Commerzbank a achizitionat inca 20% din actiunile BRE Bank – Polonia, la un pret redus, operatiune prin care si-a extins la aproximativ 70% controlul asupra unei institutii financiare cheie din Europa de Est.
La sfarsitul lunii octombrie, Commerzbank a inaintat o oferta de achizitie a restului de 50% din actiunile bancii poloneze pe care nu le detinea, dar analistii au apreciat ca pretul propus era prea scazut pentru a-i tenta pe actionari sa vanda.
Banca germana a propus 88,98 zloti (23,34 dolari) pentru fiecare actiune BRE, dupa ce a oferit 85,91 zloti intr-o licitatie anterioara in care a reusit sa cumpere numai 0,1% din actiuni.
Miercuri, Commerzbank a confirmat ca a cumparat 4,5 milioane de actiuni BRE pentru 400 milioane de zloti (105 milioane de dolari) printr-o oferta publica. Legislatia poloneza prevede ca un investitor trebuie sa inainteze o oferta pentru restul actiunilor detinute la o societate, daca participatia sa depaseste 50%.
Pretul scazut de achizitie reflecta rezultatele financiare nefavorabile ale BRE.
-Commerzbank a profitat din plin de situatia bancii poloneze si a castigat actiunile la un pret infim. Rezultatele ofertei sale reflecta declaratia financiara trimestriala a BRE, care a dezamagit investitorii, si anuntul privind lansarea unei emisiuni de actiuni, ceea ce a anulat o parte din capitalizare si a sporit interesul fata de propunerea grupului german-, a subliniat Dariusz Gorski, analist la ING Securities Varsovia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















