
Comisia Europeană (CE) a redus semnificativ prognoza de creștere economică a României pentru 2009 și 2010, de la 4,7% la 1,75% și, respectiv, de la 5% la sub 2,5%, din cauza dificultăților de pe piețele de credit, deteriorării indicilor de încredere și înrăutățirii condițiilor de pe piața muncii.
"Boom-ul cererii pe plan local, care a reprezentat principalul motor de creștere economică al României în ultimii cinci ani, va încetini semnificativ, din cauza reducerii puternice a dinamicii creditelor, slăbirii indicatorilor de încredere și deteriorării condițiilor pe piața muncii", se arată în prognoza economică a CE, publicată ieri.
Potrivit estimărilor Executivului Uniunii Europene, cea mai puternică frânare va fi înregistrată în zona investițiilor (atât construcții, cât și echipamente), unde creșterea se va reduce de la 18% în 2008, la 1,5% în 2009.
Totodată, avansul consumului din sectorul privat va scădea de la 8% anul trecut, la 2% în acest an.
Deficit bugetar de 7,5% din PIB
Comisia estimează că deficitul bugetar al României va urca la 7,5% din PIB în acest an, de la 5,25% în 2008, reflectând creșterea nesustenabilă a pensiilor și impactul reducerii contribuțiilor sociale.
"Estimările reflectă creșterea nesustenabilă a pensiilor, impactul reducerii contribuțiilor sociale (asupra încasărilor la buget, n.r.) pe 2008, precum și costurile legate de Pilonul II al pensiilor. Estimăm că majorările salariale din sectorul privat vor rămâne la un nivel ridicat", se arată în prognoză.
În ceea ce privește inflația, CE menține prognoza pentru 2009 și 2010, anticipând rate ale creșterii prețurilor de consum de 5,7%, respectiv 4%.
Diferențe de perspectivă
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că ținta actualei guvernări este de a face un buget care să realizeze o creștere economică de 2,5% și un deficit de până în 2%.
"Dacă am avea o guvernare iresponsabilă, am putea să ajungem la un deficit de 7,5%. Dar construcția bugetară pe care noi o facem este în jurul unui deficit bugetar de până la 2%, astfel încât România să își recâștige credibilitatea", a spus Adriean Videanu, comentând prognoza publicată de CE. El a arătat că primul "examen" al Guvernului este construcția bugetară. "România s-a împrumutat nejustificat de scump în anii trecuți, de aceea finanțarea deficitului public este o problemă", a explicat Videanu.
El a spus că diferența de viziune dintre estimările Guvernului și prognoza Comisiei Europene poate fi explicată prin "diferențele de perspectivă" asupra veniturilor și cheltuielilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















