Concursul anual, organizat sub egida Centrului de Excelenţă SIVECO, Campion îşi propune să ofere tuturor elevilor care au pasiune pentru informatică, şanse egale de a beneficia de o pregătire de performanţă. De asemenea, se urmăreşte dezvoltarea unei gandiri algoritmice, a abilităţilor de programare, stimularea spiritului competitiv precum şi dezvoltarea întregului potenţial în vederea unei activităţi socio-profesionale eficiente în viitor, deoarece, în perspectiva creării societăţii informatizate, nevoia de specialişti în domeniul informaticii şi tehnologiei informaţiei este extrem de acută.
Lansată în 2003, competiţia a devenit internaţională în toamna anului 2005. Astfel, succesul si popularitatea de care se bucură Concursul Campion, au început să se facă remarcate şi în afara Romaniei, Campion atragand anual tot mai mulţi competitori din ţările balcanice.
Elevii bulgari şi-au manifestat entuziasmul în legatură cu acest concurs încă de la debutul său internaţional, cand gradul de participare a fost foarte bun. Începand cu anul şcolar 2006/2007 a fost constituită şi o echipă de profesori coordonatori care s-a preocupat de promovarea la nivel naţional a concursului. Astfel popularizarea Campion prin intermediul jurnalului electronic infoman.musala.com a determinat înscrierea a 180 de noi concurenţi. În acest an se înregistrează o concurenţă puternică din partea competitorilor bulgari.
Un studiu efectuat recent în Bulgaria, în randul elevilor din clasele VI-X şi a dascălilor acestora, a demonstrat că programul Campion reprezintă o adevarată provocare pentru ei, căreia trebuie să-i facă faţă în egală masură atat elevii cat şi profesorii. Site-ul oficial al concursului este: http://campion.edu.ro/ .
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















