 1999, fiind menținută de BNR la 103-105 tone din 2000 până în prezent.
În luna iulie a acestui an, rezerva de aur a BNR era de 103,7 tone, în valoare de 3,767 miliarde euro, reprezentând circa 10% din rezervele internaționale totale. România se plasează pe poziția a 33-a în lume după cantitatea de aur din rezervă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















