Acasă Economic-Financiar Carbosin, singura societate intrata si in lichidare, si in faliment

Carbosin, singura societate intrata si in lichidare, si in faliment

DISTRIBUIȚI

In timp ce zeci de societati comerciale de stat se zbat sa supravietuiasca de la o zi la alta, din lipsa de investitori, altele au devenit obiectul unor nesfarsite dispute in instanta intre diversi protagonisti, interesati sa acapareze pe nimic activele acestora, ce valoreaza milioane de dolari. Un astfel de caz este cel al combinatului chimic Carbosin SA Copsa Mica, fost producator de negru de fum, acid formic, acid oxalic, sulfat de amoniu si metacrilat de metil. In pofida unui program de restructurare, aprobat de Guvern si derulat o perioda de timp, la sfarsitul anului 1993, s-a constatat ca activitatea societatii era total neproductiva, astfel ca FPS a initiat procedura de lichidare. Pe 25 iulie 1995, a fost desemnat, prin licitatie, lichidatorul combinatului – SC Cont-Expert SA Bacau -, care, de altfel, a fost singurul ofertant interesat sa preia aceasta sarcina.

In contractul incheiat intre FPS si lichidator, s-a prevazut clauza relansarii productiei de negru de fum. Numai ca, pentru respectarea acesteia, instalatia de productie trebuia dislocata din intreprindere, fapt ce contravenea prevederilor contractului de lichidare. In noiembrie 1997, la solicitarea FPS, Ministerul Industriei si Comertului a aprobat strategia de vanzare -piesa cu piesa- a activelor societatii, inclusiv a instalatiei de negru de fum. La licitatia organizata in luna aprilie 1998 pentru vanzarea activelor, firma ICR Italia si-a adjudecat vanzarea activelor, cu pretul total de 1,6 milioane de dolari.

Pentru a putea deveni proprietara terenului apartinand Carbosin, ICR Italia a constituit societatea Trans Metal Company Impex SRL Bucuresti, care a dezmembrat si vandut, totodata, cea mai mare parte din active, platind suma prevazuta prin contract. Din acesti bani, au fost platiti creditorii inscrisi la masa credata (inclusiv APAPS, care a primit 186.800 de dolari, reprezentand cheltuieli de lichidare).

In mod cu totul surprinzator, in anul 2000, la Tribunalul Sibiu, unul dintre creditori – Ecom SRL Iasi -, a carui creanta incerta face obiectul unei cercetari penale pentru infractiunea de inselaciune, a deschis procedura de faliment al debitoarei SC Carbosin SA, incalcand astfel dispozitiile legale in vigoare. Carbosin a devenit, astfel, una dintre putinele societati din tara aflata atat in proceduri de lichidare, cat si de faliment.

In acest proces, in care APAPS nu a fost citata, judecatorul sindic a desemnat, prin incheiere de sedinta, un avocat care sa demareze o actiune de anulare a contractului de vanzare-cumparare de active, incheiat cu Trans Metal Company Impex. Aceasta actiune face obiectul unui alt dosar in instanta, in care Trans Metal a chemat in garantie, pentru recuperarea sumei avansate de 1,4 milioane de dolari, lichidatorul administrativ, Ministerul Finantelor si APAPS. Potrivit legii, Trans Metal poate solicita in instanta, pe langa recuperarea sumei mentionate, plata unor daune pentru beneficiile nerealizate, precum si cheltuieli de judecata pentru toate dosarele in care a fost implicata Carbosin.

Avand in vedere ca prin pronuntarea hotararii de intrare in faliment au fost incalcate mai multe norme legale, APAPS a demarat o actiune de interventie in nume propriu in acest dosar. Astfel ca, la sfarsitul lunii trecute, Autoritatea a solicitat Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia sa dispuna cercetarea tuturor aspectelor cu conotatie penala care privesc desfasurarea procedurii de lichidare judiciara a societatii comerciale Carbosin SA Sibiu. In scopul evitarii instrainarii activelor societatii, APAPS a solicitat indisponibilizarea acestora, pana la clarificarea tuturor elementelor litigioase.

APAPS a invocat, in sprijinul acestei solicitari, doua exceptii de ordine publica, care, daca ar fi fost admise, ar fi condus invitabil la inchiderea procedurii de faliment si mentinerea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre lichidatorul administrativ si Trans Metal Company. Numai ca judecatorul sindic nu a admis cererea, dispunand inregistrarea separata a acesteia. Ulterior, APAPS a constatat ca respectiva solicitare a fost repartizata intr-un alt dosar, pentru care va fi stabilit un termen de judecata.

Sirul ilegalitatilor comise pentru acapararea bunurilor Carbosin nu se opresc aici. In urma cu cateva zile, reprezentantii APAPS au aflat, stupefiati, ca in legatura cu lichidarea judiciara a societatii din Copsa Mica exista inca doua dosare penale: unul la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, in care invinuit este judecatorul sindic Ioan Toda, si altul pe rolul Parchetului de pe langa Tribunalul Sibiu, in care invinuit este reprezentantul societatii ce a fost desemnata ca lichidator judiciar al Carbosin, respectiv SC Cont-Expert Bacau. S-a constatat ca, in cadrul procedurii de faliment initiate ilegal, lichidatorul judiciar a vandut din nou bunurile Carbosin, sub supravegherea judecatorului sindic. Dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare, noul cumparator a si intabulat dreptul de proprietate in Cartea funciara, platind jumatate din suma prevazuta in contract, fiind pregatit sa vanda in continuare bunurile societatii, in special fier vechi, care, la aceasta ora, este incarcat in vagoane si pregatit sa paraseasca incinta societatii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.