Importurile de petrol nerafinat in China, al doilea consumator mondial dupa Statele Unite, au insumat 9,6 milioane tone in iulie, cu 40,7% mai mult fata de perioada similara a anului trecut, transmite Reuters. In luna iunie, cresterea a fost de 47,1%, fata de aceeasi perioada a anului 2003. Administratia Generala a Vamilor a anuntat ca, in primele sapte luni ale anului, China a importat 70,6 milioane tone de titei, cu 39,5% mai mult fata de perioada ianuarie-iulie 2003. Dezvoltarea economica accentuata a Chinei din ultimii ani a generat o crestere a necesitatilor energetice ale tarii. Ministrul comertului a declarat luna trecuta ca, pe tot parcursul acestui an, cererea de petrol va ajunge la 285 milioane de tone, mai mult cu 12% fata de anul precedent.
In schimb, Agentia Internationala a Energiei a mentionat in raportul sau de saptamana trecuta ca se asteapta la o scadere a cererii de petrol in China in a doua jumatate a anului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















